Kiwi Finance se aşteaptă să intermedieze credite de 12,2 milioane euro în primul trimestru din 2009, reprezentând 26% din volumul intermediat în aceeaşi perioadă din 2008, în urma scăderii dramatice a afacerilor începând din octombrie 2008, a spus directorul general al companiei, citat de NewsIn.
Anca Bidian, directorul general al companiei, a mai declarat: "Pentru 2009, am luat în calcul o creştere a creditării cu 15-20%, însă în ultimele luni din 2008, creditarea a scăzut la 20-30% din media pe primele nouă luni ale anului. În aceste condiţii, ţintim un volum al creditelor intermediate în primul trimestru de 26% din cel aferent primelor trei luni din 2008".
Directorul companiei de brokeraj bancar susţine că, începând din ianuarie, băncile au început să dea mai multe împrumuturi, mai mult de jumătate din partenerii Kiwi Finance acordând în prezent credite.
Totodată, efectele crizei s-au simţit mai puţin asupra instituţiilor financiare nebancare (IFN), care, "dacă aveau lichidităţi, au avut mult de câştigat în această perioadă datorită accesului mai uşor la credite, chiar dacă au mărit şi ele dobânzile".
Bidian a mai spus că băncile au redus gradul de îndatorare la acordarea unui împrumut până la 35%, iar nivelul mediu al creditelor a scăzut la 5.000 euro pentru cele de nevoi personale şi 35.000 euro pentru creditele ipotecare.
"Teoretic, gradul de îndatorare se situează între 25% şi 60%, însă aici intervin politicile de risc ale băncilor. În prezent, în cazul creditelor ipotecare, băncile mai finanţează doar 50% din valoarea imobilului în cazul caselor vechi", a mai spus directorul Kiwi Finance.
Bidian susţine că, şi în cazul relaxării normelor de creditare de către Banca Naţională a României (BNR), "accesul mai uşor va fi absorbit de deprecierea leului".
În 2008, aproximativ 7% din volumul total al împrumuturilor a fost intermediat de brokerii de credite, cifra urmând însă să crească la 10% în 2009, conform datelor furnizate de Bidian.
"Oamenii vor începe să apeleze din ce în ce mai mult la consultanţi, pentru că vor avea nevoie de o părere cât mai avizată în actualele condiţii de piaţă", a estimat directorul general al Kiwi Finance.
Compania Kiwi Finance este lider pe piaţa de brokeraj bancar din România şi a fost înfiinţată la sfârşitul anului 2003, sub numele de Gemini Capital Consult. Activitatea companiei se concentrează pe trei direcţii principale: consultanţă de credite pentru populaţie, consultanţă de credite pentru firme şi consultanţă juridică.
În prezent, Kiwi Finance operează prin nouă sucursale în ţară, deschise în Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Câmpina şi Slatina.