Premierul grec Alexis Tsipras va trebui să le explice votanţilor eleni că nu va putea să-şi respecte multe dintre promisiunile electorale, declară preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, subliniind că alegerile din această ţară "nu schimbă tratatele UE".
"Alexis Tsipras a făcut un pas fundamental: a început să-şi asume responsabilităţile. Dar are o problemă: va trebui să explice că multe dintre promisiunile cu care a câştigat alegerile nu vor fi respectate", a afirmat Juncker într-un interviu apărut ieri în cotidianul spaniol El Pais.
Oficalul european a precizat: "Alegerile nu schimbă tratatele: este clar că Tsipras vede criza din Grecia într-un alt mod. Putem arăta mai multă flexibilitate, dar victoria lui nu deschide dreptul la orice schimbare".
Săptămâna trecută, noul guvern elen, condus de stânga radicală Syriza, a reuşit să obţină aprobarea zonei euro pentru prelungirea cu patru luni a programului actual de asistenţă financiară destinat Greciei. Executivul de la Atena s-a angajat, în schimb, să ia măsuri pentru reducerea deficitului bugetar şi pentru asigurarea încasărilor care să permită achitarea unei părţi din datoria publică faţă de creditorii internaţionali: UE şi FMI.