ISC a demarat o anchetă în cazul incendiului de la Millenium Business Center

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 29 iunie 2009

Inspectoratul de Stat în Construcţii a demarat o anchetă în cazul incendiului care a izbucnit aseară la clădirea de birouri Millenium Business Center, prima măsură luată fiind interzicerea accesului pe termen scurt în clădire, a declarat Adrian Balaban, inspector general de stat, conform NewsIn.

"Prima măsură luată este interzicerea accesului pe termen scurt în clădire, până se va face o anchetă serioasă cu teste de materiale, deoarece fiind o clădire metalică structura de rezistenţă a fost afectată. Oricum, nu ar fi trebuit să fie posibilă propagarea focului între etaje. Urmează ca ulterior, la un control mai amănunţit şi în urma unor teste, să se vadă dacă se vor lua măsuri de consolidare şi de punere în siguranţă sau dacă clădirea va fi evacuată. Până luni vom putea stabili daca se mai poate continua activitatea în clădire", a spus Adrian Balaban, inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Constucţii (ISC).

Reprezentantul ISC a adăugat că în urma anchetei se poate face cel mult o estimare procentuală, şi nu valorică a pagubelor produse de incendiu.

Incendiul de la clădirea Millenium Business Center, situată lângă Biserica Armenească din Capitală, a izbucnit cu puţin înainte de miezul nopţii şi a cuprins mai multe etaje ale clădirii, fiind stins de pompieri în jurul orei 2.30, după aproape trei ore de luptă cu flăcările.

Aproximativ 20 de echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Anca Onofrei.

Potrivit aceleiaşi surse, este posibil ca incendiul să se fi declanşat de la un panou publicitar electric amplasat foarte aproape de clădire. Nu s-au înregistrat victime.

Premierul Emil Boc, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, primarul Capitalei Sorin Oprescu şi primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, au venit la locul incendiului pentru a vedea cum se desfăşoară operaţiunile de stingere a acestuia.

Clădirea în care a izbucnit incendiul, Millennium Business Center este cotată drept cea mai înaltă construcţie pe structură de oţel din România. Millenium Business Center are peste 72 de metri înălţime, cu o structură compusă din patru subsoluri şi 18 etaje plus unul tehnic, având o suprafaţă totală construită de peste 25.000 de metri pătraţi şi este evaluată, potrivit datelor publicate în presă, între 30 şi 40 milioane de euro.

Clădirea a fost dată în folosinţă în toamna anului 2006. Construcţia clădirii s-a aflat în mijlocul unui scandal de presă, după ce reprezentanţii Bisericii Armenească au protestat în mod repetat, arătând că integritatea lăcaşului de cult era ameninţată de anvergura proiectului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb