Klaus Iohannis: "Sper ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală"

S.B.
Politică / 1 iunie 2023

Klaus Iohannis: "Sper ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că greva a durat "un pic mult" şi speră ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, menţionând că Guvernul le-a dat tot ce au cerut, informează Agerpres.

"Greva a durat un pic mult şi se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli, fiindcă liderii de sindicat tot vin şi tot pleacă. Dar ei sunt doar un fel de interfaţă, cum sunteţi voi media, Guvernul le spune ceva, ei se duc şi consultă oamenii. Este extrem de greu de imaginat cum poate să funcţioneze o negociere pe această bază. De aceea, premierul a hotărât foarte corect să dea această ordonanţă indiferent cum se negociază. De ce? Fiindcă noi toţi şi eu, şi Guvernul, şi coaliţia, fiindcă a fost premierul împreună şi cu preşedintele Camerei în discuţie, au înţeles că sunt solicitări legitime şi le garantează indiferent de ce se negociază cu aceşti reprezentanţi ai sindicatelor", a afirmat Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută în Republica Moldova, unde a participat la summitul Comunităţii Politice Europene.

Şeful statului a exprimat speranţa că angajaţii din sistemul de educaţie se vor întoarce de marţi la şcoală, pentru că "nu mai au de ce să facă grevă".

"Eu sper să se înţeleagă bine această chestiune la nivelul sistemului şi oamenii să se întoarcă de marţi la şcoală, fiindcă nu mai au pentru ce să facă greva. Pe termen mediu şi lung s-a garantat, pe termen scurt s-au dat creşteri, iar pentru anul 2024 s-au dat în scris, prin ordonanţă, garanţii că Guvernul se va ţine de ce a promis. Şi atunci eu cred că foarte mulţi dascăli, care oricum au considerat că este prea mult ce a fost, se vor întoarce pur şi simplu la şcoală şi bine fac. În afară de asta, cum îndrăzneşte cineva să pună dificultate examenele naţionale? Este o generaţie întreagă care trebuie să dea Bacalaureatul şi să meargă la universităţi, deci îi punem un dificultate? E o generaţie întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut - încă o dată, le-a dat tot ce au cerut - acum în ce temei să mai continue greva? Şi dacă liderii de sindicat naţionalI şi judeţeni nu se înţeleg între ei, dascălii vor înţelege foarte bine acest semnal", a adăugat Iohannis.

Şeful statului a susţinut că "întreaga clasă politică a neglijat educaţia timp de 30 de ani aproape", iar proiectul său, "România educată", a fost cadrul în care acest domeniu a fost pentru prima dată pus "la nivelul care i se cuvine".

Klaus Iohannis a menţionat că atunci când, în Parlament, din legile educaţiei a fost scoasă partea de salarizare în învăţământ, "oamenii au fost supăraţi", iar greva a arătat politicienilor şi românilor că şi profesorii ştiu să-şi ceară drepturile.

"Acum, sigur, ştim cu toţii că educaţia se face cu mult entuziasm, cu multă dăruire. Este foarte valoroasă, dar nu vine pe gratis. Şi dascălii trebuie să primească ce li se cuvine. De asta oamenii au fost foarte supăraţi când, în Parlament, din proiectul legii a fost scoasă exact partea cu salarizarea, fiindcă acolo iniţial a fost prevăzut într-un articol că salarizarea în învăţământ la nivel de debutant începe de la salariul mediu pe economie. Cred că este de foarte mult bun simţ să nu începi de sus, să începi din medie. Când a fost scos acest articol, oamenii s-au simţit jigniţi şi de aceea am spus din capul locului că solicitările lor sunt legitime. Deci, odată şi odată trebuie să vedem că li se cuvine mai mult decât au primit până acum. Asta este partea de bază, principială. Greva a arătat politicienilor şi românilor că şi dascălii ştiu să-şi ceară drepturile", a adăugat Iohannis.

Preşedintele a punctat că, după negocieri şi după întâlnirea sa cu sindicatele, s-a schimbat abordarea.

"După ce s-a negociat în repetate rânduri şi după ce au fost la mine şi am discutat cu Guvernul, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat un pic abordarea", a menţionat Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, Executivul a decis să acorde, în principiu, două lucruri importante: recunoaşterea prin act normativ a dreptului de a avea o grilă de salarizare care porneşte de la salariul mediu pe economie şi creşterile salariale statuate prin ordonanţă de urgenţă.

"Deci Guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu şi lung grila de salarizare, care va fi în noua legea salarizării unice, dar a avut grijă şi, pe termen scurt, să existe această compensaţie în plus, fiindcă oamenii, pe bună dreptate, au spus: când va apare noua lege? Şi Guvernul a introdus în această ordonanţă că legea, chiar dacă apare poate mai târziu şi poate se acordă aceste creşteri doar în tranşe, totuşi se garantează că la nivelul anului 2024 cel puţin 40% din această creştere pe noua grilă va fi realizată efectiv", a mai spus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Omul,

    atât poate,

    ce "bine" ca romanii l-au votat de 2 ori Jo 

    1. Consideri că e normal copiii să piardă un an din viață ?!....

      Viața e o glumă ? 

      Vai dar ce grijă porți tu copiilor. Aceeași grijă o ai și pentru copii profesorilor plătiți cu 2400 de lei pe lună?

    Omul acesta e perfect. Poate o schimbare rapida a Constituției sa facă posibil un al treilea mandat și nu numai.

    NU !

    Am zis!

    Era o zicala: Traindo sperando, ..........

    cum am putut sa-l votes pe acest plavan? (aaaa mi.am adus aminte....Dancila sau Plavan...desi incep sa cred ca pana si ea ar fi fost mai buna)....veste buna pentru ex-u Constantinescu, a pierd titlul de cel mai useless presedinte...cred ca si "Mihaela dragostea mea era mai bun"...

    1. Sigur era mai buna Dancila, dar profesorii au ales cel mai iubit conducator

    Iliescu,Basescu,Johannis,

    noi romanii chiar nu putem sa votam ceva "normal" 

    Si eu sper ca Joianis sa se intoarca la scoala.

    In banca, nu in cancelarie! 

    Offff....

    Ce simplu gândiți.... 

    Nu înțelegeți că bugetul Romăniei nu poate mai mult acum ?!

    Toate greșelile de peste 30 ani nu pot fi rezolvate acum.... 

    1. Bugetul nu va putea niciodată pt uni.

      Nu sunt bani mai baieti…Guvernul v a marit salariile in invatamant acum hai la scoala si organizati examenele la elevi ca ati facut greva destul….

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb