Juan Carlos I părăseşte Spania, după o vizită discretă de o săptămână

I.A.
Internaţional / 25 aprilie 2023

Juan Carlos I părăseşte Spania, după o vizită discretă de o săptămână

Fostul rege Juan Carlos I a plecat astăzi din Spania, după o vizită de şase zile - a doua de când a plecat în exil în Emiratele Arabe Unite, în 2020 -, un sejur mult mai discret decât primul, în mai 2022, relatează news.ro.

Fostul monarh, în vârstă de 85 de ani, a decolat de pe Aeroportul Vitoria, în Ţara Bascilor (nord), către ora 9.00 GMT (12.00, ora României), cu un avion privat din EAU, potrivit unor imagini transmise în direct de televiziunea publică spaniolă.

El a sosit miercuri, cu acelaşi avion, pe Aeroportul din Vigo, în galicia (nord-est), de unde a plecat duminică la Vitoria, la examene medicale.

În Galicia, Juan Carlos a stat în localitatea de coastă Sanxenxo, unde velierul cu care a fost camion al lumii în trecut, Bribon, participa la o rergată sâmbătă şi duminică.

Fostul rege s-a antrenat joi şi vineri cu echipajul, însă nu a luat parte la regata pe care Bribon a câştigat-o.

Juan Carlos a fost la Sanxenxo şi în precedenta sa vizită în Spania, în mai, prima de când a plecat în exil.

El a fost aclamat în port şi nu a fugit de camerele de luat imagini.

Această lipsă de discreţie nu a plăcut, scrie presa spaniolă, palatului regal.

"Explicaţii? Despre ce?", a declarat el presei, în contextul în care Guvernul de stânga a apreciat că fostul monarh "a pierdut o ocazie de a da explicaţii" despre suspiciuni de corupţie care l-au vizat şi de a le "cere scuze" spaniolilor.

Vizita din ultimele zile a fost mult mai discretă.

Juan Carlos nu a făcut nicio declaraţie, dar a salutat presa de la bordul maşinii.

El a plecat din Spania şi s-a instalat la Abu Dhabi în august 2020, în urma unor dezvăluiri tot mai stânjenitoare despre stilul său de viaţă fastuosşi despre originea averii sale, în timp ce împotriva sa era deschisă o anchetă judiciară.

Această anchetă - cu privire la suspiciuni de corupţie şi spălare de bani - a fost clasată în martie 2022 de către justiţia spaniolă, dar şi alte două anchete deschise ulterior, din cauza prescrierii delictelor şi imunităţii de care beneficia în calitate de şef de stat până când a abdicat, în 2014.

Procurorii l-au acuzat, cu toate acestea, de "nereguli financiare".

Juan Carlos nu mai are de-a face cu justiţia, însă aceste scandaluri i-au pătat imaginea de figură adulată, timp de decenii, după ce a realizat tranziţia la democraţie a Spaniei, în urma morţii dictatorului Francisco Franco în 1975.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb