Joe Biden a discutat din nou cu omologul egiptean al-Sisi

G.U.
Internaţional / 25 mai 2021

Joe Biden a discutat din nou cu omologul egiptean al-Sisi

Preşedintele Joe Biden a discutat telefonic cu omologul egiptean Abdelfattah al-Sisi ieri despre consolidarea încetării focului în Fâşia Gaza, asistenţa umanitară de urgenţă pentru populaţia din enclava palestiniană şi eforturile internaţionale pentru reconstrucţie, conform unui comunicat al preşedinţiei egiptene, citat de Reuters, transmite Agerpres.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre modalităţile de a revitaliza procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni după cel mai recent val de violenţă dintre cele două părţi.

Egiptul a intermediat încetarea focului, în vigoare de patru zile, la capătul a 11 zile de ostilităţi.

Cairo va fi un popas în cadrul turneului pe care secretarul de stat american Antony Blinken îl întreprinde în regiune.

"Biden a exprimat clar hotărârea ţării sale de a acţiona pentru a restabili calmul şi a restabili condiţiile aşa cum erau în teritoriile palestiniene, coordonarea eforturilor cu

toţi partenerii internaţionali pentru a sprijini Autoritatea Palestiniană şi reconstrucţia", conform comunicatului preşedinţiei egiptene.

Aceasta a fost a doua convorbire telefonică din ultimele zile între cei doi preşedinţi pe tema conflictului israeliano-palestinian. De această dată însă, discuţia a fost extinsă şi la alte subiecte: relaţiile bilaterale, Libia, Irak, barajul de pe Nil.

Biden şi al-Sisi au avut un schimb de opinii despre Marele baraj al Renaşterii (GERD), pe care Etiopia îl construieşte pe Nilul Albastru, considerat însă de Egipt drept o ameninţare existenţială. La rândul său, Sudanul este îngrijorat de siguranţa barajului şi de reglarea fluxurilor de apă prin propriile baraje şi staţii de apă, notează sursa citată.

Potrivit sursei citate,"s-a convenit consolidarea eforturilor diplomatice în perioada următoare pentru a ajunge la un acord care să păstreze apa şi drepturile de dezvoltare pentru toate părţile".

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre situaţia drepturilor omului în Egipt şi despre "angajamentul lor de a se angaja într-un dialog transparent ... în această privinţă".

Preşedintele egiptean, care a înlăturat Frăţia Musulmană de la putere în 2013, a coordonat o represiune de amploare a disidenţei politice, care a devenit tot mai dură în ultimii ani. El afirmă că nu există prizonierii politici în Egipt, iar stabilitatea şi securitatea sunt primordiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb