JAMES RICKARDS AVERTIZEAZĂ CĂ AUTORITĂŢILE PREGĂTESC ÎNGHEŢAREA PIEŢELOR ÎN FAŢA NOII CRIZE Va rezista civilizaţia într-o eră glaciară financiară?

Semnalele unei noi crize financiare globale au devenit tot mai evidente în ultima perioadă, pe fondul incapacităţii autorităţilor de a recunoaşte adevăratele cauze ale crizei anterioare.

Pieţele au fost inundate cu "bani" tipăriţi de marile bănci centrale, însă relansarea economică sustenabilă se lasă aşteptată, iar "planificatorii" care au promis-o se pregătesc acum pentru o criză de o magnitudine fără precedent.

James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", a publicat recent o nouă lucrare, "Drumul către ruină: Planul secret al elitelor globale pentru următoarea criză financiară", în care descrie planurile elitelor globale pentru ceea ce va urma.

Jurist şi economist, fost director juridic al fondului de hedging Long Term Capital Management şi consultant financiar al agenţiilor de securitate americane, Rickards evaluează situaţia actuală prin prisma teoriei complexităţii şi ajunge la concluzia că autorităţile nu pot depăşi criza deoarece se încăpăţânează să aplice o teorie economică falimentară, construită în jurul noţiunii de echilibru economic.

"Echilibrul este doar o faţadă care maschează o evoluţie complexă instabilă", scrie James Rickards, care arată că "pieţele nu sunt eficiente" şi nu sunt dominate de raţionalitate aşa cum este definită aceasta în teoriile economice şi financiare dominante în prezent.

De asemenea, autorul american consideră că nici teoria avantajului comparativ a lui David Ricardo, care stă la baza argumentelor în favoarea liberului schimb, nu poate fi aplicată în condiţiile actuale, deoarece ipotezele sale nu sunt conforme realităţii economice din prezent.

"Problema nu este că teoria lui Ricardo este greşită, ci doar că nu se poate aplica într-o lume a factorilor mobili de producţie", scrie Rickards, care aminteşte că la vremea apariţiei sale era dominant sistemul monetar bazat pe standardul aur, iar comparaţiile de preţ erau posibile.

Acum nu mai există această ancoră monetară în sistemul financiar internaţional. "Ratele de schimb flexibile nu reprezintă o forţă stabilizatoare, ci o invitaţie la declanşarea războaielor valutare", mai arată analistul american, în opinia căruia "aurul reprezintă cea mai bună formă a banilor, prin rolul său de ancoră pentru celelalte forme".

Despre perioada de creşterea economică din a doua eră a globalizării, care a început în 1989, odată că demolarea Zidului Berlinului, James Rickards scrie că nu a fost sustenabilă. "Succesul superficial şi nesustenabil al consensului elitei din anii "90 şi începutul anilor "00 poate fi explicat printr-un singur cuvânt: datorie", îşi justifică autorul american afirmaţia, în condiţiile în care "creşterea explozivă a datoriilor - personale, suverane şi ale companiilor - a fost fără precedent în ultimele două decade".

"Visul elitelor, al globalizării şi al prosperităţii împărţite, a fost doar un miraj alimentat de datorii", este concluzia lui Rickards, însă "în timp ce mirajul a dispărut, datoriile au rămas".

Peisajul dezolant rămas în urmă se vede şi la aproape zece ani de la manifestarea fazei acute a crizei financiare din 2008.

După cum scrie Rickards, crizele economice pot fi încadrate în trei categorii. În prima intră crizele caracterizate de o scădere a PIB-ului actual, care sunt urmate de o redresare rapidă. A doua categorie include crizele în care se înregistrează o scădere a PIB-ului potenţial, ale căror costuri sunt foarte mari pe termen lung (n.a. evoluţia economică a Japoniei din ultimii 26 de ani intră în această categorie).

Cea de-a treia categorie include crizele unde se înregistrează scăderi ale producţiei actuale şi potenţiale, iar diferenţa dintre producţia reală şi cea potenţială creşte în timp, fără a exista perspective de redresare.

După această clasificare a crizelor, autorul american afirmă că economiile avansate, inclusiv cea a Statelor Unite, se află într-o criză din a treia categorie, conform datelor prezentate într-un raport de la International Center for Monetary and Banking Studies (ICMB) din Geneva în 2014 ("Deleveraging? What Deleveraging?", Geneva Reports on the World Economy 16).

În aceste condiţii, singura soluţie o reprezintă, în opinia lui Rickards, trecerea la reforme structurale prin care să fie înlăturat cadrul ideologic actual al politicilor economice şi astfel să fie eliminate adevăratele cauze ale crizei.

În primul rând, analistul american consideră că trebuie să se renunţe la paradigma economică actuală, construită în jurul noţiunii de echilibru şi raţionalitate a agenţilor economici, deoarece economia este un sistem complex, care nu poate fi planificat după dorinţa elitelor.

Un sistem dinamic complex este format din agenţi autonomi, care sunt caracterizaţi prin diversitate, interconexiune, interacţiune şi adaptare. Conform acestei definiţii, pieţele de capital sunt cel mai bun exemplu al unui sistem complex, iar din acest motiv s-a înregistrat eşecul pe scară largă a modelelor de risc utilizate la nivelul băncilor comerciale, dar şi la nivelul instituţiilor de supraveghere sau de politică monetară.

Din păcate, elitele nu vor renunţa de bunăvoie la privilegiile lor şi au ales tot calea creşterii datoriilor, pregătindu-se pentru criza viitoare printr-un set de măsuri draconice. "Elitele se împart acum în două categorii: cele care sunt derutate de pierderea credibilităţii şi cele care manifestă o panică tăcută, deoarece înţeleg eşecul lor intelectual şi consecinţele sale", mai arată Rickards.

Autorul american scrie că autorităţile pot răspunde în două feluri în cazul în care clienţii doresc să-şi retragă banii din depozitele bancare sau fondurile de investiţii. Primul ar fi inundarea pieţei cu "bani" tipăriţi în cantităţi suficiente pentru satisfacerea cererii, iar al doilea îl reprezintă refuzarea directă a clienţilor şi îngheţarea sistemului financiar.

Tipărirea nelimitată a fost încercată după criza declanşată în 2008, însă rezultatele sunt departe de a fi satisfăcătoare, după cum o arată şi nenumăratele analize privind stagnarea seculară. În plus, efectele noii crize financiare globale nu vor mai putea fi atenuate cu ajutorul injecţiilor de lichiditate, deoarece bilanţurile băncilor centrale au deja dimensiuni extraordinare.

Planurile de îngheţare există, iar un pilon important al controlului îl reprezintă companiile de administrare a activelor financiare.

Într-o discuţie privată cu unul dintre principalii consilieri ai lui Larry Fink, directorul executiv al companiei de administrare a activelor financiare BlackRock, Rickards a aflat că includerea unor astfel de intermediari financiari pe lista globală a instituţiilor care prezintă risc sistemic nu are nimic de a face cu supravegherea prudenţială, ci este determinată de dorinţa autorităţilor de a le controla total, inclusiv de a le interzice să vândă titlurile financiare din portofoliile clienţilor în cazul unei panici generalizate.

Prin valoarea imensă a activelor pe care le administrează, de circa 5 trilioane de dolari, BlackRock reprezintă un punct de importanţă strategică pentru pieţele financiare, similar Strâmtorii Ormuz pe piaţa petrolului, conform descrierii lui Rickards.

"Prin controlul acestui punct, guvernul SUA controlează activele unor investitori majori, care, de obicei, nu se află sub jurisdicţia sa", arată expertul financiar, iar implicaţiile geopolitice sunt extraordinare, având în vedere că printre clienţii BlackRock se află numeroase fonduri suverane de investiţii, inclusiv cel al Chinei.

În ceea ce priveşte sistemul bancar, Rickards oferă explicaţia fenomenului consolidării, care în Europa este încurajat chiar de Banca Centrală Europeană.

Pe lângă efectele negative asupra concurenţei, există un "avantaj" de netăgăduit. "Sumele economisite sunt acum concentrate acolo unde autorităţile le pot îngheţa cu câteva telefoane", scrie Rickards, care îi compară pe cei care îşi păstrează economiile în bănci sau fonduri de investiţii cu animalele pregătite pentru abator.

Acesta este motivul pentru care se promovează intens şi renunţarea la banii fizici, care pot constitui o portiţă de scăpare în era glaciară financiară pregătită de autorităţi, dar numai dacă sunt păstraţi în afara sistemului financiar. Se pare că mijloacele "moderne" de plată nu fac decât să acopere instinctul cât se poate de primitiv al elitelor, acela de a-şi controla total "supuşii".

O altă măsură pentru atingerea aceluiaşi scop se află în curs de negociere. Este vorba de planul pentru taxare la nivel global, cunoscut sub numele BEPS (Base Erosion and Profit Shifting).

Liderii ţărilor din OECD şi G20 accelerează pregătirile în acest sens, fiind confruntaţi cu un deficit tot mai mare de venituri în comparaţie cu datoriile publice, care au crescut şi ele accelerat în ultimii ani.

"Optimizarea fiscală" practicată de marile companii a fost tolerată de elitele politice şi economice din ţările dezvoltate, scrie Rickards, dar numai pentru că afecta mai mult ţările în curs de dezvoltare.

Experimente localizate pentru testarea reacţiei populaţiei în faţa unor măsuri de îngheţare parţială a sistemului financiar au avut loc în Cipru şi Grecia. De curând a început "testarea" şi în India, prin măsurile fără precedent de eliminare a numerarului din economie.

După cum scrie James Rickards, viitoarea criză financiară o va depăşi pe cea din 2008 cu câteva ordine de mărime, iar "fereastra" pregătirii înainte de îngheţarea completă a pieţelor financiare internaţionale nu va mai sta deschisă mult timp.

Oare mai putem spera, dar fără a uita să facem pregătirile individuale necesare, că elitele "luminate" vor reveni la un comportament raţional şi nu vor recurge la o astfel de barbarie?