JACKPOT "Oltchim" Râmnicu Vâlcea - creşteri de 40,91%

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Investiţii Personale #Jurnal Bursier / 16 mai 2011

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea - creşteri de 40,91%

Investiţiile în piaţa de capital au adus pierderi uşoare, în perioada 12 aprilie - 12 mai, principalii indici fiind în scădere. Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de inves­tiţii financiare, s-a diminuat cu 11,30%, în intervalul analizat.

Indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat uşor cu 4,61%, iar indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a pierdut 6,16%.

Topul randamentelor a fost condus de titlurile "Oltchim" (simbol OLT), care s-au apreciat cu 40,91%.

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea a înregistrat, în primul trimestru din acest an, o cifră de afaceri de 464,691 milioane lei, în creştere cu 94%, faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 239,930 milioane lei. Comparativ cu primul trimestru din 2010, vânzările la export au crescut cu 96%, de la 44,062 milioane euro la 86,255 milioane euro. Creşterea semnificativă a cifrei de afaceri a făcut ca pierderile înregistrate de combinatul chimic să se diminueze cu 50,143 milioane lei, de la 52,791 milioane lei în primul trimestru din 2010 la 2,648 milioane lei în acelaşi trimestru din acest an.

La capitolul fonduri de investiţii, cel mai bun plasament a fost reprezentat de "Raiffeisen Monetar", care a adus investitorilor ce şi-au plasat economiile în astfel de unităţi de fond un profit de 0,97%.

Tradiţionaliştii care au preferat, la 12 aprilie, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank" au obţinut randamente uşoare de 0,29%. Investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri şi la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de 1,05% a economiilor, dacă ar fi optat pentru "Piraeus Bank", care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.

Cei care au preferat să-şi păstreze banii "la ciorap" au consemnat aprecieri uşoare de 0,38%.

Cotaţia aurului a câştigat 3,90% în perioada analizată, BNR afişând un curs de aproximativ 139 lei/gram. În prezent, uncia de aur se tranzacţionează în jurul preţului de 1500 dolari.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb