Japonia cere judecarea a trei foşti şefi ai companiei TEPCO în cazul catastrofei de la Fukushima

Adina Lateş
Internaţional / 29 februarie 2016

Trei foşti şefi ai companiei de electricitate TEPCO vor fi judecaţi în baza plângerii unor cetăţeni japonezi pentru responsabilitatea lor în catastrofa de la Fukushima din martie 2011, primul proces în cazul acestei drame care a traumatizat naţiunea niponă, anunţă AFP.

Fostul preşedinte al consiliului de administraţie al grupului Tokyo Electric Power (T) în momentul catastrofei, Tsunehisa Katsumata (75 de ani), precum şi doi vicepreşedinţi, Sakae Muto (65 de ani) şi Ichiro Takekuro (69 de ani), sunt urmăriţi penal pentru neglijenţă profesională care a dus la moartea şi rănirea unor persoane, au declarat avocaţi ai reclamanţilor.

"Este pentru prima dată când justiţia va trebui să se pronunţe cu privire la culpabilitatea unor persoane în producerea accidentului nuclear de la Fukushima", a arătat postul public de televiziune NHK.

Această etapă survine după o decizie luată în iulie de către un comitet special de cetăţeni, conform unei proceduri complexe care a durat luni de zile. Cei trei sunt acuzaţi că nu au luat măsurile care ar fi permis evitarea daunelor provocate instalaţiilor de către tsunami, precum şi a avariilor în lanţ care au urmat, precizează Agerpres.

Cetăţenii le reproşează celor trei şefi ai companiei că sunt responsabili de moartea a 44 de vârstnici evacuaţi dintr-un spital din Futaba, în apropiere de centrală, în condiţii deplorabile, precum şi de rănile cauzate altor 13 persoane.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb