Jumătate dintre societăţile comerciale care au solicitat Certificate pentru Situaţii de Urgenţă au o situaţie financiară solidă

C.B.
Miscellanea / 9 aprilie 2020

Jumătate dintre societăţile comerciale care au solicitat Certificate pentru Situaţii de Urgenţă au o situaţie financiară solidă

Aproape jumătate dintre cele peste 7.600 de societăţi comerciale care au solicitat Certificate de Situaţii de Urgenţă până în acest moment aveau un risc scăzut de a intra în insolvenţă înainte de izbucnirea pandemiei COVID-19, relevă o analiză publicată, joi, de Termene.ro.

Practic, potrivit sursei citate, datele, disponibile pe platforma BizZillla, prin care Termene.ro oferă prospectare, analize şi studii de piaţă, indică un trend îngrijorător, şi anume că una din două societăţi afectate puternic este din categoria celor considerate drept parteneri siguri cu comportamente de plată corecte şi situaţie financiară solidă.

Conform analizei de specialitate, firmele care au obţinut, până la acest moment, Certificate pentru Situaţii de Urgenţă cumulează la nivel naţional datorii în valoare de peste 32 de miliarde de lei, sume care reprezintă creanţe pentru partenerii de afaceri şi a căror plată, conform legislaţiei poate fi amânată. De asemenea, profitul estimat a fi obţinut de companiile care au solicitat aceste documente, până în prezent, este de aproximativ 4,7 miliarde de lei.

Totodată, cifra de afaceri pe care se estimează că ar fi generat-o posesorii acestor certificate speciale depăşeşte, la finalul anului 2019, suma de 50 de miliarde de lei, bani încasaţi în general de la clienţii finali (majoritatea afacerilor pentru care s-a solicitat CSU) şi au ca efect în bugetul de stat, TVA-ul care reprezintă aproximativ 7,5 miliarde de lei.

Potrivit Termene.ro, din totalul Certificatelor pentru Situaţii de Urgenţă, jumătate a fost solicitată de companii care activează în doar cinci domenii economice, restul de jumătate activând în alte câteva zeci de domenii economice. Astfel, cel mai afectat domeniu este cel al restaurantelor şi barurilor, cu peste 1.300 de companii care au solicitat eliberarea unui Certificat de Situaţii de Urgenţă, urmat de Comerţul cu produse non-alimentare (peste 1.060 de astfel de certificate), Hotelier (447), Saloanele de cosmetică şi coafură (383) şi Stomatologie (341).

Raportat la regiunile din care provin companiile solicitante, o treime activează în Bucureşti-Ilfov, iar două treimi în restul ţării.

La nivel judeţean, cele mai multe certificate au fost solicitate de către firmele din Cluj (389), Constanţa (388) şi Iaşi (372), pe când la polul opus se regăsesc judeţele din zona de sud a României, Teleorman (19), Giurgiu (29) sau Ialomiţa (31), respectiv cele din estul Transilvaniei, Covasna (29) şi Harghita (32).

Aplicaţia pentru eliberarea Certificatelor pentru Situaţie de Urgenţă este funcţională începând din data de 5 aprilie 2020, documentele putând fi eliberate automat, pe portalul prevenire.gov.ro.

Certificatul este de două tipuri: albastru - care atestă că o companie a avut activitatea oprită total sau parţial ca efect al deciziilor autorităţilor publice în aplicarea decretului, respectiv galben - care atestă faptul că firma a avut veniturile sau încasările diminuate cu cel puţin 25% în martie faţă de media lunilor ianuarie şi februarie.

Obţinerea Certificatelor de situaţii de urgenţă va permite beneficiarilor, amânarea la plată pentru serviciile de utilităţi, electricitate, gaza naturale, apă, servicii telefonice şi de internet, chirie pentru imobilul cu destinaţie de sediu social şi de sedii secundare în cât şi în relaţiile cu partenerii comerciali.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb