Joe Biden s-a dus în Florida să evalueze pagubele făcute de uraganul Idalia

T.B.
Internaţional / 3 septembrie 2023

Joe Biden s-a dus în Florida să evalueze pagubele făcute de uraganul Idalia

Preşedintele Joe Biden s-a dus sâmbătă în Florida pentru a vedea cu propriii ochi distrugerile provocate de uraganul Idalia şi pentru a consola victimele furtunii, dar nu s-a întâlnit şi cu guvernatorul Ron DeSantis, un potenţial rival prezidenţial, care a ales să nu vină şi să nu îl însoţească în calitate de gazdă pe înaltul oaspete de la Casa Albă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Biden, care l-a lăudat pe DeSantis în timpul vizitei, a declarat că nu este dezamăgit de absenţa guvernatorului republican şi a spus că DeSantis a ajutat la planificarea deplasării sale.

Purtătorul de cuvânt al lui DeSantis a declarat vineri că guvernatorul nu are în plan o întâlnire cu Biden, spunând că "numai pregătirile de securitate care ar trebui făcute pentru organizarea unei astfel de întâlniri ar bloca eforturile în curs pentru refacerea" după uraganul care a devastat părţi din Florida, stat unde şi fostul preşedinte Donald Trump, favorit al cursei prezidenţiale republicane, are reşedinţa de la Mar-a-Lago.

Democratul Joe Biden, cel care ar urma să fie rivalul candidatului republican la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a făcut un tur aerian al zonelor afectate de uragan şi a primit o informare din partea oficialilor locali şi a primilor salvatori care au acţionat în Live Oak, un oraş afectat puternic de furtună. El a văzut case cu copaci căzuţi peste ele şi a spus că nimeni "inteligent" nu se poate îndoi de faptul că schimbările climatice îşi arată pe deplin efectele.

Însă latura politică şi-a pus amprenta asupra acestei deplasări în teren a preşedintelui. Joe Biden, care a vorbit cu DeSantis de mai multe ori în această săptămână, a declarat vineri că se vor întâlni şi faţă în faţă, iar decizia guvernatorului de a nu veni în cele din urmă a prins Casa Albă cu garda jos.

Răspunzând, sâmbătă, la o întrebare cu privire la ce s-a întâmplat cu întâlnirea, Biden le-a spus reporterilor: "Nu ştiu. Nu va fi acolo".

Întrebat ulterior dacă a fost dezamăgit că DeSantis nu a apărut, Biden a spus că nu. "Nu, nu sunt dezamăgit. Este posibil să fi avut alte motive ... Dar el ne-a ajutat să planificăm această deplasare", a declarat Biden reporterilor în timp ce se afla în faţa unei case avariate de uragan. "A fost în contact cu FEMA (agenţia federală pentru dezastre) şi a decis unde ar trebui să mergem, unde ar fi cea mai mică perturbare", a spus Joe Biden.

Biden s-a declarat mulţumit, pe de altă parte, de faptul că senatorul Rick Scott, fost guvernator republican al Floridei, a venit, în ciuda dezacordurilor dintre ei pe mai multe subiecte.

Rick Scott, un susţinător al fostului preşedinte Donald Trump, a purtat o şapcă pe care scria "Navy" în faţă şi "45" în spate. Donald Trump a fost cel de-al 45-lea preşedinte al SUA. Scott a declarat ulterior că inscripţia de pe şapcă era o referire la mandatul său ca cel al 45-lea guvernator al Floridei.

În ceea ce-l priveşte pe actualul guvernator Ron DeSantis, în vârstă de 44 de ani, el şi-a petrecut ziua la aproximativ 80 km mai la sud, vizitând mici comunităţi de-a lungul coastei Golfului Florida, potrivit programului său oficial.

Ron DeSantis candidează pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, dar este cu mult în urma lui Trump în sondajele de opinie, deşi pe locul al doilea. Democratul Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, candidează, la rândul său, pentru realegerea la Casa Albă.

Biden şi DeSantis au vorbit în mod regulat în această săptămână despre uragan, care a lovit regiunea Big Bend din Florida cu o forţă de categoria 3, rafalele de vânt având aproape 200 km/h. Miercuri, preşedintele a declarat că politica nu s-a strecurat în conversaţiile lor.

Ar fi putut fi periculos însă, din punct de vedere politic, pentru Ron DeSantis să fie fotografiat cu Joe Biden, trecând cu vederea pagubele provocate de furtună, acum, când cursa pentru nominalizare se intensifică. Deşi se află cu mult în urma lui Trump, DeSantis este, la rândul lui, la distanţă de ceilalţi candidaţi republicani din cursă.

Când Biden a vizitat Florida după uraganul Ian de anul trecut, o fotografie cu Ron DeSantis stând stângaci într-o parte în timp ce preşedintele vorbea animat cu un cuplu local a devenit virală, subliniind diferenţa dintre stilurile de interacţiune publică ale celor doi politicieni.

Fostul guvernator al statului New Jersey Chris Christie, care candidează şi el pentru nominalizarea republicană din 2024, a fost criticat pentru că l-a lăudat pe preşedintele Barack Obama în 2012, când democratul a vizitat statul său după superfurtuna Sandy.

În timpul vizitei sale la Live Oak, Biden a fost lăudat de senatorul republican Rick Scott pentru că a declarat din timp oficial stare de dezastru în Florida, ceea ce permite mobilizarea de resurse. La rândul său, preşedintele i-a lăudat pe Scott şi DeSantis. "Guvernatorul a fost la înălţime", a spus Biden.

Casa Albă a precizat că Biden, care a venit în Florida împreună cu prima-doamnă, l-a informat pe DeSantis despre vizită în timpul unei conversaţii avute joi, iar guvernatorul nu şi-a exprimat îngrijorarea.

DeSantis a fost un critic acerb al lui Biden, iar cei doi s-au confruntat pe tema vaccinurilor COVID-19, a avortului şi a drepturilor LGBT. Dar când s-au întâlnit anul trecut, în timpul vizitei lui Biden în Florida pentru a evalua pagubele provocate de uraganul Ian, preşedintele a spus că au lucrat bine împreună.

Faptul că nu s-au întâlnit nu va avea niciun impact asupra eforturilor de recuperare, a declarat şefa FEMA, Deanne Criswell. Ea a declarat reporterilor că operaţiunile de căutare şi salvare s-au încheiat şi că oficialii se concentrează acum pe restabilirea energiei electrice în regiunile afectate. Mai puţin de 1% dintre locuitorii Floridei erau sâmbătă fără curent electric, a spus ea, deşi această cifră era semnificativ mai mare în unele zone afectate direct de uragan.

După încheierea călătoriei în Florida, Biden a mers în statul său natal Delaware, unde intenţiona să-şi petreacă weekendul. Săptămâna trecută, el vizitase Hawaii, un alt stat care a căzut pradă efectelor schimbării climei, fiind devastat de incendii de vegetaţie soldate cu sute de morţi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nici un cuvintel despre ajutorul financiar ptr. Florida !!

    in Hawai sinistratii au primit 500 $,in bataie de joc,

    probabil au trimis toti banutii in Ucraina 

    1. La revolta localnicilor din Hawai,suma sa ridicat la 800 $,

      cat o masa la un local bunicel ptr. 4 pesoane  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb