Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga" Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, lansează proiectul "Vreau să-mi citeşti!", alături de Biblioteca Municipală "Teodor Murăşanu" Turda, Biblioteca Municipală Dej, Biblioteca Comunală Sănduleşti şi Biblioteca Comunală "Ioan Ploscaru" Frata, având ca partener de instruire Asociaţia Learn&Vision, potrivit unui comunicat de presă.
Proiectul, în valoare de 5 000 de dolari, este finanţat de Fundaţia IREX şi se va desfăşura până în luna iunie 2013.
Scopul proiectului Vreau să-mi citeşti! îl reprezintă creşterea atractivităţii lecturii prin dezvoltarea capacităţii de inter-relaţionare între părinţi, bunici şi copii.
Proiectul îşi propune, în principal, susţinerea a 25 de ateliere în cele 5 biblioteci, cu un minim de 60 de participanţi de vârste diferite (bunici, părinţi, copii de şcoală primară). Activităţile de lectură organizate în cadrul proiectului au la bază concepte precum învăţare intergeneraţională, lectură activă, suporturi diferite de lectură (carte tipărită, carte electronică), interactivitate etc.
"Prin intermediul acestui proiect venim, din nou, în sprijinul familiilor clujene, oferindu-le astfel şansa de a conştientiza importanţa lecturii ca sursă de cunoaştere şi formare a tinerelor generaţii, de a deprinde tehnici speciale de lectură precum şi de a petrece timp de calitate alături de copiii lor, prin citit. În acelaşi timp, proiectul are meritul de a se înscrie în preocupările constante ale bibliotecii noastre judeţene de a fi un centru important în domeniul activităţilor de educaţie permanentă pentru toate categoriile de vârstă", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.