Iranul condamnă ''reprimarea'' manifestaţiilor în Franţa

G.D.
Internaţional / 24 martie 2023

Iranul condamnă ''reprimarea'' manifestaţiilor în Franţa

Iranul a condamnat astăzi ceea ce a calificat drept "reprimarea manifestaţiilor" în Franţa, după o nouă zi de proteste împotriva reformei pensiilor, ieri, marcată de incidente violente şi sute de arestări, informează AFP, conform Agerpres.

Peste 450 de persoane au fost arestate şi "441 de poliţişti şi jandarmi" au fost răniţi ieri, în timpul acestei zile marcate de violenţele cele mai grave de la declanşarea mişcării de protest, în ianuarie, a anunţat ministrul francez de interne, Gerald Darmanin.

"Condamnăm în mod ferm reprimarea manifestaţiilor paşnice ale poporului francez", a reacţionat ministrul iranian al afacerilor externe Hossein Amir-Abdollahian, într-un tweet scris în franceză.

"Îndemnăm guvernul francez să respecte drepturile omului şi să se abţină să recurgă la forţă împotriva poporului ţării sale care îşi continuă paşnic revendicările", a adăugat Amir-Abdollahian.

Mai devreme în timpul zilei, purtătorul său de cuvânt, Nasser Kanani, a îndemnat guvernul francez "să discute cu poporul său şi să-i asculte vocea".

"Nu susţinem distrugerile şi nici revoltele, însă ne menţinem opinia că, în loc să creaţi haos în alte ţări, ar trebui să ascultaţi vocea poporului vostru şi să evitaţi să faceţi uz de violenţă la adresa lui", a scris el pe Twitter.

Purtătorul de cuvânt a făcut astfel aluzie la criticile exprimate în străinătate, inclusiv de către Franţa, faţă de represiunea exercitată în Iran în timpul manifestaţiilor ce au fost declanşate după moartea în detenţie, pe 16 septembrie, a tinerei kurde Mahsa Amini, care fusese arestată pentru încălcarea codului vestimentar strict impus femeilor în Republica Islamică.

Mai multe sute de persoane, inclusiv zeci de membri ai forţelor de ordine, au fost ucise şi alte câteva mii au fost arestate în timpul acelor manifestaţii, calificate de autorităţile iraniene drept "revolte" alimentate de Israel şi ţările occidentale.

Uniunea Europeană, SUA şi Regatul Unit au impus mai multe serii de sancţiuni împotriva Teheranului pentru reprimarea contestării, iniţiată în special de femei.

"Cei care seamănă vânt culeg furtună", a afirmat Kanani. "Acest gen de violenţă contrazice faptul de a da altora lecţii de morală".

Preşedintele francez Emmanuel Macron, la originea acestei reforme ce prevede majorarea la 64 de ani a vârstei de pensionare, şi guvernul de la Paris rămân inflexibili în faţa manifestanţilor.

Mişcarea de contestare s-a amplificat după adoptarea reformei prin recurgerea la articolul 49.3, un articol controversat al Constituţiei franceze care a permis trecerea în forţă a textului prin Adunarea naţională.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Franta trebuie sa reinvete democratia, drepturile omului, parlamentarismul.... cam greu cu elita asta natoista.

    Nu prea inteleg aceaste democratie. De ce nu le da voie sa iasa si la 50 de ani, cu plata pensiei incepand cu implinirea vestei de 64 de ani si cu o valoare corespunzatoare cu numarul de ani lucrati.

    Ia te uita cine vorbeste de parca autoritatile iraniene asculta vocea poporului!Adevarul este ca in cele mai multe tari autoritatile fac ce le duce capul,nu-i intereseaza vointa poporului pe care ar trebui sa-l reprezinte dar arata cu degetul si se acuza reciproc!Cu alte cuvinte, ,,rade ciob de ciob cand el e facut zob!,,

    De ce e "reprimare" in ghilimale. Adica nu sunt reprimate sau ce? Mai cititi DEX-ul. O fi ca nici in 10 august nu au fost reprimate protestele. Alergau jandarmii dupa ei cu pixul sa completeze vre-un formular de fapt, nu?

    Evident ca Iranul troleaza dar nu inseamna ca nu au dreptate. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb