Joe Biden se declară încrezător în obţinerea unui acord cu privire la plafonul datoriei publice

F.D.
Internaţional / 17 mai 2023

Joe Biden se declară încrezător în obţinerea unui acord cu privire la plafonul datoriei publice

Preşedintele american Joe Biden s-a declarat miercuri ''încrezător'' în obţinerea unui acord cu privire la plafonul datoriei publice, care va permite evitarea intrării Statelor Unite în incapacitate de plată, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Într-o scurtă intervenţie la Casa Albă înainte de a porni spre Japonia, unde va participa la summitul G7, Joe Biden a precizat că responsabili ai Congresului cu care a discutat marţi sunt "de acord să evite o incapacitate de plată" ("default") a SUA.

"Am avut o reuniune productivă şi sunt sigur că toată lumea din sală a fost de acord (asupra necesităţii de a ajunge la un consens)", pentru că "nu există alternativă", a declarat Biden.

Şeful statului va continua discuţiile pe această temă cu liderii Congresului mai târziu în această săptămână, a menţionat în mai multe interviuri televizate purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, amintind că Biden se va întoarce în acest scop la Casa Albă duminică, după summitul G7 din Japonia, mai devreme decât era prevăzut iniţial, a consemnat Reuters.

Statele Unite ar putea fi în incapacitate de plată chiar de la 1 iunie, dacă nu se ajunge la un acord în Congres pentru a ridica plafonul datoriei, a avertizat din nou luni secretarul Trezoreriei, Janet Yellen.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pietele au privirea directionata gresit (spre situatia cu plafonul datoriei SUA).

    am o banuiala ca undeva in sau dupa week-end-ul 20-21 mai 2023 o sa bubuie ceva necunoscut acum , ceva mare legat de o banca de top din SUA - si AIA va destabiliza pietele.  

    e o banuiala desigur, ma pot insela 

    Nici o problema,se incinge tiparnita,

    si de inflatie va fi vinovat Putin 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb