JUDECĂTORII AU DECIS: Miron Mitrea va fi urmărit penal în dosarul "Aviaţia Utilitară Bucureşti"

Alina Toma
Ziarul BURSA #Politică / 27 septembrie 2006

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie (ICCJ) au pronunţat, luni seară, decizia în dosarul Miron Mitrea - Aviaţia Utilitară Bucureşti. Conform acesteia, recursul fos-tului ministru împotriva sentinţei de urmărire penală a fost respins. Astfel, dosarul lui Miron Mitrea va fi retrimis procurorilor de la Parchetul ICCJ, în vederea începerii urmăririi penale, arată un comunicat al "Aviaţiei Utilitare Bucureşti".

Sentinţa penală nr 220/14 aprilie 2006, împotriva căreia Miron Mitrea a declarat recurs, desfiinţa Ordonanţa din 23 mai 2005 în ceea ce priveşte neînceperea urmăririi penale. SC "Aviaţia Utilitară Bucureşti" SA a depus, pe 17 decembrie 2004, la ICCJ, o plângere penală împotriva lui Miron Mitrea, pe atunci ministru al transporturilor pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu în formă calificată şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

La 14 septembrie 2004, ICCJ obliga ministerul să emită, pentru "Aviaţia Utilitară Bucureşti", un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 89.830 mp de teren. Miron Mitrea a refuzat să emită documentul menţionat. Ulterior, conducerea SN "Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa" SA, împotriva căreia societatea a depus, de asemenea, plângeri penale, şi care este cercetată de către DNA, a perfectat un schimb fraudulos de terenuri cu un grup de interese, deposedând "Aviaţia Utilitară" de o importantă suprafaţă a terenului atribuit de ICCJ.

Cosmin Barbu, directorul de comunicare al societăţii "Aviaţia Utilitară Bucureşti", ne-a declarat că societatea mai are o plângere penală împotriva lui Miron Mitrea pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Domnia sa ne-a precizat că în data de 3 octombrie la Înalta Curte de Casaţie se va judeca şi contestaţia în anulare depusă de Aeroportul Băneasa. Practic, se rejudecă dosarul prin care "Aviaţia Utilitară" a intrat în posesia celor aproape 90.000 mp de teren. Societatea a primit titlul de proprietate, prin decizie definitivă şi irevocabilă, tot în urma unui proces judecat de Înalta Curte de Casaţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb