IPP: "România nu utilizează avantajele pe care le-ar putea avea în calitate de stat donator de fonduri pentru AOD"

F.A.
Politică / 15 februarie 2013

Ţara noastră nu utilizează la capacitate maximă avantajele "atât diplomatice cât şi economice" pe care le-ar putea avea în calitate de stat donator de fonduri pentru Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare (AOD) în valoare de peste 100 milioane de euro pentru statele

aflate în curs de dezvoltare, potrivit unui comunicat al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

"În afara alocărilor direct gestionate de structurile aparatului de stat, în România nu există o preocupare reală pentru stabilirea unor priorităţi de dezvoltare din aceste fonduri şi nici pentru o minimă coordonare între stat şi alţi actori, informali, cum ar fi ONG-urile sau firmele, deja preocupaţi să lucreze în zonele de intervenţie", menţionează IPP.

Conform comunicatului de presă, contribuţiile anuale ale României la acest fond internaţional la care îşi aduc aportul toţi membrii UE au crescut, în ultimii ani, de la 80 milioane euro în 2007 la 117 milioane euro în 2011. Cei mai mulţi bani se transferă sectorial, prin intermediul programelor de colaborare ministeriale, inclusiv de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin Unitatea de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare, la care se adaugă colaborări între actorii privaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb