JURNAL DE CĂLĂTORIE Chinurile Iadului în mijlocul "Raiului"

Viaţa ne încearcă adeseori, uneori mai tare, alte ori doar aşa, de întreţinere. Am păţit-o! De data aceasta a fost doar de întreţinere, să nu uit cum e. Aflat într-un loc foarte lăudat din punct de vedere turistic (Antalya - Turcia), un soi de Rai al relaxării, am intrat, din nou, în conflict cu o parte dintre organele interne. Când ele îşi pun în cap, reuşesc să mă scoată complet din decor. Acum m-au lăsat în decor, ca să pot trece prin toate chinurile Iadului. Precizare - sunt un gurmand, dar istoricul medical m-a mai temperat, iar bucătăria turcească nu este printre favoritele mele din acest moment al vieţii. Aşa stând lucrurile, după două zile petrecute pe malul Mării Mediterane, stomacul a zis să pună de o revoluţie.

Frământările au început chiar în drum spre hamamul din Manavgat, locul unde am fost masat, sucit, întins şi destins, uns cu ape, săpunuri, uleiuri. M-am prezentat la intrarea în saună cu chipul condamnatului la moarte. Să nu mă învârt în jurul cozii, îmi venea să vomit rău de tot şi de jur împrejur doar sticlă, marmură, apă, parfumuri şi oameni în costume de baie. Niciun chip de scăpare. Transpiram şi încercam să mă concentrez în toate direcţiile posibile, dar oriunde mă ducea gândul, stomacul venea şi bătea violent la uşă ca să-şi anunţe prezenţa. Am scăpat din saună şi am ajuns în baia turcească. Am primit un castron de apă în cap (doar conţinutul lichid) şi am zis, până aici mi-a fost, mă fac de râs şi va afla toată lumea ce am mâncat la prânz. Din fericire mâncasem puţin, un cartof şi trei centrimetri de muşchiuleţ de vită, dar nu asta conta. Când am fost luat la săpunit, am scăpat două lacrimi. Plângeam pentru demnitatea mea pe care eram la un pas să o scap pe gură. Am rezistat eroic şi la o mască de faţă, iar când s-a trecut la masajul cu uleiuri m-am trezit în faţa unei intersecţii. Mă dureau atât de tare oasele sau muşchii încât uitam de senzaţia de vomă, iar când nu mă mai dureau îmi reaminteam brusc.

După două ore în care am trecut prin toate chinurile iadului am plecat spre hotel, ascultând discuţiile libere ale celor alături de care ajunsesem acolo, cât de bine, relaxant, superb fusese totul. Ca nenorocirea să fie completă am descălecat direct la restaurantul hotelului, unde tot feluri de mâncăruri aşteptau să fac un drum invers faţă de cele din interiorul meu. Am cedat şi am fugit în cameră unde cale de o noapte întreagă m-am luptat cu răul care pusese stăpânire pe mine. Lupta a durat şi a doua zi, iar atunci când am mers să facem rafting pe Koprulu Kanyon eram într-o stare fizică deplorabilă, dar însoţit de aceeaşi senzaţie de vomă. Nu e greu de închipuit cum e să vâsleşti pe ape înspumate de munte, când în oceanul din interiorul tău au loc mari furtuni. Bomboana pe coliva personală a pus-o o sesiunea de tiroliană. Întrebarea e simplă, la fel şi răspunsul, nu mă obliga nimeni să fac nimic, doar că aceste conflicte interne le am destul de des şi de data aceasta am zis să mă revolt şi eu şi să încerc să mă lupt. M-am luptat, am învins, desigur, nu m-am bucurat chiar de tot ceea ce era în jurul meu, dar uneori aşa e viaţa, lupta pentru a merge mai departe ne strică imaginea de ansamblu. Cu totul altfel au stat lucrurile când am escaladat vârful Tahtali (Olimpul Lycian), binele interior s-a îmbinat excelent cu frumuseţea sălbatecă a muntelui, iar rezultatul a fost unul de excepţie.

Altfel, oamenii cu mai puţine conflicte medicale interne se pot bucura din plin de tot ceea ce oferă hotelurile din zonă, unele mai prietenoase cu mediul, altele decise să impresioneze prin sticlă, beton, neon şi metal. Personal, am ajuns alături de conducerea TUI TravelCenter în Hotel Papillon Ayscha - Belek, Granada Luxury - Belek, Crystal Prestige Elite - Kemer, Marti Myra - Kemer şi am dat peste oameni de treabă (dispuşi chiar să mă ducă la un spital), personal amabil, locuri de distracţie. Despre mâncăruri şi băuturi nu m-aş putea pronunţa, ar fi nedrept faţă de ele şi de mine şi nu e cazul să facem nedreptăţi în scris.