Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima parte a şedinţei de tranzacţionare de astăzi, o lichiditate de 966,97 milioane lei (208,05 milioane de euro).
La orele prânzului, principalii indici BVB erau în scădere.
Indicele BET scade cu 12,18%, la 7,393.86 puncte.
Indicele BET-FI se depreciază cu 8,04%, la 33,374.61 puncte.
Indicele BETPlus coboarăcu 11,93%, ajungând la 1,108.07 puncte.
Indicele BET Total Return înregistrează o depreciere de 12,20%, la 10,780.80 puncte.
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) scad cu 4,61%, la un preţ de 0.91 lei/unitate
Titlurile "Romgaz" (SNG) coboară cu 13%, la 30.45 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" scade cu 13,02%, la 7.35 dolari.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) se depreciază cu 12,25%, la valoarea unitară de 9.74 lei. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Electrica" înregistrează o scădere de 10,10%, ajungând la 9.35 dolari.
În jurul orelor 15.00, a fost înregistrată o singură tranzacţie de tip "deal" pe piaţa reglementată, în valoare de 2,05 milioane de lei, cu titluri "BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A." (BRD), aceasta fiind încheiată la preţul unitar de 13.36 lei/acţiune, în scădere cu 15,85%.