Superdry Plc intenţionează să părăsească Bursa de Valori din Londra, în condiţiile în care compania britanică de îmbrăcăminte, proprietara mărcii Superdry, are probleme şi trece printr-o restructurare menită să o păstreze pe linia de plutire, anunţă Bloomberg.
Lanţul Superdry, care a crescut în popularitate în anii 2000, a anunţat că delistarea, strângerea mai multor fonduri şi implementarea unui program de reducere a chiriilor magazinelor din Regatul Unit şi a plăţilor datorate autorităţilor locale îl vor ajuta să îşi redreseze afacerile de bază. Acţiunile Superdry au scăzut cu aproximativ 90% în ultimele 12 luni.
Retailerul doreşte să atragă până la 10 milioane de lire sterline (12,4 milioane de dolari) printr-o majorare de capital, ca parte a planului său de salvare, şi să aibă chirii mai mici la 39 dintre magazinele sale din Marea Britanie.
Creditorii Hilco Capital Ltd. şi Bantry Bay Capital au fost de acord cu planul de restructurare, care va pune afacerea "pe poziţia potrivită pentru a-şi asigura viitorul pe termen lung după o perioadă de provocări fără precedent", a declarat fondatorul şi directorul executiv al companiei, Julian Dunkerton.
Superdry a avertizat că, dacă propunerea sa, care nu afectează furnizorii sau proprietarii din afara Regatului Unit, nu va avea succes, atunci va fi luată în calcul procedura de insolvenţă.
Retailerul a suferit pierderi tot mai mari din cauza scăderii vânzărilor. Superdry are peste 3.000 de angajaţi în întreaga lume, care lucrează în 200 de magazine fizice şi 350 de unităţi francizate, precum şi sub licenţă. Niciun magazin din Marea Britanie nu este programat să se închidă, dar dacă proprietarii nu acceptă reducerea chiriilor, închiderile sunt o posibilitate.
Dunkerton, cofondator al Superdry în 2003, acţionar în companie cu o cotă de 26%, a încercat să preia brandul care are probleme. Dunkerton a purtat discuţii cu potenţiali furnizori de finanţare cu privire la cumpărarea acţiunilor rămase, dar în cele din urmă a abandonat planul, potrivit unei notificări de la începutul acestei luni.
Compania a anunţat săptămâna trecută că explorează două opţiuni posibile pentru a strânge capital: Dunkerton fie va subscrie o ofertă deschisă pentru a strânge până la 8 milioane de euro (8,5 milioane de dolari), fie va fi singurul participant la un plasament de 10 milioane de lire sterline.
Dunkerton a revenit în fruntea companiei în 2019, promiţând că va redresa vânzările şi profitul, dar nu a reuşit să facă acest lucru, parţial din cauza schimbării tendinţelor de consum şi a pandemiei.