Curtea Constituţională a Germaniei a cerut marţi Băncii Centrale Europene să justifice, în decurs de trei luni, dacă achiziţiile sale de obligaţiuni sunt în conformitate cu mandatul său, transmite AFP.
În cazul în care BCE nu poate dovedi că achiziţiile sale de active nu încalcă tratatele europene, Banca Centrală a Germaniei trebuie să înceteze să mai cumpere obligaţiuni guvernamentale în cadrul programului de relaxare cantitativă demarat de BCE, au decis marţi judecătorii Curţii Constituţionale a Germaniei, o decizie cu implicaţii incerte asupra viitorului programului BCE.
Decizia judecătorilor de la Karlsruhe se referă la obligaţiunile suverane în valoare de mii de miliarde de euro pe care BCE le-a achiziţionat începând din 2015. Încă din 2017, judecătorii Curţii Constituţionale a Germaniei au ridicat unele obiecţii faţă de participarea Bundesbnak la o parte a programului de achiziţii de active, cunoscut sub denumirea de Public Sector Purchase Program (PSPP), care în opinia judecătorilor ar putea însemna angajarea băncii centrale în finanţarea directă a guvernelor, lucru pe care BCE nu are voie să îl facă.
"Bundesbank nu va mai putea participa la implementarea şi execuţia deciziilor BCE, dacă consiliul guvernatorilor BCE nu va adopta o nouă decizie care să demonstreze în mod comprehensibil şi substanţial că PSPP nu este disproporţionat în raport cu efectele economice şi de politică fiscală", se arată în decizia judecătorilor Curţii Constituţionale a Germaniei.
Achiziţiile de obligaţiuni suverane efectuate de BCE fac parte din faimosul program de relaxare cantitativă (-quantitative easing-), lansat în luna martie 2015 pentru a susţine economia zonei euro. Prin intermediul acestui program, instituţia de la Frankfurt a injectat pe piaţă 2.600 miliarde de euro până în luna decembrie 2018, înainte de a reactiva acest program în noiembrie 2019, în contextul unor evoluţii conjuncturale care între timp s-au transformat într-o recesiune istorică din cauza crizei sanitare şi a măsurilor de izolare care au legătură cu pandemia de coronavirus. Între timp, achiziţii suplimentare în valoarea de peste 1.000 de miliarde de euro au fost decise, începând din luna martie, numai pentru 2020 via o prelungire a programului de relaxare cantitativă, dar şi graţie celor 750 de miliarde de euro alocate pentru noul "program de urgenţă contra pandemiei" (PEPP).
Un grup de reclamanţi din Germania, printre care figurează economistul Bernd Lucke, fost membru fondator al partidului de extremă dreapta AfD, un fost responsabil al conservatorilor bavarezi de la CSU, Peter Gauweiler, precum şi Patrick Adenauer, nepotul fostului cancelar al Germaniei, susţin că prin intermediul programului de relaxare cantitativă, BCE finanţează în mod direct statele europene şi îşi depăşeşte mandatul care îi cere doar să garanteze un anumit nivel al inflaţiei în zona euro.
Sesizată să se pronunţe de către judecătorul de la Karlsruhe, Curtea de Justiţie Europeană a declarat la finele lui 2018 că programul de relaxare cantitativă este conform cu dreptul european şi nu constituie o finanţare ilegală a statelor.
Chiar dacă Curtea Constituţională de la Karlsruhe nu poate bloca în mod direct acţiunile BCE, ea poate interzice Băncii Centrale a Germaniei să mai participe la acest program contestat, ceea ce ar priva BCE de o bună parte din puterea sa de foc, transmite Agerpres.