Şase percheziţii sunt efectuate marţi de poliţişti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată, informează un comunicat al IPJ Argeş.
Descinderile au loc la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice, pentru probarea activităţii infracţionale a 29 de persoane fizice şi şapte societăţi comerciale, se arată în comunicatul IPJ Argeş.
"Persoanele sunt bănuite că, în perioada anilor 2008 - 2012, ar fi tăiat ilegal aproximativ 30.000 de metri cubi de material, cu ajutorul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice private şi de stat, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat şi comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate toate aceste operaţiuni. Tot în aceeaşi perioadă, în vederea disimulării provenienţei sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni, persoanele au introdus sumele de bani într-un circuit financiar prin achiziţia de bunuri imobile şi mobile", se mai precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.
Prin activitatea infracţională a suspecţilor bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ patru milioane de euro.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, se mai precizează în comunicatul IPJ Argeş.