La început de drum

Victoria categorică, cu 58% din voturi (cam un milion din voturi, cel mai bun scor obţinut vreodată de un candidat sau un partid la alegerile din Moldova) în al doilea tur al alegerile prezidenţiale din Moldova îi dă Maiei Sandu întreaga legitimitate a votului popular.

Dar acest vot nu dă semne despre vreun un sfârşit, nici măcar despre un sfârşit de etapă, ci despre debutul unei complicate întreprinderi politice. Căci Maia Sandu va trebui să piloteze Moldova împotriva curentului într-o zonă în care Rusia, urmaşa fostei URSS, îşi manifestă cu o violenţă rareori disimulată influenţa.

Un exemplu recent este corecţia brutală administrată Armeniei în Nagorno-Karabah pentru a pedepsi linia prea puţin pro-rusă a prim ministrului (promovat de mişcările de protest din primăvara anului 2018) pe Nikol Paşinian. Şi totuşi, Paşinian îşi anunţase disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Eurasiatică, dar asta nu a fost suficient, aşa că Rusia a instrumentalizat Rusia şi Turcia pentru a transmite o lecţie statelor din zona sa de interes.

Şi, aşa cum Nagorno-Karabah era un conflict îngheţat care a fost reaprins la comandă, şi în Transnistria este o situaţie asemănătoare. Deşi astăzi Transnistria este placa turnantă a contrabandei prin care Rusia eludează embargo-ul impus de UE după ocuparea Crimeei.

După un parcurs politic dificil, Maia Sandu a reuşit - şi nu doar împotriva adversarilor, dar şi a propriului său câmp - să se impună ca lider politic experimentat. Iar arbitrul a fost electoratul moldovenesc care a susţinut cu votul său această strategie.

Dar această victorie este premiza, în niciun caz efectul unui parcurs proeuropean al republicii Moldova. Mobilizarea electorală, spectaculoasă în timp de pandemie, mai ales în Diaspora, dar importantă în întreaga republică, pare să fi fost cheia acestei victorii: participarea la vot de 52,78% la al doilea tur de scrutin, cu 10% mai mult decât la primul tur (42,76%) şi cu mai puţin de 1% faţă de al doilea tur de scrutin la prezidenţiale din 2016 (53,31%) arată cât de importantă a apărut miza acestor alegeri pentru moldoveni.

Dar fracturile, mai ales culturale, continuă să existe: dacă Maia Sandu a fost plebiscitată în Diaspora (92,94% din voturi, adică 243.605 de voturi, cu aproape 100.000 de voturi mai mult decât la primul tur), în schimb, în Transnistria şi Găgăuzia, Igor Dodon a primit cele mai multe voturi ( 85, 80 %, adică 26 658 de voturi în prima regiune, respectiv 94,59% din voturi, adică 64 495 în a doua); dacă Maia Sandu a câştigat în aproape toate raioanele din centrul şi sudul republicii (Leova, Ştefan Vodă, Căuşeni, Cantemir, Cimişlia, Străşeni, Ialoveni, Hânceşti, Nisporeni, Călăraşi, Teleneşti, Floreşti, Ungheni, Orhei, Criuleni, Sângerei, Cahul, Anenii Noi) Igor Dodon a primit în schimb cele mai multe voturi în nordul ţării (Briceni, Soroca, Basarabeasca, Dubăsari, Şoldăneşti, Ocniţa, Făleşti, Glodeni, Taraclia, Edineţ).

După ce euforia victoriei va trece, calcule raţionale arată o Moldova în care partidele pro-ruse au şansa să facă, chiar în condiţii de alegeri anticipate, majoritatea. Căci la primul tur Igor Dodon, care cel mai probabil va reveni la Partidul socialiştilor, a obţinut 32,61%, dar după el s-au clasat candidaţi cunoscuţi pentru atitudinea lor pro-rusă Renato Usatîi (Partidul Nostru, 16,90%), Violeta Ivanov (Partidul ŞOR, tot pro-rus, 6,49%) adică 56%. Pe când celelalte partide pro-europene sau pro-româneşti au totalizat 7,84% (Andrei Năstase 3,26 %, Octavian Ţîcu 2,01%, Tudor Deliu 1,37 şi Dorin Chirtoacă 1,20%), cea ce ar duce la 44% din voturi. De aceea, cu o Moldovă divizată şi în faţa unei Rusii agresive, Maia Sandu va trebui să reconstruiască mişcarea pro-europeană, dar şi să beneficieze de o conjunctură geopolitică favorabilă şi de un sprijin activ din partea UE şi SUA.