Joe Biden vrea să-l convingă pe Xi Jinping să reia legăturile militare cu SUA

S.B.
Internaţional / 13 noiembrie 2023

Joe Biden vrea să-l convingă pe Xi Jinping să reia legăturile militare cu SUA

Preşedintele american Joe Biden doreşte să restabilească legăturile cu China la nivel militar, a declarat consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, cu câteva zile înainte ca preşedintele SUA şi liderul chinez să se întâlnească la San Francisco, informează news.ro.

Joe Biden se va întâlni miercuri cu preşedintele chinez Xi Jinping, în persoană, pentru prima dată după un an, cu ocazia summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la San Francisco. Va fi doar a doua întâlnire personală dintre cei doi lideri de când Biden a preluat mandatul de preşedinte în ianuarie 2021.

"Preşedintele este hotărât să vadă restabilirea legăturilor dintre armate, deoarece crede că este în interesul securităţii naţionale a SUA", a declarat duminică Jake Sullivan într-un interviu pentru emisiunea "Face the Nation" de la CBS. "Avem nevoie de acele linii de comunicare, astfel încât să nu existe greşeli sau calcule greşite sau comunicare greşită", a arătat consilierul pentru securitate naţională.

Sullivan a spus că legăturile militare restabilite ar putea avea loc la fiecare nivel, de la conducerea superioară până la nivelul operaţional-tactic, precum şi "pe apă şi în aer, în zona Indo-Pacific".

Sullivan a reconfirmat apoi la emisiunea "Starea Uniunii" de la CNN că Biden va încerca să preseze pe tema reluării legăturilor militare în timpul întâlnirii sale cu Xi, dar a refuzat să ofere detalii suplimentare.

"Chinezii au întrerupt acele legături de comunicare. Preşedintele Biden ar dori să restabilească asta", a spus Sullivan. "Acesta este un punct prioritar de pe ordinea de zi", a punctat consilierul.

Întâlnirea Biden-Xi este de aşteptat să acopere probleme globale - de la războiul Israel-Hamas până la invazia rusă din Ucraina, legăturile Coreei de Nord cu Rusia, Taiwan, zona Indo-Pacific, drepturile omului, producţia de fentanil, inteligenţa artificială, precum şi relaţii economice şi comerciale "echitabile", a declarat un oficial american de rang înalt.

Relaţiile dintre cele două ţări au devenit glaciale după ce Biden a ordonat doborârea, în februarie, a unui presupus balon chinez de spionaj care a zburat deasupra Statelor Unite. Dar de atunci, oficiali de top din administraţia Biden au vizitat Beijingul şi s-au întâlnit cu omologii lor pentru a reconstrui liniile de comunicaţie şi încrederea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Joe Biden doreşte să restabilească legăturile cu China la nivel militar",

    dictatura comunista din China si "problema Taiwanul" devine OK ???

    nu mai intelegem nimic din comunicarea "democrata" americana 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb