Băncile care operează în Regatul Unit riscă să-şi piardă privilegiile de a face afaceri în Uniunea Europeană, dacă Guvernul de la Londra nu va accepta reglementările financiare decise de Bruxelles după ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), a afirmat recent şeful miniştrilor de Finanţe din zona euro (Eurogroup), Jeroen Dijsselbloem, transmite Bloomberg.
"Este de neconceput ca UE să le permită instituţiilor financiare cu sediul în Marea Britanie accesul deplin la piaţa internă fără o conectare sustenabilă a viitoarei dinamici a standardelor Regatului Unit la cadrul legislativ al UE. În acelaşi timp, îmi dau seama că, ţinând cont de promisiunea suveranităţii depline, acest lucru va fi greu de acceptat în Marea Britanie", a declarat Jeroen Dijsselbloem, într-un discurs rostit la Bruxelles, conform Agerpres.
Premierul Theresa May a indicat că Marea Britanie va încerca să atragă companiile şi instituţiile financiare cu reglementări mai relaxate şi impozit pe profit mai scăzut dacă UE va oferi un acord post-separare care nu va fi acceptabil pentru Guvernul de la Londra. Oficialii UE au avertizat că astfel de măsuri ar afecta perspectivele obţinerii unui acord comercial.
O perioadă de tranziţie pentru relaţiile dintre Regatul Unit şi UE, după ce Marea Britanie va ieşi din Uniune, va fi necesară pentru evitarea unui proces distrugător, care va afecta ambele părţi, susţine Dijsselbloem. Acesta a adăugat că principalele probleme care vor necesita o atenţie specială în timpul negocierilor sunt impozitarea şi relaţia dintre reglementările financiare pentru Londra şi cele pentru băncile care operează în UE.
"Am auzit ameninţări privind crearea unui paradis fiscal, care ar fi o greşeală imensă şi, cu certitudine, va afecta încheierea unui acord comercial corect, în beneficiul ambelor părţi", a explicat şeful Eurogroup.
Şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a avertizat, săptămâna trecută, că orice negocieri pentru ca băncile care operează în Marea Britanie să obţină acces la piaţa UE vor fi "foarte dificile" dacă acestea vor pierde drepturile de paşaport care le permit să-şi vândă liber serviciile în restul UE în urma Brexitului.
În prezent, băncile cu sediul în Marea Britanie pot oferi gratuit servicii în UE pe baza unui sistem de tip "paşaport", considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieţei unice europene pentru firmele din sectorul financiar.