Joe Biden se angajează să combată inflaţia prin ''reducerea costurilor, nu a salariilor''

G.U.
Internaţional / 2 martie 2022

Joe Biden se angajează să combată inflaţia prin ''reducerea costurilor, nu a salariilor''

Preşedintele american, Joe Biden, a promis marţi un plan de combatere a inflaţiei prin ''reducerea costurilor, nu a salariilor'', relatează EFE, conform Agerpres.

În primul său discurs despre Starea Uniunii în faţa Congresului, Biden a declarat că limitarea preţurilor este "prioritatea sa principală" şi a precizat că planul său va reduce nu doar inflaţia ridicată, ci şi deficitul public.

Preşedintele a enumerat mai multe măsuri pentru a obţine reducerea inflaţiei, care este în creştere vertiginoasă, de 7,5% conform ultimelor date, şi a vorbit despre reducerea diferitelor costuri, începând cu cele pentru medicamente, energie şi cheltuieli familiale, cum ar fi cele pentru îngrijirea copiilor.

De asemenea, el a dat asigurări că, potrivit planului său, nimeni care câştigă mai puţin de 400.000 de dolari pe an nu va plăti impozite mai mari. ''Nimeni", a subliniat el.

Preşedintele a pus însă accentul pe impozitarea corporaţiilor şi a subliniat că anul trecut 55 de mari averi şi 500 de mari companii au obţinut profituri de 40 de miliarde de dolari pentru care "nu au plătit niciun dolar" ca impozit.

Acesta este motivul pentru care Biden a apărat o rată minimă de impozitare a societăţilor de 15% şi a subliniat necesitatea de a lua măsuri pentru a se asigura că cei bogaţi "nu plătesc impozite mai mici decât un pompier sau un profesor".

Preşedintele american a mai spus că, pentru a reduce costurile, este nevoie de mai multă concurenţă.

Şi în acest sens a subliniat că, deşi apără capitalismul, "capitalismul fără concurenţă este exploatare" şi creşte preţurile.

Pe de altă parte, Biden a insistat să apere creşterea salariului minim la 15 dolari pe oră, pentru ca nimeni să nu fie nevoit să-şi întreţină familia "din sărăcie".

În discursul său, preşedintele a acuzat administraţia precedentă, condusă de Donald Trump, că a crescut deficitul prin reducerea impozitelor pentru cei mai bogaţi şi că a permis ca milioane de dolari destinaţi să atenueze efectele pandemiei să fie folosite în alte scopuri.

Prin urmare, acesta a anunţat că Departamentul Justiţiei va desemna un procuror pentru a investiga aceste cazuri de fraudă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb