Klaus Iohannis cere reexaminarea Legii privind exonerarea de la rambursarea unor sume pentru unii clienţi ai băncilor de locuinţe

G.U.
Politică / 7 decembrie 2020

Klaus Iohannis cere reexaminarea Legii privind exonerarea de la rambursarea unor sume pentru unii clienţi ai băncilor de locuinţe

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis astăzi Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând primă de stat şi accesorii, conform Agerpres.

Legea privind exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând primă de stat şi accesorii are ca obiect de reglementare exonerarea clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a sumelor reprezentând prima de stat datorate ca urmare a constatărilor Curţii de Conturi prin deciziile emise în anul 2015, precum şi a accesoriilor aferente. Totodată, legea exonerează de la plată şi impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi obligaţiile fiscale accesorii sumelor prevăzute la alin. (1), consecinţă a constatării Curţii de Conturi. Impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi alte sume derivând din obligaţii fiscale accesorii sumelor prevăzute la alin. (1) încasate până la data intrării în vigoare a legii nu se restituie.

"Prin raportare la obiectul de reglementare şi la conţinutul normativ al legii, considerăm că legea transmisă la promulgare trebuie să fie reanalizată de Parlament, astfel încât intervenţiile legislative să fie clare şi previzibile, în acord atât cu regulile şi principiile constituţionale, cât şi cu şi jurisprudenţa instanţei constituţionale", spune şeful statului în cererea de reexaminare.

El consideră că, pentru o stabilire cât mai clară a sferei de reglementare a legii şi pentru asigurarea clarităţii şi previzibilităţii normei, este necesară clarificarea sintagmei ''deciziile emise în anul 2015'' din cuprinsul art. 1 din lege, indicând că o astfel de soluţie legislativă trebuie să se întemeieze pe criterii obiective şi raţionale, astfel încât să fie prevăzute în mod clar atât sfera beneficiarilor săi, cât şi cea a autorităţilor cărora le revine aplicarea deciziile vizate de legiuitor, notează sursa citată.

De asemenea, preşedintele Iohannis apreciază necesară reexaminarea dispoziţiilor, potrivit cărora: "Se confirmă în mod expres că dispoziţiile legale, aplicabile clienţilor parte la contractele de economisire creditare încheiate înainte de modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare prin Legea nr. 164/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului cu privire la dreptul la prima de stat trebuie interpretate în sensul că: a) orice persoană fizică, indiferent de vârstă, poate încheia contracte de economisire-creditare cu una sau mai multe bănci de economisire şi creditare în domeniul locativ şi poate beneficia de prima de stat dacă îndeplineşte celelalte condiţii expres prevăzute de lege în ceea ce priveşti acordarea acesteia; şi b) clienţii care au încheiat un contract de economisire-creditare cu o durată de peste 5 ani, pot beneficia de prima de stat fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ dacă până la împlinirea duratei minime de economisire nu au existat retrageri totale sau parţiale din soldul economisit".

În cererea de reexaminare, Iohannis indică faptul că, aparent, aceste dispoziţii sunt redactate sub forma unei norme interpretative, însă subliniază că, referitor la aceste tipuri de norme, legiuitorul are - potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale - îndrituirea constituţională de a adopta acte normative de interpretare, respectiv legi care să nu aducă însă elemente novatoare faţă de legea interpretată. De asemenea, el arată că, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 24/2000: "(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate".

"În condiţiile în care chiar în expunerea de motive se face referire la decizii definitive ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au stabilit legalitatea unor acte ale Curţii de Conturi prin care s-au constatat prejudicii aduse bugetului de stat şi în condiţiile unor alte litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată, apreciem că modalitatea de formulare a dispoziţiilor art. 2 nu numai că ar putea fi de natură să confere normei un caracter retroactiv, ci ar putea, totodată, să interfereze cu rolul instanţelor de judecată, aspecte ce pun în discuţie deopotrivă principiul separaţiei puterilor în stat, cel al statului de drept ori rolul instanţelor, precum şi cel al securităţii raporturilor juridice", se arată în cererea de reexaminare.

Şeful statului apreciază că sintagma 'orice persoană fizică, indiferent de vârstă poate încheia contracte de economisire - creditare' trebuie să fie corelată şi cu dispoziţiile art. 37 - 48 din Codul civil referitoare la capacitatea de exerciţiu. Astfel, el consideră că în condiţiile în care dispoziţiile din lege nu conţin o trimitere expresă la normele generale din materia capacităţii de exerciţiu de Codul civil, acestea par să instituie - cel puţin pentru contractele de economisire-creditare - o excepţie de la regula potrivit căreia minorii ce nu au împlinit vârsta de 14 ani, nu au capacitate de exerciţiu, precum şi aceea conform căreia minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă încheie actele juridice cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă, transmite Agerpres.

"În absenţa unor clarificări şi a unor distincţii între situaţiile juridice realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectele produse de acestea înainte de acest moment (facta praeterita), situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare (facta pendentia) şi situaţiile juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectele viitoare ale situaţiilor juridice trecute (facta futura), considerăm că natura juridică şi efectele dispoziţiilor art. 2 sunt neclare. Alăturarea unui articol interpretativ - cu valenţe retroactive - unei norme care reglementează o măsură de exonerare a clienţilor băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de la rambursarea unor sume reprezentând prime de stat şi accesoriile aferente reprezintă un procedeu legislativ atipic şi din perspectiva unităţii obiectului de reglementare, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la normele interpretative vizează atât limitele, cât şi necesitatea unei prudenţe în adoptarea unor astfel de dispoziţii", mai spune Iohannis.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cum.? Iohannis mai este inca presedintele Romaniei.? Ce TUPEU si ce OBRAZ GROS,asta fiindca tot vine CRACIUNUL.!

    ...

    cine este iohanis?

    astept raspunsuri realiste! 

    1. Kuie Mlaus

    Escrocherie cu așa zisele banci pentru locuinte, care efectiv au aproape zero credite de locuințe.

    Prime imense, mult peste dobânzile normale in o lume a dobânzilor negative. 

    Copii minori angajati in operatiuni bancare, creditare.... 

    Totul pe banii statului, adică ai cetatenilor.

    Statul oricum ajuta prea mult piata imobiliară prin Prima Casă. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb