Israelul încă nu deţine controlul deplin de-a lungul frontierei cu Gaza, anunţă armata

T.B.
Internaţional / 9 octombrie 2023

Israelul încă nu deţine controlul deplin de-a lungul frontierei cu Gaza, anunţă armata

Israelul nu deţine controlul deplin al teritoriului său de-a lungul graniţei cu Gaza, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene pentru CNN, în timp ce luni dimineaţă armata israeliană a spus că luptele continuă în şapte-opt zone şi există în desfăşurare o luare de ostatici la un kibbutz, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

"Încă îi vânăm pe ultimii terorişti din interiorul teritoriului israelian", a declarat la CNN locotenent-colonelul Jonathan Conricus. "Trupele noastre merg din uşă în uşă şi din casă în casă, căutând şi, în multe cazuri, angajându-se în luptă cu ultimii terorişti din interiorul Israelului", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Conricus a spus că încă mai există breşe la graniţă, dar acestea sunt "temporar închise şi păzite".

Evaluarea forţelor israeliene este că majoritatea militanţilor rămaşi probabil "au trecut mai întâi în Israel, iar apoi pur şi simplu nu au mai putut să se întoarcă şi au rămas blocaţi pe teren israelian, iar acum aleg probabil să iasă la luptă şi încearcă să ucidă civili israelieni sau să se angajeze în schimburi de focuri cu trupele israeliene", a spus Conricus.

Obiectivul forţelor de apărare israeliene este acum de a lăsa Hamas fără capacităţile sale militare de luptă şi de a-i împiedica pe militanţi să facă rău civililor israelieni şi, de asemenea, de a ajunge la situaţia în care Hamas nu mai are capacitatea de a controla Fâşia Gaza, a explicat el.

"Mâine dimineaţă, ei vor vedea o mare parte din infrastructura lor militară distrusă. Şi cred că vor exista pierderi semnificative pentru Hamas", a mai spus purtătorul de cuvânt.

În briefingul de presă de luni dimineaţă, armata israeliană a anunţat însă că există în continuare tiruri cu rachete şi artilerie în Ashkelon.

De asemenea, luptele continuă în şapte sau opt zone, existând inclusiv o situaţie în desfăşurare de luare de ostatici în kibbutzul Kfar Aza.

Celulele Hamas continuă să intre în Israel sau să facă scurte incursiuni. Nu toate breşele de la frontieră au fost securizate încă.

De asemenea, este probabil să existe un tunel în zona Be'eri, unde 70 de militanţi Hamas au luptat acolo peste noapte.

Pe de altă parte, 25 de persoane au fost ucise în urma unui atac asupra unei singure clădiri din Rafah, în Gaza. Nu a existat în prealabil un foc de avertisment înainte de efectuarea acestui atac aerian, ceea ce ridică suspiciunea că Israelul a încetat această practică folosită anterior.

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Richard Hecht, a declarat că evenimentele din ultimele trei zile au reprezentat "o schimbare de paradigmă" şi nu a făcut niciun comentariu cu privire la utilizarea raportată a fosforului alb în Gaza, menţionează The Guardian, relatează news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb