Israelul redeschide graniţele şi primeşte din nou turişti începând cu 1 noiembrie

J.P.
Internaţional / 29 octombrie 2021

Israelul redeschide graniţele şi primeşte din nou turişti începând cu 1 noiembrie

De la 1 noiembrie Israelul primeşte din nou turişti străini, dar în condiţii stricte. Călătorii din toate ţările vor putea intra cu un certificat de vaccinare nu mai vechi de şase luni, au anunţat autorităţile. În plus, li se va cere şi dovada unui test PCR negativ, făcut cu maximum 72 de ore înainte de plecare, conform Digi24.

Guvernul israelian a confirmat miercuri redeschiderea graniţelor pentru turiştii străini vaccinaţi împotriva COVID-19 de la 1 noiembrie, în urma unei campanii de vaccinare în favoarea dozelor de rapel.

Premierul Naftali Bennett indicase săptămâna trecută intenţia guvernului său de a redeschide ţara pentru turiştii străini la 1 noiembrie, însă această măsură nu fusese încă validată de autorităţi.

Miercuri, biroul de presă al guvernului a informat despre noi măsuri legate de pandemie, redeschiderea frontierelor pentru călătorii străini şi simplificarea procesului de intrare pentru israelieni şi forţa de muncă.

Condiţii de călătorie în Israel

Călătorii provenind din toate ţările vor putea călători în Israel fără a fi nevoie să solicite mai întâi un permis de intrare, dar cu condiţia să prezinte un certificat de vaccinare nu mai vechi de şase luni, au spus autorităţile. Călătorilor li se va cere, de asemenea, să prezinte un test PCR făcut cu maxim 72 de ore înainte de plecare şi să facă un al doilea test la sosire. După confirmarea faptului că acest al doilea test este negativ, rezultat obţinut în general în mai puţin de 24 de ore, carantina călătorilor va fi ridicată.

Israelul va recunoaşte vaccinurile Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sinovac şi Sinopharm, dar din 15 noiembrie, Sputnik V.

Săptămâna trecută, premierul Bennett nu a menţionat Sputnik V în lista vaccinurilor recunoscute. Câteva ore mai târziu, Bennett s-a deplasat în Rusia pentru o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin. Presa israeliană a considerat adăugarea Sputnik-ului pe lista vaccinurilor recunoscute drept un gest diplomatic al autorităţilor faţă de aliatul rus, scrie Agerpres.

Aproximativ 5,7 milioane de israelieni, dintre care peste 80% adulţi, au fost vaccinaţi cu ambele doze ale vaccinului Pfizer, iar 3,9 milioane cu a treia doză.

Guvernul israelian analizează posibilitatea scăderii vârstei vaccinării la cinci ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb