Americanul Jenson Brooksby, locul 301 ATP, a fost suspendat pe o perioadă de 18 luni, el fiind găsit vinovat de trei "eşecuri cu privire la localizare" într-un interval de 12 luni, informează ITIA.
Un tribunal independent a audiat la 10 octombrie jucătorul şi martori, inclusiv pe oficialul însărcinat cu efectuarea celui de-al doilea control antidoping ratat de sportiv.
Brooksby şi-a acceptat vina în cazul primului şi celui de-al treilea test pe care le-a ratat, dar a protestat în cazul testului doi ratat.
Tribunalul a ajuns la concluzia că gradul de vină pentru testul ratat este ridicat în cazul lui Brooksby. Oficialul antidoping a făcut toţi paşii rezonabili pentru a-l localiza pe sportiv pentru al doilea test şi jucătorul a arătat neglijenţă nepunându-se la dispoziţie pentru test în intervalul de timp identificat.
Brooksby, care a ajuns în carieră până pe locul 33 ATP, a ales să fie suspendat provizoriu la scurt timp după ce a aflat că este acuzat, astfel că sancţiunea sa este valabilă din 5 iulie 2023 pnă în 4 ianuarie 2025.
Jenson Brooksby a ratat trei treste antidoping din cauza problemelor de localizare într-un interval de 12 luni, începând din aprilie 2022. Conform regulamentelor, pedeapsa maximă în astfel de cazuri este o suspendare pe doi ani.