KLAUS IOHANNIS: "Situaţia avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit"

S.B.
Miscellanea / 24 mai 2021

"Situaţia avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit"

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, că situaţia avionului deturnat în Belarus este "ceva nemaiîntâlnit" şi consider că trebuie discutat despre sancţiuni şi investigaţii, informează news.ro.

"Avem două teme de mare actualitate: evoluţia din Orientul Mijlociu, unde se pare că lucrurile încet, încet se liniştesc şi avem, din păcate, situaţia avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit, şi este clar că trebuie să discutăm şi să discutăm despre sancţiuni, despre investigaţii. Vor fi discuţii destul de complicate", a declarant, luni seară, preşedintele Klaus Iohannis, înaintea participării la Consiliul European.

Şeful statului a explicat că vor fi abordate şi alte subiecte.

"Avem şi multe alte elemente care vor fi discutate în această sesiune: avem relaţia cu Rusia, avem, evident, relaţia cu Marea Britanie după Brexit, lucrurile se mişcă în unele sectoare destul de greu şi vrem să discutăm aceste chestiuni. Pentru noi este important să se păstreze unitatea, solidaritatea şi să existe un tratament egal pentru toate statele Uniunii Europene. Pentru noi este extrem de important să avem condiţii egale pentru români, ca şi pentru ceilalţi europeni", a mai declarant şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis participă luni şi marţi la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. TE DOARE ÎN CUR DE TARA CRIMINAL ULE ÎN SERIE, W. C. ULE PUBLIC AL GAY LOR DE LA BRUXELLES, SATANIST ULE, HITLERIST ULE. TU TRĂIEȘTI ÎN ORIENTUL MIJLOCIU. TE PLIMBI PE BANII NOȘTRI PENTRU ORGIILE TALE CA SA FII VĂZUT BINE DE GAY DE LA BRUXELLES. DE 8 ANI DE ZILE DE CIND EȘTI PUS PREȘEDINTE NU VOTAT CRIMINAL ULE ÎN SERIE DE GAY DE LA BRUXELLES NU AI FOST MĂCAR ODATĂ ÎN TARA SA VEZI CE PRĂPĂD FACE INUNDAȚIILE ȘI CE RĂMÂNE ÎN URMA APELOR. NU TU HITLERIST ULE CU GUVERNUL TĂU CRIMINALII ÎN SERIE ATI VINDE PĂDURILE HITLERISTI LOR AUSTRIECI. PENTRU ROMANI DIN TARA NU AI TIMP ȘTIM CA NU VREI SAI VEZI ȘI SA I VEZI ÎN CE SĂRĂCIE LUCIE TRĂIESC, DAR PENTRU GAY TAI DE LA BRUXELLES CARE TE AU PUS PREȘEDINTE AI TIMP SA I VIZITEZI. CUM SA LIPSEȘTI TU DE LA ORGII LE LOR. PINA CIND O SA ȚI BAȚI JOC DE NOI ODIOS ULE MONSTRU, CRUD ULE TIRAN, CRIMINALUL E ÎN SERIE, W. C. ULE PUBLIC AL GAY LOR DE LA BRUXELLES, TRĂDĂTORUL E DE TARA, CĂLCĂTOR PESTE CADAVRE. TE VA AJUNGE EL ODATĂ JUDECATA LUI DUMNEZEU.

    1. Cel de mai sus _1_.

      ( acum dacă e democrație putem și noi să eliminăm, nu?).  

      Cf.regulamentului acest tip de comentariu (cel putin ca forma si limbaj) este tolerabil?

      Ce spui Make? 

      Dar tu nu dormi de grija altora? Mai securistule. Ce cati tu la 3 dimineata pe forumuri? SRI are schimburi de noapte? Probabil.... vegheaza la siguranta noastra.

    Arestarea unui agent al Vestului, considerat trădător de țară, este pentru Iohannis ceva nemaivăzut.

    Iohannis uită că, acu câțiva ani, UE a dispus, la solicitarea Americii, coborârea unui avion de pe ruta sa normală de zbor pentru ca sclavii Vestului sa se uite în avion daca nu cumva e Snowden acolo și sa-l aresteze pentru a putea fi oferit pe tavă Americii. Un gest absolut scandalos și abominabil la vremea respectivă. 

    Pentru o slugă, lupta popoarelor libere pentru autodeterminare, demnitate națională și neamestec in treburile interne e ceva nemaivăzut, de neînțeles.

    1. La intoarcerea in tara,Iohannis,o sa ii declare RAZBOI Belarusului.Ce alte tampenii a mai debitat CATELUL care conduce romania dupa ordinele primite de el de la stapanii care l-au numit presedinte.Pai aseara,intr-o conferinta de presa din care romanii au inteles ca romania poate opri incalzirea globala prin inchiderea putinei industrii pe care o mai are romania,precum si inchiderea centralelor termice care functioneaza pe carbune,deci implicit si inchiderea minelor de carbune.Asta in timp ce premierul Poloniei tocmai ca i-a anuntat pe europeni ca tara lui nu v-a inchide nici o mina indiferent de consecinte.Si ca sa se asigure ca nu isi va supara STAPANII,Iohannis la numit in functia de Ministru al Economiei pe unu NASUI,care este hotarat sa distruga tot ce a mai ramas din industria noastra iar pe muncitorii romani sa ii predea tarilor vest europene ca si culegatori de capsuni,recoltatori si cultivatori de sparanghel,spalatori de cururi puturoase al batranilor din europa occidentala,tinerele sa le predea proxenetilor autohtoni si europeni pentru a le satisface din pozitiile de sclave sexuale placerile strainilor,iar tinerii romani sa devina carausi de droguri.Asa ca sub conducerea "INTELEAPTA" a corciturii de DOBERMAN german cu mioriticul CIOBANESC romanesc,tara v-a deveni un PASALAC european. LA MULTI ANI ROMANIA.!

    Minciuna, Iohannis.

    In 2013, Franta, Spania si Austria au complotat sa deturneze avionul presedintelui bolivian la cererea SUA. Ei credeau ca Snowden este la bord. Si-au cerut apoi scuze dupa ce au perchezitionat avionul. 

    In 2016, Ucraina a deturnat un avion Belavia in care se afla un oponent politic anti-Maidan pe care l-au arestat.

    Sunt lucruri documentate si care arata ca sunteti niste prostanaci. Iohannis, Latrina 3, Radu securis-Tudor, Gadea propaganda, si alti mercenari. 

    1. Stimati cititori puteti admira ,in toata splendoarea lor, elucubratiile COZILOR DE TOPOR ale rusnacilor ! Locul lor e mai intai urcatul in dubele hingherilor si LEGATI IN CAMASILE DE FORTA LA SPITALUL 9 . Punct .

      Iar locul unora ca tine,este la construirea CANALULUI DUNAREA-BUCURESTI,ca sa puteti fi reeducati prin munca in folosul romanilor nu prin FURT din munca lor.!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb