Kremlinul neagă că s-ar amesteca în alegerile din Republica Moldova

S.B.
Internaţional / 15 octombrie

Kremlinul neagă că s-ar amesteca în alegerile din Republica Moldova

Kremlinul a declarat luni că "respinge categoric" acuzaţiile autorităţilor din Moldova potrivit cărora se amestecă în viitoarele alegeri prezidenţiale din ţară şi în referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, informează news.ro.

"Respingem categoric aceste acuzaţii", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului. "Noi nu ne amestecăm în treburile interne ale altora", a subliniat el.

"Există încă mulţi oameni în Moldova care susţin să aibă relaţii bune cu ţara noastră", a adăugat Dmitri Peskov. "Acestor oameni li se refuză dreptul de a avea propria lor reprezentare politică, mass-media este restricţionată să acopere procesul electoral, iar politicienilor li se interzice să-şi exprime sprijinul pentru stabilirea unor relaţii bune cu Rusia", a afirmat Peskov.

"Din păcate, acestea sunt procesele la care asistăm acum la Chişinău", a punctat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. "Dar acestea nu sunt încercările noastre de a interveni", a subliniat Peskov.

În opinia sa, "fapt rămâne că acolo există multe forţe politice şi cetăţeni care doresc să aibă relaţii bune cu Rusia, iar acest drept le este refuzat".

Alegătorii din Moldova se vor prezenta duminică la urne pentru a-l alege pe următorul preşedinte al ţării. Printre candidaţi se numără preşedinta în exerciţiu, proeuropeana Maia Sandu, fostul procuror Alexandr Stoianoglo - care este susţinut de Partidul Socialist, pro-Rusia - şi alţi nouă pretendenţi. În aceeaşi zi, un referendum va întreba alegătorii dacă ar trebui modificată Constituţia pentru a face din aderarea la UE o aspiraţie oficială a ţării, similar cu modificările aduse Constituţiei Georgiei în 2017.

La începutul acestei luni, poliţia moldoveană a declarat că a descoperit o vastă schemă de cumpărare a voturilor, prin care 15 milioane de dolari care ar fi fost transferaţi din Rusia de către persoane legate de oligarhul fugar şi fostul politician Ilan Şor.

Şor, care trăieşte în prezent în Rusia şi a fost condamnat în lipsă pentru fraudă anul trecut, a susţinut că plăţile au fost legale şi a acuzat autorităţile moldovene de transformarea ţării într-un "stat poliţienesc".

Ca răspuns la presupusa ingerinţă rusă, Uniunea Europeană a aprobat sancţiuni împotriva a cinci persoane şi a unei entităţi înainte de alegerile din Moldova.

Fostă republică sovietică, Moldova a fost divizată timp de decenii între strângerea legăturilor cu Uniunea Europeană şi menţinerea unor relaţii amiabile cu Moscova.

Maia Sandu, care l-a învins pe fostul preşedinte Igor Dodon în 2020, a promis iniţial să echilibreze relaţiile între Occident şi Rusia. Cu toate acestea, relaţiile cu Moscova s-au înrăutăţit de la invazia la scară largă a Ucrainei, Sandu acuzând Kremlinul de amestec în politica moldovenească.

UE, care a acordat Moldovei statutul de candidat în iunie 2022, a anunţat săptămâna trecută un sprijin financiar record de 1,8 miliarde de euro (2 miliarde de dolari) pentru ţară.

Votul de duminică va avea loc pe fondul unei crize economice cauzate de creşterea preţurilor la energie şi de critici dure la adresa autorităţilor, scrie TASS. O serie de forţe de opoziţie, inclusiv blocul Victoria, nu au fost autorizate să participe la procesul electoral şi au reclamat, de asemenea, presiuni din partea forţelor de ordine. În plus, cele mai mari canale TV din ţară, care ofereau o platformă opoziţiei, au fost închise. Liderilor blocului le-au fost blocate conturile de Facebook şi Instagram şi canalele Telegram, arată agenţia de presă oficială a Kremlinului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Mint încontinuu.

    1. As vrea sa vad ca si Romania si UE neaga ca s-ar amesteca in alegerile din RM. Dar ele nici macar nu dezmint.... de ce ar minti?

    Așteptăm confirmarea "tovarășilor de la Obregia", altfel n-avem de ce să-l credem pe acest Peskov despre care până și piricul botoxat a afimat că toarnă baliverne.:)

    Semn de slăbiciune.

    Dacă erau cu cojones, recunoșteau ca fac ce vor și nu respectă integritatea teritorială a vecinilor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb