Kovesi preşedinte - un film horror-thriller cu audienţă record, din 2024

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Politică / 17 decembrie 2021

Parafrază după "Saturn devorându-şi fiul" (1820-1823), Francisco de Goya. Ilustraţie de MAKE

Parafrază după "Saturn devorându-şi fiul" (1820-1823), Francisco de Goya. Ilustraţie de MAKE

Orice ai spune despre doamna Kovesi, adevărul este că a speriat infractorii mai mult decât oricine probabil de la Vlad Ţepeş încoace

Ben Madadi

Istoria postdecembristă a României este una, cel puţin, interesantă. Este o istorie în care societatea a evoluat fantastic, în timp ce conducătorii s-au încăpăţânat să rămână slabi şi corupţi. Unii ar spune că avem o poveste tristă, dar de fapt, în ciuda multor aparenţe de stagnare, progresul României a fost impresionant mai ales că nu s-a datorat aproape deloc politicienilor, ci muncii şi spiritului antreprenorial al celor care au pornit de la zero, fără să fi avut relaţii nici cu foştii comunişti, nici cu securiştii şi nici cu urmaşii lor corupţi. Apoi, cel mai important factor care a ajutat acest progres a fost, fără niciun dubiu, aderarea României la Uniunea Europeană în 2007.

Haideţi să privim, într-o retrospectivă minimală, partea tristă a evoluţiei României după 1989, adică aspectul politic. Şi apoi să vedem ce s-ar putea întâmpla bun!

Ion Iliescu a condus ţara până în 1996. Apoi, între 1996 şi 2000 a dominat haosul, timp în care au început să prindă putere baronii locali şi naţionali, dintre care mulţi conduc ţara, direct sau din umbră, chiar şi acum. Între 2000 şi 2004 Adrian Năstase a preluat frâiele de la baroni, însă aceştia nu au dispărut, ci au avut o colaborare excelentă cu şeful, cu domnul Năstase. Trăian Băsescu a condus între 2004 şi 2014, cu tot felul de tentative, cam nereuşite, din partea unor prim-minştri care au încercat să i se împotrivească. A fost perioada confruntării cu o parte a baronilor existenţi şi a înlocuirii acestora cu alţii, pro-Băsescu. După 2014 ţara a fost condusă de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi de şeful executiv al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, până în ianuarie 2017, când domnul Coldea a fost demis.

După 2017 România a fost condusă de doamna Kovesi cu ajutorul unui SRI decapitat, până în ianuarie 2018 când şi dânsa a fost demisă. Între 2014 şi 2018, când în realitate România a fost condusă de DNA şi SRI, s-a purtat o luptă acerbă cu baroni din diferite tabere: unii vechi, creaţi înainte de 2004 şi alţii mai noi, creaţi în perioada domnului Băsescu.

Acum trăim din nou într-o baroniadă pură, o perioadă în care instituţiile statului deservesc în principal interesele baronilor locali sau naţionali. O astfel de perioadă este percepută într-un mod extrem de negativ de cei care muncesc din greu şi cinstit. Este vorba de marea majoritate a electoratului. În timp ce baronii conectaţi cu politicienii prosperă, proliferează şi sfidează, populaţia acumulează ură şi frustrare, şi pe bună dreptate. Cel mai probabil baroniada actuală va continua până la următoarele alegeri din 2024. Iar atunci, datorită anilor de acumulat ură şi frustrare, politicienii radicali pot să aibă şansa preluării puterii. Ar putea să apară ceva neaşteptat, dar în lipsa unor opţiuni politice noi, electoratul va vota mai mult cu AUR şi USR-PLUS. Considerat principalul vinovat pentru actuala baroniadă, PNL va avea cel mai mult de pierdut.

Dar haosul administrativ în care se află acum ţara creează o oportunitate extraordinară pentru un lider politic puternic şi radical, de orice natură şi orientare. Consider că doamna Kovesi este, de departe, cea mai potrivită persoană să beneficieze de pe urma stării de revoltă a populaţiei. Este singurul conducător postdecembrist (de facto) al României de care, în general, lumea nu a fost dezamăgită. Într-o bună măsură, populaţia simte că toţi conducătorii i-au dat ţeapă, fie pentru că n-au făcut nimic, fie pentru că au făcut rău. În schimb, doamna Kovesi este cunoscută nu pentru dat ţepe, ci pentru trasul în ţepe. Este un lucru apreciat de electorat!

Probabil că au fost destui traşi în ţepe fără să fi fost judecaţi după nişte standarde corecte, europene. Cu siguranţă că doamna Kovesi nu este nici uşă de biserică şi nici Einstein. Dar asta nu prea contează, pentru că nici ceilalţi, potenţiali contracandidaţi, nu sunt. Însă electoratul, după ce-i evaluează întreaga activitate şi trage linie, ar considera că doamna Kovesi a făcut cel mai mult rău infractorilor, nu cetăţenilor. Şi după ani în care baronii infractori şi interpuşii lor i-au sfidat pe oameni, această imagine este suficientă să o recomande pentru vot majorităţii populaţiei. Ar putea fi atraşi de partea sa şi foarte mulţi politicieni, unii oportunişti, dar alţii de bună credinţă.

Doamna Kovesi a condus România fără să fi fost aleasă, aşa că poate candida de două ori la preşedinţie şi poate să fie în fruntea ţării timp de zece ani. Ar fi cel mai popular film (mai popular decât filmul lui Trump - 2016 şi 2020), horror pentru mulţi protagonişti, thriller pentru privitori - o ocazie de vizionare relaxantă pentru cei ţepuiţi (furaţi şi batjocoriţi) în vremea actualei baroniade. Ce a făcut doamna Kovesi între 2014 şi 2018 va ajunge să fie considerat nimic pe lângă ce ar putea urma între 2024 şi 2034. Aş putea paria că ar fugi din România un număr semnificativ de oameni, probabil chiar înainte ca doamna Kovesi să câştige preşedinţia. Asta ca să evite să facă parte din rândul victimelor filmului regizat de dânsa!

Probabil că este încă prea devreme pentru doamna Kovesi să simtă această oportunitate, dar cred că o va conştientiza. Dacă va candida, cred că are şanse să câştige preşedinţia, chiar din primul tur. Una este să fii un şef de parchet, chiar şi la nivel european, şi alta să intri în istorie drept preşedinte de stat. Orice s-ar spune despre doamna Kovesi, adevărul este că a speriat infractorii mai mult decât oricine probabil de la Vlad Ţepeş încoace. Şi cred că lumea ar vota-o aproape exclusiv pentru asta, mai ales după încă trei ani de haos şi nesimţire sfidătoare cu PNL-PSD, sau orice altă combinaţie care ar începe cu PNL sau PSD.

Opinia Cititorului ( 94 )

  1. Tare articolul! Prezentat in acest fel, scenariul pare o posibilitate care nu poate fi exclusă. E drept că mai e mult până departe.

    Dar uite că Moldova, un stat cu mai puțin capital dacat Romania (uman și material) a votat-o pe Doamna Maia Sandu. Tot pe o platformă anticorupție. 

    1. Felicitari.

      Scenariile sint mai multe pe partea anticoruptie, in functie de cine vrea sa le puna in scena: Kovesi, Drula, Maia Sandu. Sa nu uitam ca Maia Sandu are cetatenie romana, ca dinamica se schimba, si, cum ziceti, ca mai e mult pina la alegeri.Si ca rolul lui Kovesi in film nu este de regizor ci de actor distribuit.

      P.S. Saturn a devorat un sef. Dar uite ca acela inca misca. Si s-ar putea ca ceea ce a inghitit sa-i provoace grave arsuri stomacale.  

    O idee care părea surprinzătoare la prima impresie, dar care acum, după ce am citit, pare să aibă mult sens.

    Foarte bine scris. 

    Mie personal mi-ar placea sa vina doamna Kovesi președinte.  

    Mai ales că Iohannis, după un prim mandat bun, zici că și-a pierdut busola complet acum.

    Avem nevoie de un om care sa conducă prin puterea exemplului. Kovesi a dat dovadă de integritate, bun simt, putere de muncă și este recunoscută pe plan internațional la cel mai înalt nivel.  

    1. Este recunoscuta pe plan international adica a primit laude si decoratii de la diverse tari pentru serviciile aduse acelor tari - Franta , SUA. Cand DNA a obtinut condamnarea unor infractori, meritele au fost la Kovesi. Cand DNA a avut dosare (sute) pierdute cu motivarea 'fapta nu exista' vinovati sunt altii, toti cetatenii eventual insa nu Kovesi. Bunul simt se traduce prin faptul ca strainii care au incalcat legea nu au patit nimic, bunul simt a facut ca DNA sa se ocupe doar de romani. Spre exemplu, Microsoft. Numele acestei firme este folosit iar firma nu comenteaza. Normal, ei nu raspund cu nimic. Smecheriile sunt facute doar de romani. Asta au inghitit oile. Daca unui om i se nazare sa numeasca o frauda cu numele unei companii internationale, compania reactioneaza pentru ca nu doreste ca numele ei sa fie amestecat in ceva cu care nu are legatura. Numele Microsoft este amestecat intr-o frauda intinsa in aproape 10 ani si nu exista nici o acuza pentru firma. La fel si EADS. Dupa bunul simt DNA/Kovesi, infractorul roman intreaba - ba de unde esti tu? daca omul zice ca este strain, nu-i cere spaga. Daca este roman, trebuie sa platesca spaga. Dupa catastrofa actuala de presedinte, sa vina o catastrofa mai mare ar duce la distrugerea totala a tarii.

      Treaba cu corupția strainilor care scapă e bună, merge s-o tot lansezi pentru a impresiona poporul. Asta au făcut propagandistii mafiilor. Adevărul este, și romănul îl știe, că peste 90% din corupția românească provine de la români, puținii ăia hoți care totuși ne conduc. Sigur există și corupți externi care ne fură dar deocamdată nu prea există dovezi.

      Pentru impresionarea poporului se baga 'lupta anticoruptie' Tot timpul trebuie sa fie o lupta. De la Lenin si pana acum, se inventeaza motive de lupta. Daca nu ai auzit de EADS mai bine se ocupi de altele. De cele 2 jafuri cumparate de la englezi, de avioanele care nu zboara cand ploua sau acum de avioanele vechi de 40 de ani. Oile dresate nu se gandesc cum e posibil sa zici ca te aperi cu arme vechi de 40 de ani contra unor posiibili dusmani care au arme de ultima generatie. Oile dresate se agita doar la spaga pe care o iau unii baroni/borfashi locali, spaga care este un mic ciubuc fata de contractele de miliarde cu bani sifonati pentru a cumpara nimic. La fel cu 'luptatorii care cer ca bunicile care vand marar sa dea bon fiscal dar tac ca niste sclavi la miliardele neplatite de multinationale pe motiv de optimizare fiscala. Iar dovezi nu exista pentru ca nu este nimeni interesat sa le caute. Prin alte tari firmele smechere platesc miliarde pentru hotiile facute. La un moment dat, kovesi a declarat despre marea afacere EADS. A primit indicatii si a uitat de EADS. Deci, nu exista dovezi. Somn usor, doze placute!

      Si astia care se drogheaza sunt ai nostri. Mai fac si ei cate o miscare in sprijimul stapanilor lor saraci, dar cam atat. In rest rumega ideile propagandei. Saracii, ei nu pot mai mult!

      sigur ca ai avut covid, varianta EADS...E ceva mai rara , dar eficacitatea e garantata! Intreaba=l pe Rafila...

      Stie toata lumea ca te inchini la legetebisti. Probabil ca tu ai avut covid varianta fauci, ai facut 3 doze si astepti nerabdator urmatoarea doza. Sa nu dai spaga ca sa te bagi in fata pentru ca sunt doze destule. Sunt si expirate insa nu sunt probleme, aia la care te inchini tu au stabilit stiintific ca si astea expirate sunt bune pentru cobai. Este amuzant cum oile refuza sa vada cum e cu firmele care fura la greu de aici.

      OMS iti recomandă vaccinarea TIP mix-and-match. Stiinta are nevoie de cobai ca tine. Poarta chiloti! arata ca iti pasa!

    Doamna Kovesi, tara asta are nevoie de dumneavoastră

    1. Tara asta adică tara dumneavoastră

      nu, omule, nu!

      nu stii ce iti doresti!  

      e mai usor sa darami o casa veche si sa construiesti una noua in loc, adaptata vremurilor.

      Romania trebuie sa dispara, sa fie inglobata intr-un imperiu/structura supra statala similar cu perioada romanilor, otomanilor etc.. De preferinta occidental, limba rusa e mai greu de invatat dupa atata umblatura a poporului in Germania,UK,Spania, ITalia etc.  

      Vremurile taranilor iubitori de pamant si libertate au apus demult, , gandirea, pregatirea tinerilor de azi e alta si incercarile patetice ale securistilor de a activa sentimentul de patriotism sunt sortite esecului. 

      Votez pe oricine care ne aduce mai aproape de acest tel. 

      Romanul a avut si va avea mereu nevoie de un "dictator", ca s-a numit guvernator, rege, imparat, presedinte nu are importanta, so Kovesi FTW !!!

      Make, daca pe idiotul asta nu-l stergi, atunci nu ma sterge nici pe mine!

      Sunt mai multi idioti care scriu prostii pe aici, nu doar ggg.

      Domnilor sa fim realisti chiar daca adevarul doare:

      majoritatea absolventilor de liceu vor sa emigreze, majoritatea celor ce termina o facultate cu magna cum laude la fel, despre olimpicii nu mai vorbesc. Ei sunt viitorul si ei vor sa plece, ii inteleg se liciteaza enorm pe piata globala a muncii si Romania are prea putin de oferit. Cu ce ramane se construieste greu si prost (nu poti face din r**** bici ) sau chiar dispare.  

      La 1414 in Anglia se puteau alege membrii ai House of Commons si exista obligativitatea consultarii ambelor camere pentru noile legi. Ce faceam noi la 1414... aaa da ne organizam de zor dupa sistemul feudal. Dupa mai mult de 400 ani am reusit sa avem si noi ceva similar si ne-a tinut 70 ani. 

      Pariez o duzina de lazi de bere daca se face referendum pentru eliminarea institutiei parlamentului va trece cu mult peste 51% 

      Cat despre calitatea romanului as spune ca se reflecta in usurinta cu care ii face pe cei cu care nu e de acord "idioti" :D 

      Pacat ca educatia nu-ti permite sa vezi o solutie in realitatea din jur. Faci din parlamentarism sistem feudal. Mai ai putin si il implori pe ceasca sa vina sa te salveze. Nu conteaza atat de mult ce si cat ai citit, pe cat ar conta cat ai inteles. Aici nu te vad deloc bine.

      "Romanul a avut si va avea mereu nevoie de un "dictator", ca s-a numit guvernator, rege, imparat, votez pe oricine care ne aduce mai aproape de acest tel" Asta zici tu.

      Nu 'romanul' ci tu si alti cativa. A devenit o moda ca la comentarii sa apara cate unul care sa spuna - romanul, romanii, poporul roman - si apoi sa-si verse voma, ca romanii sunt prosti, rai, hoti, lenesi, ultimii in europa etc. Cei care vomita astfel de aberatii nu se considera si pe ei si familiile lor in categoria romanilor desi ei ar putea fi primii. Englezii au facut multe altele bune si utile in afara de parlament insa ei sunt si campioni la crime. Cauta prin carti sau pe net si vei afla cam cati indigeni din America de nord si Australia au omorat. Poti cauta si crimele din India. Apoi pui in balanta. Si nazistii, pe langa crimele odioase, au facut autostrazi, primele rachete. Au fost buni dupa mintea ta?  

      Poate la puscarie

      Prin acea comparatie subliniam faptul ca un popor care de la origini s-a organizat intr-un sistem feudal e foarte greu, daca nu imposibil, sa treaca la parlamentarism si sa-i mai si ajunga din urma. Natural e o schimbare de mentalitate ce se intinde pe perioada unei generatie, cel putin.

      Deja facem parte din imperiul UE cu bune si cu rele, care in ultimul deceniu a ajuns la un nivel de autoritate asupra membrilor de neimaginat acum 30 ani, sunt foarte curios unde se va ajunge in urmatorii 30 date fiind discutiile recente, cam asta ar fi "realitatea din jur".  

      Asa ca daca ii bal, apoi bal sa fie, am ales raul cel mai mic de atatea ori si m-am plictisit de atata bine, so Kovesi FTW :-D 

      Armata vine puternic pe turnanta, general prim-ministru....oare general -presedinte se poate ? :-)

      Domnul Cotu, asta e opinia mea, uitandu-ma un pic in urma in istorie, si, mai recente, la sondaje facute dupa revolutie (de exemplu compara rata de participare la alegerile parlamentare vs prezidentiale) , profilul candidatilor castigatori etc. Romanii vor un "dictator", o mana forte, cineva care sa faca "domne bine tara asta ca e plina de hoti".

      Poti sa cercetezi si tu, vezi la ce concluzie ajungi, poate e alta.  

      Cat despre relele facute de englezi n-am nevoie sa le inventariez, imi sunt de ajuns cunostintele despre romanii trimisi la moarte de romani pe la canalul Dunare -Marea Neagra, prin inchisorile comuniste, prin ocnele de sare , sa amintim doar asa vremurile relativ recente. Neam ospitalier, i-am cazat si noi pe unde am putut :) 

    Foarte bun. Bine scris, bine gandit. Romania are cei mai jalnici conducatotori: sunt impostori si hoti

    Bravo domnule Madadi! Un articol fain. Nici nu mi-a trecut pri cap posibilitatea asta. Dar intr-adevar mi-o imaginez foarte bine pe doamna kovesi ca si presedinte sau prim ministru.

    si infractorul de frate su premier.

    Kovesi preşedinte - un film horror-thriller cu audienţă record, din 2024

    Ben Madadi 

    Ziarul BURSA #Politică / 17 decembrie 

    Parafrază după "Saturn devorându-şi fiul" (1820-1823), Francisco de Goya. Ilustraţie de MAKE 

    1) 

    parafraza vt [At: (a. 1840-1850) CAT. MAN. II, 265 / Pzi: ~zez / E: fr paraphraser] (C. i. un text, o comunicare orală etc.) A exprima prin parafraze Si: (rar) a perifraza.  

    2) 

    PARAFRAZÁ, parafrazez, vb. I. Tranz. A exprima prin alte cuvinte (și mai pe larg) conținutul unui text; a expune prin cuvinte proprii ideile unui text. 

    3) 

    PARAFRAZÁ vb. I. tr. A exprima prin parafrază (1). ? A amplifica (o vorbire, o scriere etc.); a interpreta greșit, în mod tendențios, cu rea-voință. [< fr. paraphraser, it. parafrasare]. 

    4) 

    parafrază sf [At: DRLU / V: (înv) parafraz sn (S și: ~as; Pl: ~uri) / Pl: ~ze / E: fr paraphrase] 1 Exprimare, expunere într-o formulare personală, amplificată, dezvoltată, a ideilor dintr-un text, dintr-o comunicare orală etc. 2-3 (Text scris sau) comunicare orală formulat(ă) prin parafraze (1). 4 (Muz) Piesă instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme muzicale cunoscute.  

    5) 

    PARAFRÁZĂ, parafraze, s. f. 1. Expunere prin cuvinte proprii (și în mod dezvoltat) a ideilor unui text. 2. (Muz.) Prelucrare cu caracter de improvizație liberă a unei teme împrumutate dintr-o altă operă muzicală.  

    -----

    A parafraza in interpretarea lui MAKE = a ilustra grafic si a explica incurcand sensurile cuvintelor. 

    1. A fi imbecil = 1. a nu-l duce capul ca daca se foloseste in muzica, atunci expresia "parafraza" poate fi extrapolata si in arta plastica, macar ca metafora 2. A cauta nod in papura concomitent cu a o face prosteste.

      P.S. 

      Apropo, ai auzit de conceptualism, in care creatia plastica este doar un produs secundar al ideii, iar ideea este expusa discursiv? Ce mai zici de parafraza, in cazul asta - mai este o metafora sau este proprie in creatia plastica?

      Spune si tu "multumesc!", am incercat sa te extind intelectual, gratis. Ca tu poti sau nu poti invata, nu tine de mine, ci de definitia de mai sus. 

      Iti multumesc, MAKE.

      Probabil ca si tonurile permanent inchise fac parte din conceptia ta de extindere a conceptului de veselie in arta. 

      Pana una alta, daca tot suntem la capitolul "extinderi intelectuale", te rog sa parafrazezi si o poza cu tine, sa vedem si noi diferentele. 

      Multumesc anticipat!

      PS: te rog sa "parafrazezi" si pretul de la SIF-uri, daca poti. Multumesc inca o data! 

      De fapt, domnule MAKE, va rog din suflet sa parafrazati cat mai multe sensuri din DEX, daca tot suntem la nouvorba si argumente logice, iar apoi sa il rescriem impreuna, ca poate ne si imprietenim pana la urma.

      Semneaza: un presupus membru al Cooperativei. 

      Make a avut dreptate esti aiurea, nu trebuia sa te bage in seama si acum te bucuri ca te-a bagat si intinzi pelteaua cu alte prostii.

      extremism sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~e / E: fr extrémisme] Atitudine caracterizată prin idei, atitudini exagerate, lipsite de moderație.

      Ca despre politete ce sa mai spun?

      Respect fata de cititori mai aveti, domnule Make? 

      Cred ca se impune o concluzie referitoare la personalitatea domnului Make: ... cu usoare note de grandomanie.

      GRANDOMANÍE s. f. Mania de a se crede om însemnat, valoros, de a-și acorda o importanță nejustificată; megalomanie. – Cf. fr. grand, rom. manie.  

      Cat despre politete ... nici o sansa: atat de usor ajunge sa ii caracterizeze pe altii ca fiind idioti incat nu poti sa nu te intrebi daca intelege cu adevarat termenul. 

      Promit sa ii trimit un DEX la redactie, sa aiba si el unul acolo, chit ca va aduna praf si nicidecum sudoare. 

      M-am uitat pe dialogul vostru. Tu ai inceput cu observatia marginita si fara nici o relevanta ca parafraza nu poate fi a unei ilustratii. Make ti-a explicat ca se poate. El a anticipat ca ai putea fi vreun imbecil. De atunci ai parasit complet subiectul felului in care Make a folosit cuvantul parafraza. De ce? Spui alte scorneli. Asa confirmi banuiala lui Make ca ai putea fi imbecil.

      Make l-a plesnit peste bot din prima scurt si total. De atunci asta scheauna la luna.

      Atunci pune-ti mana impreuna si rescrieti DEX-ul, baieti.

      Cand ajungeti la "gogoman" e de ajuns sa va uitati unul la altul.

      Chiar sunt curios de noua definitie :)) 

      Daca un grup foloseste un termen in mod gresit ... nu inseamna deloc ca ar fi corect. Faptul ca "e multi" nu inseamna ca "este si destepti".

      Vai de Dambovita voastra! 

      Pacat ca nu esti in stare sa argumentezi chestia cu parafraza. Daca nu poti, atunci de ce te-ai mai bagat?

    Bravo domnule Madadi! Mi-ai inseninat ziua.

    E frumos ce se discuta de kovesi ca presedinte ?

    1. Pai despre cine vrei sa de discute. Despre boul de Ciolacu, despre Firea sau despre Ciolos?

      Iti pui intrebari existentiale?

      Corect este boul ciolos.

    Și eu care credeam că e Kovesi inghițindu-și fratele după ce l-a prins cărând pământ pentru autostradă cu firma lui de IT. Poate la următoarea surpare să se cutremure si băieții noștri. Până atunci o lălăim ca de obicei.

    Titlul e un adevar. Din pacate a gestionat multe condamnari abuzive, nu pentru ca cei condamnati n-ar fi comis faradelegi, ci pentru ca parchetul a ajuns, ca multe alte institutii din Romania, populat cu incompetenti, si a ingropat dosare importante - Microsoft, EADS . Oare acesta a fost pretul pentru postul de al mai mare procuror european?

    eu nu cred ca kovesi a facut ceva de capul ei ,asa cum nici cei de azi johanis si oricare . este o tehnica mondiala de a pune in fata muhaiele , dirijate din spate de tot felul de grupuri de interese , ex sint cate vrei , de la canada , sua , franta , pina la englezi cu bufonul lor de boris .

    interesant articol, nu stiu ce sa spun la partea cu fugitul din tara, cat timp poti sa furi si sa fi lasat in pace sau sa ai protectie e o afacere sa ramai in ro pt baronii hoti. Din pozitia de presedinta poti sa sperii? Daca esti un Basescu da, pt ca ala a fortat cam ce poate face un presedinte dupa constitutia noastra, 'a fost jucator' cum se zice la sah/table in cismigiu, insa tine de Kovesi daca va fi aleasa daca va vrea 'sa joace'. In romania puterea e la parlament, va invit sa cititi constitutia, de aceea sunt cele mai nepopulare alegere, de aceea nu li se da atentie, simplu - acolo sunt hotii. Johannis e un las care nu a avut curaj in fata lui dragnea/tudorel toader si a zis da domne o dam jos, pai aia a castigat la CEDO pt. ca Romania nu i-a acordat sansa sa se apere, nu a avut unde sa faca apel la acea decizie de revocare. Tudorel nu a fost un ministru al justitiei, a fost un ARHITECT, de asta avea nevoie Dragnea sa conduca tara, de unul care stie sa deseneze linii frante curbe si de toate pentru a conecta puncte diferite din constitutie si interpretari ciudate ramase de pe timpuri, auzi procurorii sunt 'sub autoritatea MJ', pai ce inseamna aceasta autoritate domnule Tudorel? Inseamna ca PUTEREA judecatoreasca se supune PUTERII executive deci nu exista separarea puterilor in stat, asta ne spuneti? inseamna ca nu avem democratie in ro? astept un raspuns personal de la tudorel toader la acest comentariu, am auzit ca era rector pe la iasi, preaslavit..

    1. Peste tot procurorii sunt sub autoritatea politicienilor. Este foarte interesant cum a prins dresajul asta cu 'valori europene' Ministrul justitiei din Germania l-a demis pe procurorul sef pentru cateva declaratii. Nu se pune. La noi e nashpa pentru ca si magistratii au agreeat demiterea. La noi e rau. CC din Germania a zis ca nu respecta o hotarare de la UE. Nu se pune, toti ciumetii tac din gura. CC din Polonia a facut la fel, turma sare in sus de suparare si cere pedepse pentru polonezi.

      avem ccr in romania? de partea cui? ah, de partea cui e si avocatul poporului..

      Axista CCR in Romania. Cand decide cum le place draptacilor, acestia spun ca a invins legea. Cand nu decide cum le place dreptacilor, CCR nu mai este corecta, nu respecta legile bla bla. Cine stabileste ca CCR nu e buna? dide? angi serban? Avocatul Poporului pondereaza aberatiile, exagerarile si ordonantele care incalca constitutia. Cele 2 persoane numite de iohanis la CCR de partea cui crezi tu ca sunt? Dracnia? Iliescu? Putin?

      boss, eu atac la temelie, hai s-o luam din fasa, cum adica ToniGrebla e la CCR pe locul psd? wtf locul psd....deci domne din partea noastra(ca la manelist)..il punem pe...mr. Tony. Pai de ce sa aiba politicul locuri la CCR? De ce sa nu candideze cei mai de top magistrati? ah stai, magistratura e intesata la noate straturile cu politicul, vezi ce se intampla pe la csm...procuratura etc.

      Magistratura este infestata cu tot felul de ciudati. Ai dreptate. Unul ca danilet, altul ca ala de se da nebun, kovesi cu plagiat si fara dosare cand a fost numita. Grebla a fost un fraier, l-au prins cu 5 struti pe care vroia sa-i vanda la dusmanii rusi. Nu cu struti se lucreaza cu rusii, trebuie in gazoduct, afaceri mari. Oricum dosarul lui Grebla a fost o petarda marca dna.

      te las ca vad ca esti cu psd, auzi fraier ca l-au prins - nu, eu nu accept hotii nu imi pasa ca fura struti sau gaze, vreau o romanie fara hotie deci implicit si tu trb sa dispari pt. ca le iei apararea si le gasesti scuze. cu Danilet ce-ai avut? nu ti-a placut cum taia gardu.

    Din comentarii nu mai avem scapare

    Bine ar fi sa ajunga presedinte, sa le dea unda verde securistilor sa trimita la parnaie, fara proces, toti membrii propagandei securiste.

    aud ca nicu marcu cauta un lunetist. pentru ce? vom vedea pe urma...

    1. poate un trompetist.

      sunetist , rectific. Hai ca v-am speriat fara sa vreau. Greseala typo.

    eu nu recomand nimanui sa se gandeasca la Kovesi presedinte al Romaniei decat daca vreti in mod cert o dictatura pe fata.

    am cunoscut-o personal pe Laura (!) si nu o recomand pentru o asemenea pozitie - in umila mea opinie.  

    ca om pe juridic e beton , stie meserie in mod profund - recunosc asta.

    dar ca presedinte al tarii nu o recomand decat daca doriti sa traiti intr-o dictatura!  

    1. iar ai luat pastille stricate . recunosti tu ( extraordinar) ca stie meserie profund . ai facut tu o verificare tot profunda a cunostintelor ei ? si-a lasat treburile ei de distrugere a economiei romanesti ca sa se lase verificata la cunostinte de tine ? fii atent la termenul de valabilitate de pe flacon !

      Mon cher... ce mai zici de bursa? Stam pe coada? Ma rupe plictiseala si ma ingrozesc ”discutiile” cu 8imistii. Cel mai greu la vanatoare e sa stai la panda. Cat despre kovesi... dupa parerea mea e un jurist mediocru, dar a fost cocotata si luminata favorabil ca sa-si rezolve smecherii problemele cu o persoana comoda. S-au plictisit astia de cate ori au organizat actiuni militare sa-i dea titlul de doctor, sa o scape de plagiat... ea e exact cum arata... rigida ca o scandura.

      pina a fi dat jos catzu , ii zicea florin , ca si cum a jucat fotbal cu el , acum ne ia cu laura . asta se mai numeste si efectul de pufoaica bauta pe stomacul gol . la 17.2 si-a raspuns singur . asa-i cand n-ai cu cine vorbi !

      Prefer dictatura legii, decat democratia hotilor.

      Dictatura asta a legii are voie sa ne scape pe noi, rudele, de dosare? Ca sa stim ce ne dorim, nu?

      Tare defavorizat trebuie sa mai fii daca catzu si koveshi ti se par asa de sus. Practic, ai recunoscut ca traiesti informandu-te de la televizor. tine-o tot asa!

      e jurista beton 250 sau mai sus ? :)

      dupa rata de condamnare a dna din perioada dumneaei e mai mult asa ..categoria chirpici. 

      Dictatura e singura organizare care place romanului, parlamentul e cea mai urata institutie, armata e cea mai iubita si Tepes cel mai regretat.

      Banchere,hai sa nu mai divagam.Din pozitia de presedinte si-ar da cu parerea si cam atat.In schimb din cea de procuror sef ar fi ALTCEVA.Restul sunt povesti.Si parca prea putina actiune in ceea ce priveste mafia transeuropeana.Mai ales aia care fura si si Romania.

      Te poti duce in Coreea de nord daca iti place dictatura. Mai nou, si Australia poate sa fie o tinta buna pentru tine.

      Un comentariu de nota 10,asi mai adauga cel mai corupt om din Romanie este Kovesi

      Au scapat toti hoti in domnia lui kovesi,a facut dosare oamenilor nevinovati sau mai bine zis dosare politice ,

      Multumim ca ne informezi, noi eram aici dar nu pricepeam si ni s-a parut ca exact hotii au demis-o si ca exact hotii nu i-au permis sa se apere. Dar agramatii ca tine stui mai bine, se vede dupa cum articulezi la plural cuvantul "hotii". Tu ii pui un singur "i" sau mai bine zis un "i" politic.

    Sunt curios, isi mai creste cineva copiii in ideea de a ramane in tara? Exceptand cazul in care ai o afacere destul de importanta incat sa merite transferul la urmatoarea generatie.

    1. Cum poti sa sustii asa o tampenie? Sunt milioane de oameni care nu dau doi bani pe o astfel de elucubratie. In toata lumea vremurile sunt tulburi... dictatura medicala, prosti impinsi in fata cu duiumul. Nu suntem mai rau ca altii. Stai aici si ne pisezi cu impresia ta eronată ca aiurea curge lapte si miere. In toata lumea (adica global) se incearca instituirea unui sistem de fraierit majoritati credule. Scaparea e numai in educatia atenta, corecta, nu in mimetismul tembel.

      Domnul xxx, afirmatia mea este dura dar adevarata. De mai mult de 30 ani, intr-o majoritate covarsitoare, statul roman nu ofera ceva de calitate tinerilor cetateni ( 0-18) ani, invatamantul superior avand inca un raport calitate / pret acceptabil. Lucrul acesta nu se va schimba dramatic in urmatorii 20 ani

      Dupa cum am scris si mai sus, sondajele aratau ca majoritatea absolventilor vor sa plece din tara, de la cei mai prosti la magna cum laude, conteaza mai putin unde ii vad parintii si mai mult unde se vad ei. 

      Eu nu am zis nicaieri ca aiurea curge lapte si miere, am spus doar ca Romania ofera prea putin pe o piata globala a muncii/ antreprenoriatului, iar eu nu le voi recomanda-o. 

      Dictatura medicala va trece, is bad for business :-) 

      Nu inteleg deloc de ce vi se pare asa de rau sistemul de invatamant romanesc, pentru ca altceva nu trebuie sa ofere statul tinerilor cetateni. Daca le asiguri educatie e suficient. Afara, oare nu-si pun in valoare fix educatia dobandita in tara, ce altceva? Locurile de munca sunt problema cetatenilor, nu a statului. Recunosc ca nu suntem o natie cu un spirit antreprenorial prea dezvoltat, dar e fix problema noastra sa devenim, nu a statului. La revolutie am vrut ca statul sa se retraga din economie , acum il vrem inapoi? Nu e simplu, dar trebuie sa ne percepem asa cum suntem, nu cum ne-ar placea sa fim. Sunt multe neajunsuri, dar trebuie sa invatam sa gandim cu capetele noastre, nu sa ne lasam influentati de cozile de topor ale politicienilor si sa promovam tot felul de nulitati patente, ca astia ne-au adus aici. Cand vad ce personalitati tembele celebram ( kovesi, catzu, joha) ma mir ca nu o ducem si mai rau. Ce vreti de la o natie care-si trimite oamenii la sparanghel in plin lockdown si se uita dupa fluturi, facandu-se ca nu-i vede cum se inghesuie pe aeroport?

      Nu e asa rau, ii lipseste finantarea, examenele corecte, capacitatea de a filtra absolventii capabili de cei incompetenti, capacitatea de a imprima o gandire critica/practica etc.

      Statul roman isi rateaza menirea de la revolutie incoace, vai si amar de cei care au nevoie de ajutor, noroc cu initiativa privata. In schimb se achita cu brio de sarcina de a omora romani in fiecare an.

      Acel eveniment ilustreaza perfect prapastia dintre natiune si conducerea ei. 

      Multa populatie, foarte putini oameni. Toti vreti bani. Atunci produceti bani, nu mai cersiti! Statul da din banii cu care cetatenii lui alimenteaza bugetul. In plus, denigrati tot. O tot tineti cu nu sunt examene corecte. Mai ales cei slabi se apara astfel. Am dat multe examene in viata asta, dar nu m-am gandit sa ma plang ca au fost incorecte, chiar si atunci cand am iesit un pic sifonat. Atitudinea asta e inadmisibila, Cine sa filtreze absolventii capabili? Realizati ce spuneti? Ii filtreaza viata peste tot in lumea asta, nu doar in Romania, Nu prea intelegeti cum functioneaza lucrurile... va doriti un stat mai ceva decat cel comunist. Suntem liberi, dar asta nu ne face nici mai inteligenti, nici mai competitivi. Nimeni nu e vinovat pentru performanta noastra mediocra si nimeni nu are vreun merit pentru realizarile noastre. Astia suntem, mai capabili, mai incapabili, E normal, Asa e in toata lumea.

    Doamna Laura Kovesi presedinte in Romania in 2024 ar fi idee buna pentru toti romanii si pentru SUA partenerul nostru strategic si al Frantei

    1. Sluga tot sluga ramane

      Sluga poporului. Toți au fost mai mult sau mai puțin slugi la puterile străine, dar Kovesi ar putea face curatenie și ar putea sluji și cetățenii.

    Foarte tare articolul. Felicităr.

    nu e rau, dar nu inteleg de ce autorul trece asa usor peste perioadele cu ilici presedinte! Tunuri nationale(Bancorex, Safi, Fni,etc.) dar si f. multe locale s-au dat atunci! Comunistul ala, in loc sa inchida ochii acum, i-a inchis atunci si au furat securistii"destepti" si comunistii second hand pe rupte!

    1. Poate ca e bine sa se ocupe si de firma aia care primeste bani de la stat ca sa supervizeze autostrada care NU o face bechtel, firma care a primit bani pentru nimic. Daca kovesi isi baga nasul in aceste afaceri, nu mai primea medalii de la stapani. Sau autorul sa se ocupe si de furtul grosolan de la S1. Sunt niste baieti care re-numara voturile si acum dupa 1 an si inca nu stiu ce rezultat sa dea ca sa nu iasa deranj mare pe la ambasade.

      e prescris (a avut grija Nastase) iar pe "stapani" ii intereseaza voturile alea cam cum ii intereseaza pe socialisti cresterea economica (adica deloc).Apropo de "stapani", daca nu erau aia azi trupele lui Putin erau pe aliniamentul Arad-Satu-Mare la granita cu NATO!

      Esti pe aratura. Nastase nu prescrie dosare. Nefertiti a avut grija de acest dosar la fel ca si de dosarul EADS. Corect ca pe stapani nu-i intereseaza voturile, au plantat-o pe ciudata si acum au trecut la alte smecherii. Trupele lui Putin pot ajunge aici doar in cazul in care borfashii bat palma cu el pentru asa ceva. La fel cum a fost in 1945. Atunci borfashii au impartit Europa dupa cum au avut interes. Odiosul, cat de dictator diliu a fost, a construit spitale si hidrocentrale cat nu vor reusi cretinii tai sa faca nici in 500 de ani. Legetebistii tai cer spitale nu catedrale si ii inteleg, ei vor spitale pentru boli mintale pentru ca au mare nevoie.

    poza este horror, nu cred ca era cazul, d-na Kovesi nu mananca oameni, face dreptate

    1. Nu? Ai dovezi? Crezi ca poza este trucata?

    O proasta ajunsa incredibil de sus doar pentru ca a stius sa fie sluga perfecta. Da, este foarte buna pt presedinte!!!

    sunteti absolut penibili, d-na Kovesi nu merita nici sa-i lustruiti papucii, sorry

    D. Kovesi, daca va decide sa candideze probabil vreo 70% din populație va dori ca ea sa fie președinte.

    Vreo 15% sunt cei mufati la bani usori și nu chiar legali, plus apropiații lor, plus cei care se simt cu musca pe căciulă, și aia vor face orice sa nu iasă Kovesi. Inclusiv comentarii pe acest aiurea pe acest thread.

    Iar vreo 15% nu vor fi probabil interesați de subiect. 

    Extraordinar !

    Atât subiectul articolului cat și cei care au scris dupa .  

    Parca respondenții sunt din familia autorului.  

    Eu spun că voi merge sa votez cu AUR pentru că vom avea prim - ministru pe dl. acela de la ONU care nu a rezolvat prea multe lucruri la noi și chiar a afirmat că nu avea cum. 

    Partidul acesta este și ceva pur romanesc, opus fiind UE care a susținut pe d-na Kovesi , așa că hai, nu va mai plângeți că nu aveți alternativa pentru a alege. 

    Nu cred că putem sa facem referire la inteligenta cuiva, ci doar că străinii aleși la noi sau chiar prin alte locuri nu sunt același lucru cu neaosii de la noi, românii noștri patrioți.  

    In final am reușit să citesc multe comentarii și nu am reținut pe cine a condamnat doamna aceasta iar sistemul celălalt să fi avut o activitate mai slabă ?

    Daaaa mare anticorupta, fiica lui stalin, in afara de politie politica nu a facut nimic nimic. Sa reamintim din marile realizari ale stalinistei: caprele lui toni grebla, girofarul lui tiberiu nitu, caltabosu lui remes, fatadele de bloc ale lui olguta, basinile de dosar cu ponta cu tariceanu, orban si multe altele si sa reamintim de dosarele EADS, microsoft, retrocedari cu tunuri de miliarde in care caricaturile de la DNA nu au facut nimic nimic ca stapanii lor externi le a zis pe loc repaus. Mi e scarba de mizeria asta de DNA, mi e scarba de a acest popor de cretni care merge dupa fenta, Kovesi nu a fost si nu va fi niciodata altceva decat o coada de topor a serviciilor externe, o protectoare a mafiei externe

    Koveshi a speriat infractorii din piață, pe ăia de barbut și pe nașii de tren. Pe barosanii care devalizau miliardele i-a lăsat liniștiți în pace. Ori chiar i-a protejat stând cu fundul pe dosare până s-au prescris!!!

    Pe lângă asta, mă surprinde că o persoană foarte inteligentă ca dv cade în plasa poveștilor de genul "conducători corupți" ca și cum ar fi specific doar României. Conducători corupți există peste TOT prin lume. Dau ca exemplu doar pe Brandon-ul american care șpăguia prin stânga și-n dreapta inclusiv prin intermediul deviantului său fiu. Omul încărca bani de unde apuca, inclusiv de la ucraineni, ruși sau chinezi. 

    Iar afirmația următoare e delir: "Acum trăim din nou într-o baroniadă pură, o perioadă în care instituţiile statului deservesc în principal interesele baronilor locali sau naţionali". Instituțiile statului deservesc exclusiv baronii externi (ce frumos l-a chemat la raport ambasadoarea Franței pe ăia de la ANRE după ce ia amendat cu firmituri lanțurile de hipermarket franțuzești). Că pe lângă baronetul global se inserează și ciugulesc inclusiv ceva baroni locali e adevărat. Dar ăștia locali sunt măturătorii. 

    Dragă Ben, sugestia mea e să nu mai umbli cu zăhărelul ci să spui adevărul care te va elibera: Koveshi ar putea ajunge într-adevăr Preș (nu Președinte) pentru că e o slugă obedientă susținută de clica euro-atlantică - aceea care trage într-adevăr sforile în România. Femeia aia n-a ajuns în funcția de Procuror Șef european pentru că e pricepută, ba chiar e praf. Nu e prea cursivă nici măcar în limba engleză! A ajuns pentru că execută fără crâcnire ordinele. Exact precum ceilalți lideri ai UE. Sistemul n-are nevoie de oameni cu o coloană vertebrală ci de măscărici executanți. Iar Koveshi într-adevăr e reprezentat de top al măscăriciului executant. 

    1. erată: "i-a amendat cu firmituri"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb