KLM îşi instruieşte echipajul cu ajutorul realităţii virtuale şi plănuieşte dezvoltarea de programe VR care să înlocuiască instruirea teoretică

Miscellanea / 9 decembrie 2020

KLM îşi instruieşte echipajul cu ajutorul realităţii virtuale şi plănuieşte dezvoltarea de programe VR care să înlocuiască instruirea teoretică

În lumea post-pandemică, industriile se îndreaptă din ce în ce mai mult spre inovaţie, inclusiv în sectorul aviaţiei. Este un trend pe care l-au însuşit numeroase companii, inclusiv KLM Royal Dutch. Anul trecut în Seul, compania a prezentat Flying V, avionul viitorului. Anul acesta, focusul companiei este de a duce Realitatea Virtuală (VR) la nivelul următor. Prin tehnologia VR, angajaţii KLM sunt instruiţi să-şi facă meseria, de la echipajele de curăţenie la personalul de cabină, manipulanţii de bagaje la piloţi şi tehnicienii motoarelor, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Cu ajutorul realităţii virtuale, KLM pregăteşte echipajul de cabină pentru proceduri de urgenţă, cum ar fi stingerea unui incendiu la bord. De asemenea, pentru împingerea unei aeronave sau pentru ataşarea unui pod de pasageri, compania foloseşte experienţa VR fără a fi necesară prezenţa fizică a unei aeronave. Tot prin VR, KLM intruieşte echipajele de curăţenie în staţiile externe, atunci când există un nou tip de aeronavă utilizat pe traseu. Spre exemplu, prin vizionarea în realitate virtuală a aeronavei Boeing 787, echipajul a reuşit să cureţe aeronava cu 15 minute mai repede decât estimarea iniţială, fără greşeli.

Piloţii KLM care operează zboruri pe aeronavele Embraer 175 şi 190 folosesc realitatea virtuală pentru învăţarea procedurilor de operare standard (SOP), pentru tipul de aeronavă specific pe care sunt angajaţi să le piloteze. O parte a antrenamentului SOP este explorarea cabinei prin intermediul ecranelor tactile cu un instructor şi prin utilizarea de postere pentru referinţe vizuale. Alte elemente ale acestui antrenament se fac într-un simulator de zbor.

Pentru a facilita antrenamentul, dar şi pentru reducerea costurilor, experţii în realitate virtuală de la KLM au dezvoltat o versiune virtuală a cabinei Embraer E175 / E190. Cabina virtuală este o copie exactă a aeronavei, cu toate comutatoarele şi butoanele selectabile. Astfel, piloţii se pregătesc pentru diverse situaţii, inclusiv proceduri de urgenţă, cum ar fi incendii ale motorului sau evacuarea pasagerilor. Deoarece modelul VR este realizat pe dimensiunile reale ale aeronavei, piloţii îşi pot dezvolta memoria musculară, lucru foarte important în procedurile ce necesită acţiune rapidă.

KLM foloseşte Oculus Quest 2 for Business pentru antrenamentul VR în cabină şi HTC Vive Pro pentru antrenamentul de siguranţă în zbor. Antrenamentul de tip pushback se face cu setul de caşti Valve Index.

"Vom continua să dezvoltăm cursurile existente, de exemplu prin adăugarea unui mod multi-jucător la antrenamentul din cabină. De asemenea, dorim să obţinem certificarea de către EASA a antrenamentului VR în carlingă, care va înlocui în cele din urmă unele dintre componentele standard de instruire, cum ar fi instruirea teoretică şi manualele. Ideile noastre pentru viitorul apropiat sunt să dezvoltăm un program de pregătire pentru angajaţii din departamentul "Inginerie & Întreţinere", astfel încât aceştia să poată învăţa prin realitate virtuală cum să pornească motoarele de avion ca parte a procedurii de întreţinere şi instruirea pentru evacuare a echipajului de cabină, unde învaţă proceduri de aterizare pe apă, de exemplu. De asemenea, vom pune la dispoziţie câteva dintre cursurile VR în scopuri educaţionale la instituţiile de învăţământ profesional intermediar şi superior din Olanda", a declarat Jae Grant Maloney, consultant în tehnologie la KLM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb