Kremlinul "cloceşte" paşii următori după un articol al lui Putin despre Ucraina

J.P.
Internaţional / 15 iulie 2021

Kremlinul "cloceşte" paşii următori după un articol al lui Putin despre Ucraina

Într-un articol apărut luni, preşedintele Putin a afirmat că Ucraina nu intenţionează să respecte acordul de pace din 2015 pentru a pune capăt conflictului cu separatiştii din estul ţării, sprijiniţi de Rusia. "Sunt convins că o adevărată suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia," se arată într-un articol publicat de Putin pe pagina web a Kremlinului, scrie The Independent, conform Hotnews.

"Legăturile noastre spirituale, umane şi în materie de civilizaţie s-au format de-a lungul secolelor, îşi au rădăcina în aceleaşi izvoare şi au trecut prin aceleaşi încercări, repurtând aceleaşi realizări şi victorii". Marţi, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, s-a abţinut să facă vreun comentariu atunci când a fost întrebat dacă Rusia şi-ar putea adjudeca Donbasul - o importantă regiune industrială din Ucraina. "Voi lăsa întrebarea fără răspuns", a declarat Peskov în decursul unei conferinţe de presă cu jurnaliştii.

Rusia şi Ucraina au intrat într-un dur război începând din anul 2014, când Moscova şi-a anexat peninsula ucraineană Crimeea după ce preşedintele prorus al Ucrainei a fost alungat din ţară. În cursul conflictului, care s-a soldat în ultimii şapte ani cu peste 14.000 de morţi, Rusia i-a sprijinit pe insurgenţii separatişti.

În articolul respectiv, care a fost publicat atât în rusă, cât şi în ucraineană, Putin a acuzat Occidentul că lucrează metodic pentru a rupe relaţiile istorice dintre cei doi vecini şi pentru a transforma Ucraina într-un fief-cheie prin care Rusia să fie dată deoparte.

"Autorii occidentali ai proiectului antirusesc au format un sistem politic ucrainean în aşa fel încât preşedinţii, parlamentarii şi miniştrii să se poată schimba, dar separarea şi duşmănia faţă de Rusia să se păstreze", a scris Putin. "Astăzi, un adevărat patriot din Ucraina e doar acela care urăşte Rusia. Mai mult, din câte înţelegem, întregul stat ucrainean ar urma să se consolideze exclusiv pe baza acestei idei".

Putin a acuzat Ucraina că nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin acordul de pace din 2015, când s-a angajat să asigure Dombasului o deplină autonomie şi că, probabil, nici nu va onora acest acord.

Potrivit acordului din 2015, la care s-a ajuns cu ajutorul Franţei şi Germaniei, Ucraina îşi va putea proclama controlul asupra frontierelor sale cu Rusia din zonele controlate de rebeli numai după ce le garantează acestora o deplină autonomie, iar ei îşi vor putea alege liderii locali şi un legislativ. Aceste prevederi au fost considerate de mulţi ucraineni drept o trădare a intereselor naţionale, astfel încât soluţionarea paşnică a fost blocată.

"Sunt tot mai convins că, pur şi simplu, Kievul nu are nevoie de Donbas", a scris Putin în articol. "În primul rând, din cauză că locuitorii din aceste regiuni nu vor accepta niciodată nişte reguli pe care Kievul a încercat şi mai încearcă încă să le impună prin forţă, blocade şi ameninţări". Liderul rus a subliniat că Ucraina şi-a adjudecat mari teritorii din sud-estul ţării şi din alte regiuni pe vremea când ea făcea parte din Uniunea Sovietică.

Rugat să comenteze articolul lui Putin, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că îl va analiza şi îl va comenta detaliat mai târziu. El a spus că, deşi Putin a vorbit despre populaţia frăţească, acţiunile Rusiei au fost departe de a fi frăţeşti. "Pare mai degrabă să fie vorba despre o luptă între Cain şi Abel", a spus Zelenski, care de luni de zile a exercitat presiuni în vederea unei obţinerii unei întrevederi cu Putin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb