Irelevanţa testelor de stres aplicate băncilor europene

Banca Centrală Europeană a promis, în octombrie 2013, că va utiliza criterii stricte în evaluarea bilanţurilor bancare, iar testele de stres vor fi şi mai dure. Bloomberg a scris că "BCE doreşte să-şi construiască credibilitatea în calitate de supervizor financiar al regiunii".

Oficialii băncii au confirmat că pragul minim stabilit pentru rata de adecvare a capitalului este de 8%, chiar dacă definiţia capitalului poate fi diferită în cadrul AQR (n.a. Asset Quality Review) faţă de cea utilizată la testele de stres.

La nici trei luni de la acel comunicat de presă, surse oficiale din cadrul BCE au declarat că "banca s-a exprimat în favoarea unui prag de adecvare a capitalului de 6% în cadrul testului de stres", după cum arată Bloomberg. Preferinţa BCE trebuie discutată cu EBA (European Banking Authority), instituţia care va coordona testul.

Mai sunt câteva luni bune până la aplicarea testelor de stres şi nu este exclusă o nouă diluare a acestora, posibil până la pragul irelevanţei, mai ales că "există un număr mic de ţări care doresc un etalon şi mai uşor", conform declaraţiilor oficiale anonime pentru Bloomberg.

Trebuie să amintim că la testul de stres din 2011, pragul minim de adecvare a capitalului (n.a. estimat ca raport între capital şi activele ponderate la risc) a fost de 5%, nivel sub care nu trebuia să se afle nicio bancă în cazul unei scenariu economic pesimist. Nu trebuie să uităm, de asemenea, că portofoliile de obligaţiuni guvernamentale intră tot cu eticheta "fără risc" în evaluările din acest an, chiar dacă datoriile publice au crescut puternic între 2011 şi 2014.

La scurt timp după publicarea rezultatelor din 2011 de către EBA, câteva mari bănci europene au avut nevoie de ajutorul statului pentru supravieţuire, chiar dacă au trecut testul. Aceasta reflectă lipsa de relevanţă atât a pragului de adecvare a capitalului, cât şi "lipsa de imaginaţie" a autorităţilor în definirea parametrilor a ceea ce înseamnă "scenariu advers".

Se pare că BCE nu a învăţat lecţiile trecutului recent sau, mai rău, pur şi simplu nu îi pasă de credibilitatea sa, în condiţiile în care dispune de o licenţă de tipărire nelimitată, iar oficialii celei mai importante bănci centrale a continentului nu trebuie să răspundă în faţa nimănui pentru greşelile lor.

Într-un interviu acordat televiziunii Bloomberg în octombrie 2013, Mario Draghi a declarat că "trebuie să existe bănci care nu trec testul" pentru "a dovedi credibilitatea exerciţiului". Oare mai gândeşte la fel şi astăzi, iar dacă răspunsul este afirmativ, cum vor fi stabilite băncile care trebuie să încaseze lovitura? Tot prin negocieri în miez de noapte între "autorităţile" europene?

Cu toate că oficialii FMI tocmai şi-au declarat optimismul în ceea ce priveşte accelerarea creşterii economice globale în 2014, BCE diluează condiţiile testelor de stres ale băncilor europene. Oare nici Banca Centrală Europeană nu mai crede în prognozele Fondului?

Încrederea BCE în prognozele optimiste din ultima perioadă nu este, însă, la fel de importantă ca încrederea jucătorilor de pe piaţă. Iar aceştia, chiar la nivelul numelor grele, ştiu că ne aflăm aproape de momentul în care magia banilor ieftini se va sfârşi.

Într-o analiză recentă preluată de site-ul Zerohedge, Jim Reid, director executiv în cadrul Deutsche Bank, a caracterizat pieţele actuale ca fiind "artificiale", în condiţiile în care "în acest an, pieţele au scăzut pe fondul unor date bune, dar au şi crescut pe fondul unor date bune, au scăzut pe fondul îngrijorărilor şi au crescut, de asemenea, pe fondul unor date slabe".

Reid consideră că va fi foarte dificil pentru Fed să continue procesul de temperare a relaxării cantitative, iar BCE şi Banca Japoniei s-ar putea să treacă la relaxări suplimentare.

"Era represiunii financiare este doar în primele sale stadii, iar pieţele vor avea nevoie de finanţări la costuri reduse pentru mulţi ani de acum încolo", a fost concluzia directorului executiv de la DB.

Dar nici magia banilor ieftini nu este de ajuns, mai este nevoie şi de "vrăji contabile". În timp ce o ştire Reuters arăta că indicele S&P 500 a atins noi valori record, pe fondul profiturilor raportate de bănci, un articol din revista Bloomberg Businessweek analizează "vrăjile contabile" din spatele acestor profituri. Concluzia este că diminuarea provizioanelor reprezintă un factor principal al "performanţei", în condiţiile unei temperări semnificative a creşterii veniturilor. "Analiştii consideră că reintroducerea pe scară largă a provizioanelor în venituri conduc la pierderea oricărei relevanţe a profiturilor", după cum mai scrie Businessweek.

După cum se vede, suntem într-o economie fantastică, plină de "magie" şi "vrajă", dar în care, spre deosebire de basmele clasice, există o incertitudine extraordinară cu privire la separarea personajelor în "răi" şi "buni".

Poate tocmai de aceea, marilor bănci centrale nu le-au mai rămas decât incantaţia reprezentată de preanunţarea (n.a. "forward guidance") deciziilor de politică monetară. Dar este aceasta o dovadă de putere sau de neputinţă?

Pentru Satyajit Das, fost bancher şi expert în evaluarea riscurilor financiare, preanunţarea nu reprezintă decât recunoaşterea faptului că băncile centrale au rămas fără alte opţiuni de politică monetară.

Într-un editorial recent din Financial Times, Das arată că eficienţa acestui "ultim cartuş" se bazează prea mult pe acurateţea prognozelor băncilor centrale, pe lângă faptul că "utilizarea unui set restrâns de indicatori economici este problematică".

În opinia lui Das, cea mai mare problemă a preanunţării o reprezintă, însă, faptul că "bancherii centrali nu îşi pun pielea în joc", conform unei opinii preluate de la Willem Buiter, economist şef la Citigroup. Adică ei nici nu pierd şi nici nu câştigă ca urmare a îndeplinirii sau ratării ţintelor anunţate şi, mai mult, nici salariile lor nu sunt legate de performanţă.

Oare nu este aceasta cea mai bună dintre lumile posibile pentru băncile centrale? De ce nu ar face la fel şi cu aşa-numitele teste de stres, prin care induc un sentiment de falsă siguranţă pe pieţe şi mai câştigă ceva timp în turnul lor de fildeş?

Din păcate, astfel de acţiuni iresponsabile sunt cele care fac inevitabilă extinderea bail-in-ului bancar până dincolo de limite care astăzi par neverosimile. Şi nu băncile centrale sau guvernele sunt cele care vor plăti.