IONUŢ STROE: "Companiile cer ca economia să fie încurajată, nu formule fiscale care inhibă iniţiativa"

F.D.
Politică / 24 iunie 2022

"Companiile cer ca economia să fie încurajată, nu formule fiscale care inhibă iniţiativa"

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că nu numai liberalii, dar şi companiile susţin menţinerea cotei unice, pentru că "a adus prosperitate", şi sunt împotriva unor "formule fiscale care inhibă iniţiativa", potrivit Agerpres.

"Păstraţi cota unică, a adus prosperitate. Nu introduceţi taxe noi care ar descuraja noi investiţii. Menţineţi sistemul fiscal predictibil. Nu o spunem doar noi, liberalii, ci şi companiile. Mesajele sunt simple şi vin de la investitorii străini şi de la tot mediul de afaceri. E unanimitate. Scrisoarea lor publică conţine semnăturile aproape tuturor marilor asociaţii de investitori, români şi străini. PNL a sprijinit fără dubii exact aceste măsuri, pentru că ele au funcţionat şi le vom susţine şi mai departe pentru că oferă o perspectivă pozitivă pentru economie. Apreciem susţinerea care vine dinspre marii investitori străini şi români pentru ideile şi măsurile economice promovate constant de PNL", a scris Stroe, astăzi, pe Facebook.

Liberalul aminteşte că locurile de muncă sunt create de companii.

"Companiile cer ca economia să fie încurajată, să nu mergem spre formule fiscale care inhibă iniţiativa. Şi le dau dreptate sută la sută, pentru că ei sunt cei care creează locuri de muncă, cei la care ne uităm când vorbim de dezvoltare", a adăugat Ionuţ Stroe.

Mediul de afaceri recomandă autorităţilor câteva direcţii pentru măsuri fiscale, printre care menţinerea unei cote unice de impozitare, reducerea reală a evaziunii fiscale, creşterea colectării taxelor, combaterea evaziunii prin acţiuni mai aspre şi reaşezarea sistemului fiscal astfel încât să stimuleze munca.

Conform unui comunicat al principalelor organizaţii din mediul de afaceri, cota unică de impozitare ar trebui menţinută, fiind un sistem de impozitare simplu şi esenţial pentru creşterea economică, "care a adus prosperitate, a generat locuri de muncă, a încurajat formarea unei clase de mijloc în România şi care, totodată, reprezintă unul dintre principalele avantaje competitive ale României".

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a exprimat în mai multe rânduri opţiunea pentru introducerea impozitului progresiv.

"M-am săturat la fiecare discuţie aşezată să apară tot felul de tiriflici care vin şi îşi dau cu părerea, după ce au distrus România, şi să spună ce se întâmplă şi cum creionează ei 'viitorul luminos' şi cât de bună este cota unică, care nu mai există în România - e o mutaţie cu o excepţie", afirma Ciolacu pe 20 iunie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb