LA 25 NOIEMBRIE AVEM EURO ALEGERI Parlamentul European pe înţelesul tuturor

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 octombrie 2007

Anul 2007 aduce primele alegeri în România pentru Parlamentul European, singura instituţie a UE aleasă prin vot direct. Cei 785 de deputaţi europeni îi reprezintă pe toţi cetăţenii Uniunii.

Doamna Mariana Cosac, din cadrul unităţii de vizite şi seminarii a Parlamentului European, a prezentat ieri, la Bruxelles, unui grup de jurnalişti români, aspecte privind organizarea, competenţele şi rolul politic al Parlamentului European.

Ales o dată la 5 ani, Parlametul European e implicat în adoptarea a numeroase legi (directive, regulamente). Deşi nu are drept de iniţiativă legislativă, Parlamentul European, împreună cu Consiliul UE, are putere legislativă şi bugetară. Odată cu aderarea României şi Bulgariei la UE la 1 ianuarie 2007, numărul deputaţilor europeni a crescut de la 732 la 785. România are 35 de deputaţi europeni, iar Bulgaria 18. Aceştia s-au alăturat grupurilor politice existente în Parlamentul European. După următoarele alegeri din 2009, conform Tratatului de la Nisa, numărul deputaţilor europeni va scădea la 736, numărul alocat României fiind de 33, iar Bulgariei, de 17.

Fiecare stat membru hotărăşte cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor, aplicând însă aceleaşi reguli democratice. Locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporţional cu populaţia fiecărui stat membru (număr fix de locuri: maximum 99, minimum 5). Deputaţii europeni nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci de afinităţile lor politice şi îşi exercită mandatul în mod independent. Numărul minim de deputaţi pentru alcătuirea unui grup politic este de 20. Există şi deputaţi care nu fac parte din niciun grup politic, aceştia fiind deputaţi neafiliaţi.

În alcătuirea Parlamentului European intră şi comisiile parlamentare, iar în vederea pregătirii şedinţelor plenare ale Parlamentului, deputaţii se constituie în comisii permanente specializate pe domenii, Comisiile se reunesc o dată sau de două ori pe lună la Bruxelles, iar dezbaterile sunt publice. În cadrul comisiilor parlamentare, deputaţii elaborează, modifică şi adoptă propuneri legislative şi rapoarte, din proprie iniţiativă. Deputaţii examinează propunerile Comisiei Europene şi ale Consiliului UE iar, dacă e cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul şedinţelor plenare.

În Parlamentul European există şi delegaţii, care colaborează cu parlamentele ţărilor ce nu fac parte din UE, sprijinind extinderea influenţei Europei la nivel mondial. Există 32 de delegaţii, fiecare alcătuită din aproximativ 15 deputaţi europeni. Mai există Secretariatul General care asistă Parlamentul şi cuprinde aproape 5000 de funcţionari.

Competenţele Parlamentului European sunt două: legislativă şi bugetară. Puterea legislativă este împărţită cu Consiliul UE. Prin procedura de co-decizie, cele două instituţii examinează o propunere legislativă şi o discută în două lecturi succesive. Dacă nu ajung la un acord după a doua lectură, propunerea este transmisă Comitetului de conciliere. Odată ce acesta din urmă a ajuns la un acord, textul e trimis Parlamentului şi Consiliului UE pentru a treia lectură astfel încât să poată fi adoptat.

În ce priveşte competenţa bugetară, Parlamentul European şi Consiliul UE constituie împreună autoritatea bugetară a Uniunii, care stabileşte, în fiecare an, cheltuielile şi veniturile acesteia. Procedura de examinare şi adoptare a bugetului are loc din luna iunie până la sfârşitul lui decembrie. Referitor la cheltuielile obligatorii (cum ar fi cele agricole), decizia finală aparţine Consiliului. În privinţa cheltuielilor neobligatorii, decizia aparţine Parlamentului care hotărăşte în strânsă colaborare cu Consiliul.UE.

Parlamentul European şi Consiliul trebuie să respecte limitele cheltuielilor anuale stabilite în perspectivele financiare multianuale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb