Liderul nord-coreean Kim Jong Un a chemat la creşterea capacităţilor de descurajare ale ţării sale pentru a contracara ceea ce el a numit agresiunea "isterică" din partea Statelor Unite şi a Coreei de Sud, informează Agerpres.
Numărul unu nord-coreean a participat ieri la o şedinţă a Comisiei militare centrale consacrată luptei "împotriva escaladării manevrelor imperialiştilor americani şi a păpuşilor trădătoare sud-coreene pentru a declanşa un război de agresiune", arată sursa citată.
În cursul acestei reuniuni, Kim Jong Un a ordonat întărirea capacităţilor de descurajare ale Coreei de Nord, "din ce în ce mai rapid" şi într-o manieră "mai concretă şi mai ofensivă".
De la 23 martie, Phenianul a susţinut în special că a efectuat trei teste ale unei drone submarine de atac nuclear capabile să "producă un tsunami radioactiv de mare amploare".
Regimul a mai spus că a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) pe 16 martie.
Anul trecut, Coreea de Nord s-a declarat putere nucleară "ireversibilă", îngropând astfel eventualele negocieri privind denuclearizarea ţării sale.
În martie, Kim Jong Un a ordonat trupelor sale să-şi intensifice exerciţiile în vederea unui "război adevărat". Washingtonul şi Seulul au răspuns cu manevre militare comune, implicând avioane invizibile americane.
Phenianul consideră aceste manevre ca pe nişte repetiţii pentru o invazie a teritoriului său şi le-a numit marţi exerciţii "isterice", "simulând un război total împotriva" Coreei de Nord.