LA UN PAS DE INFRINGEMENT România mai are două luni să transpună pe deplin directivele UE privind prezumţia de nevinovăţie

A.P.
Anticorupţie / 30 octombrie 2020

România mai are două luni să transpună pe deplin directivele UE privind prezumţia de nevinovăţie

Comisia solicită Bulgariei, Croaţiei, Ciprului şi României să pună în aplicare pe deplin normele UE privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie şi dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (Directiva (UE) 2016/343), potrivit unei informări a executivului european.

Directiva 2016/343 este unul dintre elementele cheie ale cadrului juridic al UE privind standardele comune pentru un proces echitabil, care să asigure că drepturile suspecţilor şi persoanelor acuzate sunt suficient protejate.

Directiva consolidează încrederea statelor membre în sistemele de justiţie penal şi facilitează astfel recunoaşterea reciprocă a deciziilor în materie penală.

Comisia consideră că măsurile naţionale de transpunere notificate de Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România constituie doar o transpunere parţială a directivei şi că unele dispoziţii ale directivei lipsesc. Comisia a identificat neajunsuri în legătură cu referinţele publice la vinovăţie, de exemplu, atunci când autorităţile publice se referă la o persoană ca fiind vinovată în declaraţiile publice.

Există, de asemenea, lacune legate de modul în care suspecţii şi persoanele acuzate pot fi prezentate în instanţă şi lacune la dreptul de a fi prezenţi la proces.

Comisia a trimis scrisori de înştiinţare celor patru state membre în mai 2018.

Astăzi, Comisia a trimis avize motivate celor patru state membre, acordându-le două luni pentru a răspunde; în caz contrar, cazul poate fi sesizat Curţii de Justiţie a UE. A

Astăzi, Comisia închide, de asemenea, dosarele de încălcare a dreptului comunitar deschise împotriva Greciei, Luxemburgului, Slovaciei şi Suediei, deoarece aceste ţări au adoptat acum norme naţionale care transpun directiva.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Buna ziua ,inseamna ca la Comisia Europeana nu se cunoaste de loc situatia din Romania din ultimii trei ani . Romania e chiar inaintea timpului , e deschizator de drumuri in materie de aparare a drepturilor justitiabililor ,dupa modificarile din codurile penal si de procedura penala ,plus la alte legi si hotarari adiacente !. Aceste modificari au determinat anularea probelor strinse in dosarele DNA de MARE coruptie ,si au dus la achitari spectaculoase in dosare cu probe ,cu evidente privind circuitul mitei etc . Dosare ce insumeaza sute de milioane de euro valoarea activelor pierdute de statul roman plus anularea muncii procurorilor . Pai mai multa protectie a drepturilor (si libertatilor ) acuzatilor decat ceea ce se intimpla inclusiv acum in Romania nu este posibil sa obtina nici o directiva ,nicaieri in lume ! ,

    1. Bati campii, ce munca a facut procurorii nu cumva au stat in birou si au asteptat niste denunturi care erau luate sub presiune si amenintari,bag de seama ca multi critica comunismul dar au apucaturile lor

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb