Pe 1 Decembrie, la ora 16.00, la Muzeul Teatrului Naţional se va deschide o nouă expoziţie dedicată lui Édouard de Max (1869-1924), actor român de renume internaţional şi societar al prestigioasei Comedii Franceze. Cunoscut pentru abordările sale inovatoare şi spiritul neconvenţional, Édouard de Max a avut o contribuţie remarcabilă pe scena teatrului parizian în perioada Belle Époque. În continuarea vernisajului, publicul este invitat să participe la o vizită ghidată în expoziţia permanentă "Regina Maria la teatru", realizată în cadrul proiectului "Expoziţie inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecţia Muzeului TNB", finanţat prin Granturile SEE 2014-2021, Programul RO-CULTURA (www.muzeultnb.ro).
La Teatrul Naţional I.L. Caragiale, publicul poate beneficia, de asemenea, cu ocazia Zilei Naţionale a României, de celebrele Tururi Ghidate ale TNB, care ating în această lună spectaculoasa cifră de 2000! Programul zilei de sărbătoare include 3 tururi ghidate, după următorul program, la orele: 13.00, 15.00 şi 17.00. Se vor vizita culisele scenelor, atelierele de decoruri şi costume, şi cabinele actorilor. Ghidul care le va dezvălui vizitatorilor câteva dintre secretele celui mai mare teatru din Europa, Ionuţ Corpaci, va completa experienţa cu poveşti din istoria Teatrului Naţional.
Începând cu ora 17.00, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de o proiecţie luminoasă a drapelului naţional pe faţada şi turnul scenei Teatrului Naţional.
Seara, de la ora 19.00, la Sala Media, spectatorii sunt aşteptaţi de actorul Vitalie Bichir care vă propune o incursiune în lumea lui Ion Creangă. Un traseu retrospectiv-iniţiatic, prilejuit de câteva pagini din Amintiri din copilărie şi de pagini din Învăţătorul copiilor (co-autor acelaşi Ion Creangă!). Scenariul se constituie într-un contrapunct educativ şi hazliu despre curiozitatea descoperirilor ce aparţine vârstelor fragede şi despre năzdrăvăniile de neuitat proprii acelor ani, privite însă cu detaşare şi surâs nostalgic, la distanţă de câteva decenii.
"Vă invit să retrăim împreună copilăriile, să ne lăsăm purtaţi de amintiri şi să descoperim împreună farmecul şi esenţa acestora" spune, interpret şi regizor, Vitalie Bichir.
Mai amintim că dimineaţa acestei zile de Sărbătoare îi va găsi pe cei mai mici dintre spectatorii teatrului antrenaţi, alături de Magicianul Poveştilor şi echipa sa, în mirifica lume a basmelor româneşti, din Cetatea tuturor Poveştilor, la carnaval; spectacolul - invariabil tot o premieră (!) - are loc la Sala Media, cu începere de la ora 11.00. Bilete: de la Casa de bilete a TNB, sau online.