Iulius continuă dezvoltarea Palas Iaşi cu a opta clădire de birouri clasa A

S.B.
Companii / 23 mai 2023

Iulius continuă dezvoltarea Palas Iaşi cu a opta clădire de birouri clasa A

Grupul IULIUS continuă investiţiile în dezvoltarea proiectului mixed-use de regenerare urbană Palas, care s-a format în centrul Iaşului şi care găzduieşte, într-o suprafaţă de peste 130.000 mp, 70 de companii multinaţionale şi 14.000 de angajaţi.

Anul viitor, compania va începe dezvoltarea unei a opta clădiri de birouri clasa A, parte din ansamblul Palas Iaşi, cu 14 niveluri şi o suprafaţă de 18.000 mp. Imobilul va fi construit cu eficienţa unei clădiri verzi, sisteme smart de operare şi presupune o investiţie de aproximativ 40 milioane de euro.

După recenta inaugurare a Palas Campus Iaşi, cea mai mare clădire de birouri din România, în aprilie 2023, compania IULIUS a ajuns la investiţii de peste jumătate de miliard de euro realizate doar în Iaşi, prin cinci proiecte real estate (proiectele mixte Palas Iaşi şi Palas Campus, Iulius Mall Iaşi şi două concepte de retail de proximitate Family Market în zona metropolitană). Grupul doreşte continuarea investiţiei în regenerarea urbană a zonei centrale a oraşului, cel mai amplu demers de acest tip din ţară, prin dezvoltarea, ca parte a ansamblului Palas Iaşi (primul proiect mixed-use realizat în România), a unei noi clădiri de birouri clasa A. Va fi al optulea imobil office integrat în proiect, cu o suprafaţă închiriabilă de 18.000 mp, format din parter, mezanin şi 10 etaje.

Construcţia va fi amplasată pe strada Sfântul Lazăr din Iaşi (fosta locaţie a unei staţii de carburanţi) şi va avea o înălţime mai mică faţă de cea a Palatului Culturii, astfel încât să nu se suprapună peste axul de vizibilitate al clădirii simbol dinspre Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, arteră principală a oraşului. Demersul deţine deja autorizaţia de construire, din luna septembrie a anului trecut, iar lucrările vor începe anul viitor.

La fel ca întregul portofoliu IULIUS, noul proiect va fi construit pe baza principiilor green, care asigură eficienţă în operare şi confort optim. Clădirea va beneficia de parcare subterană pe două niveluri, care va fi conectată cu parcarea subterană existentă a ansamblului, cea mai mare din România, cu peste 2.500 de locuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb