LA O SĂPTĂMÂNĂ DUPĂ RIDICAREA SANCŢIUNILOR Iranul îşi va majora producţia petrolieră cu 500.000 barili/zi

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Energie / 20 octombrie 2015

Iranul îşi va majora producţia petrolieră cu 500.000 barili/zi

Teheranul cere OPEC să reducă producţia, pentru ca preţul ţiţeiului să crească

Iranul îşi va majora producţia de petrol brut cu 500.000 de barili pe zi în decurs de o săptămână de la eliminarea sancţiunilor internaţionale împotriva sa, după cum anunţă agenţia de stat Shaha, citând un oficial din domeniu.

"O majorare cu 500.000 de barili a producţiei petroliere a Iranului va avea loc în mai puţin de o săptămână după ce vor fi ridicate efectiv sancţiunile", a spus Rokneddin Javadi, directorul "National Iranian Oil Company". Acesta a adăugat: "Clienţii noştri pentru acest nivel crescut de producţie vor fi, în majoritate, clienţii tradiţionali din Europa şi Asia".

Ministrul petrolului de la Teheran, Bijan Namdar Zanganeh, anunţă, la rândul său, că Iranul îşi va majora producţia de profil cu 500.000 de barili/zi, odată ce vor fi eliminate sancţiunile şi cu încă 500.000 barili/zi ulterior, în şase luni de la ridicarea sancţiunilor.

Guvernul iranian ţinteşte ca producţia de petrol a ţării să ajungă la 4,7 milioane de barili pe zi până în martie 2021 şi intenţionează să producă un milion de barili pe zi de condensat de ţiţei, până la data respectivă, a menţionat Javadi.

Iranul a produs 2,8 milioane de barili de petrol pe zi în septembrie, potrivit datelor Bloomberg.

Statele membre ale OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) ar trebui să-şi reducă producţia pentru ca preţurile să urce la 70-80 de dolari pe baril, susţine ministrul de resort din Iran.

"Nimeni nu este fericit cu preţurile la nivelurile actuale. OPEC ar trebui să decidă să controleze piaţa prin reducerea nivelului producţiei", a menţionat Zanganeh.

Dar, oficialul iranian nu se aşteaptă ca OPEC să decidă scăderea producţiei la următoarea reuniune a organizaţiei, programată să aibă loc în decembrie.

În ultimele 16 luni, OPEC a produs peste cota sa oficială de 30 de milioane de barili de petrol pe zi, statele membre dorind că protejeze vânzările, în pofida ofertei excedentare la nivel global.

Preţul petrolului Brent, tranzacţionat la Bursa din Londra, a scăzut cu 42% în ultimele 12 luni, fiind cotat, în prima parte a zilei de ieri, la 49,73 dolari pe baril.

Reprezentanţii OPEC urmează că analizeze nivelul producţiei la întâlnirea din 4 decembrie, de la Viena.

Duminică, Statele Unite au aprobat, condiţionat, ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului, însă au avertizat că acestea vor fi eliminate doar atunci când Teheranul îşi va reduce programul nuclear, conform acordului în acest sens, încheiat în iulie, la Viena.

Potrivit ministrului german de externe, Frank-Walter Steinmeier, sancţiunile împotriva Iranului vor rămâne în vigoare până în ianuarie, cel mai devreme.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pretul real al petrolului e 20 de dolari pe baril. Restul e .inciuna si politica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb