Izbăvitorul Petre Daea

Sorin Rosca Stanescu
Miscellanea / 11 iulie 2022

Sorin Rosca Stanescu

Din când în când nu plouă. Dăm vina pe schimbările globale. Apelăm la preoţii ortodocşi pentru rugăciuni. Să cheme norii. Şi ne amintim că ne-am bătut joc de sistemul naţional de irigaţii. Vine ploaia şi uităm.

Din nou, Petre Daea e la butoane. Unul dintre puţinii demnitari de ispravă pe care îi mai avem. A luat ţara în piept. Tropăie cu bărbăţie prin zonele sinistrate. Şi încearcă cum poate să calmeze spiritele. Să ne spună că nu e chiar atât de rău. Că nu va fi foamete. Că vom avea recolte. Dar ce-i în sufletul lui, numai Daea ştie. În puţinii ani în care s-a aflat în fruntea Agriculturii, s-a dat de ceasul morţii pentru a încerca să repare ceva din ce au stricat alţii. A găsit un sistem de irigaţii praf. Abandonat şi jefuit. Nefuncţional. S-a apucat să îl refacă. A bătut ţara în lung şi în lat. A încheiat contracte. A tropăit pe şantiere. Apoi a fost schimbat. Şi praful s-a ales. Acum ne uităm cu tristeţe la cer. Chemăm preoţii să ne aducă ploaia. Şi aşteptăm ca Daea să facă minuni. În tot acest timp, europenii au investit cu inteligenţă şi au creat sisteme performante. Udă cu picătura. La rădăcină. În timp ce noi aşteptăm ploaia. Şi vrem să ducem apa la etaj. Că poate nu ştiaţi, la noi apa nu curge în jos. Curge în sus. Culmea este că avem şi un program aprobat. O lege. Care ne obliga să investim din fonduri proprii un miliard de euro. Şi praful s-a ales din acest program. El era conceput să creeze o primă bază de infrastructură pentru când vin fondurile PNRR. Trebuia să se ocupe ANIF. Adică Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Nu s-a ocupat.

Iar acum ne uităm la cer, la pământul crăpat şi la Petre Daea.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Alesii, se aleg pentru a ne fii reprezentanti si se dovedesc cu constiinciozitate a ne fii contrariul Nu-i poate controla nimeni ,par a fii mai presus de lege de presa de orice Aceasta numim ceva ce incepe cu "demo(s)" si ar trebui sa se termine in "kratos " dar ne-am prins ca nu se mai intampla!

    1. Cuvantul (demos kratos) ,nu exista pentru politicienii si demnitarii romani.cuvantul,a fost inlocuit cu neaosul romanesc,hotomani.!

    S-a dovedit prin fapte sale domnul ministru Petre Daea !

    Felicitari! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb