Autorităţile israeliene au dat un ultimatum unui vas ce se îndreaptă spre Gaza, cerând ca până la miezul nopţii de marţi spre miercuri să-şi modifice traseul, în caz contrar va fi interceptat, transmite AFP, citând unul dintre pasagerii de pe vapor, potrivit Hotnews. Mashallah Zwei a spus, într-un mesaj radio, că oficialii israelieni le-au cerut "să meargă spre portul egiptean El-Arish, ameninţând că altfel ne vor intercepta cu vase de război".
Zwei a adăugat că vasele israeliene vor escorta vaporul până în portul Asdod, din Israel, dacă "nu ne modificăm ruta". "Le-am explicat autorităţilor din Israel că destinaţia noastră iniţială este Gaza şi că nu suntem aici pentru o provocare", a declarat Zwei, a cărui fundaţie este condusă de fiul lui Gaddafi, Seif al-Islam.