Deputatul USR, Iulian Bulai, relatează că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi deputatul PSD, Marcel Ciolacu, s-au certat zgomotos, astăzi, la şedinţa Biroului Permanent.
"Şedinţa de astăzi a Biroului Permanant a fost una cu multă tensiune. Nu l-am mai văzut niciodată pe preşedintele Dragnea atât de tulbure, agitat şi pus pe ceartă cu absolut toţi interlocutorii", scrie Bulai pe pagina sa de Facebook.
El precizează că opoziţia a solicitat, din nou, prezenţa în Parlament a premierului Viorica Dăncilă, prin instrumentul orei prim-ministrului, fiind a zecea solicitare în acest sens, însă Dăncilă nu va veni pentru că va fi plecată în Bulgaria şi Quatar.
În schimb, Liviu Dragnea a solicitat prezenţa premierului în Parlament pe data de 14 noiembrie. "Până acum o protejau de Parlament, acum o invită ei la Parlament. Aparent, DUPĂ şedinţa CEx a PSD", mai scrie deputatul.
"Spre finalul şedinţei, a intrat în sală deputatul Ciolacu. Cu care preşedintele Dragnea s-a certat zgomotos preţ de mai multe minute, până la ieşirea din sală. Nu am văzut violenţă fizică. E drept, am văzut doi oameni care aproape ar sări unul la gâtul celuilalt. Preşedintele Dragnea pierde puterea în partid. Disperarea asta am simţit-o astăzi. Certând toţi colegii interlocutori din coaliţia de guvernare, opoziţia şi presa. Acest dublu condamnat penal trebuie să plece din fruntea Parlamentului. Avem oameni mult mai buni care ar putea să conducă inima democraţiei din România", încheie Iulian Bulai.