Ipotezele unui final al războiului comercial

În ultimele 17 luni, cele mai mari două economii ale lumii s-au înrădăcinat în cel mai grav război tarifar de la începutul anilor '30, dominând astfel dezbaterea economică şi financiară la nivel global. Principala armă a politicii comerciale a SUA este îndreptată către tarifarea celui mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi unul dintre liderii indus­triei de telecomunicaţii 5G gigant din China, Huawei.

Conflictul politic, luptat cu arme economice, nu pare să-şi găsească finalitatea prea curând, iar cel mai îngrijorător lucru este că perspectivele economice şi financiare ale pieţei la nivel global se bazează în principal pe dinamica politică dintre Statele Unite şi China.

China şi Statele Unite au convenit, în repetatele negocieri să anuleze, în etape, tarifele vamale pe care şi le-au impus reciproc şi poate fi un semnal politic important. Cu toate acestea, o viitoare înţelegere nu va avea aproape niciun impact economic semnificativ, doar oferă un indiciu puternic că Trump a făcut pasul înapoi în acest război comercial, potrivit analiştilor de la Zerohedge. Potrivit acestora, consumat de evenimente politice interne - în special acuzaţiile de corupţie, dar şi alegerile viitoare din 2020 - este în interesul lui Trump să declare victoria şi să încerce să o valorifice pentru a-şi contracara problemele la nivel regional.

China, la rândul ei, nu ar dori altceva decât să încheie războiul comercial. În mod evident, politica este foarte diferită într-un stat unic precum China, dar conducerea chineză nu va renunţa la principiile sale fundamentale de suveranitate şi obiectivele sale aspiraţionale de întinerire, creştere şi dezvoltare. Motiv pentru care dorinţa de a renunţa la presiunile comerciale provocate de conflictul cu SUA să fie tot mai accentuată.

În consecinţă, calculul politic al ambelor ţări se apropie de o aliniere, fiecare căutând un armistiţiu favorabil.

Există întotdeauna riscul ca alte complicaţii să apară - evenimentele recente din Hong Kong şi campania extensivă de detenţie şi reprimare a minorităţii musulmane uigure din Xinjiang sunt doar câteva exemple în acest sens. Dar, cel puţin deocamdată, politica războiului comercial se îndreaptă mai degrabă către o înţelegere finală, decât spre o reînnoire a tensiunilor.

În cazul în care se ajunge la un acord final, cum va arăta lumea după războiul comercial? Există mai multe posibilităţi printre care: deglobalizare, diversiunea comercială şi disociere globală.

În opinia analiştilor, deglobalizarea este puţin probabilă. Ca şi primul val de globalizare care s-a încheiat între Primul Război Mondial şi Marea Criză Economică, valul actual a generat o reacţie de montare. Populismul este în continuă evoluţie, iar tensiunile asupra inegalităţii veniturilor şi a bogăţiei - agravate de temerile că inovaţiile tehnologice precum inteligenţa artificială vor submina forţa de muncă - domină discursul politic. Cu toate acestea, evenimentul culminant care a subliniat dispariţia primului val de globalizare a fost o prăbuşire de 60% a comerţului mondial la începutul anilor 1930. În pofida disfuncţiei politice actuale, şansele unui rezultat similar astăzi sunt extrem de mici.

De asemenea, este puţin probabil o disociere globală, conform sursei citate. Reflectând creşterea lanţurilor de valoari globale (GVC) (n.r.GVC descrie persoanele şi activităţile implicate în producerea unui bun sau serviciu şi activităţile sale de furnizare, distribuţie şi post-vânzare ) în ultimii 25 de ani, lumea este ţesută împreună mai strâns ca niciodată. Aceasta a transformat concurenţa globală departe de paradigma din trecut într-o concurenţă mult mai fragmentată între platformele de distribuţie pe scară largă în funcţie de input, componente, design şi asamblare. Un studiu recent al FMI a constatat că GVC-urile au reprezentat în totalitate 73% din creşterea rapidă a comerţului global, care a avut loc pe o perioadă de 20 de ani, din 1993 până în 2013.

Diversiunea comercială este o altă problemă cu totul. Conflictele comerciale bilaterale sau decuplarea bilaterală - nu pot face nimic pentru a rezolva dezechilibrele multilaterale. Presiunea asupra unuia dintre principalii parteneri comerciali - exact ceea ce face SUA atunci când presează China în efortul de a reduce deficitul comercial al mărfurilor din 102 ţări - nu face altceva decât să provoace haos în piaţa comercială globală, în opinia analiştilor. Acest lucru se datorează faptului că deficitul comercial multilateral al Americii reflectă un deficit ridicat de economisire internă, care se va agrava doar pe măsură ce deficitul bugetar federal scapă acum de sub control. Fără a aborda această problemă de economisire cronică, direcţionarea către China va însemna împingerea părţii chineze a deficitului multilateral către ceilalţi parteneri comerciali ai Americii. O astfel de deviere va muta comerţul către aprovizionarea cu costuri externe mai mari - echivalentul funcţional al unei majorări fiscale pentru consumatorii din SUA.

O încetare a focului în actuala luptă nu este altceva decât o pauză convenabilă din punct de vedere politic în ceea ce este probabil să fie un alt conflict de durată precum a fost Războiului Rece. Aceasta ar trebui să îngrijoreze SUA, care sunt lipsite de un cadru strategic pe termen lung. China, în schimb, nu duce lispsă de aşa ceva. Acesta este cu siguranţă mesajul lui Sun Tzu în The Art of War: "Dacă ai o strategie bună...poţi câştiga înainte de a lupta".