LASERUL DE LA MĂGURELE, PROIECT DE NOBEL, SPRIJINIT ROMÂNEŞTE Nicolae Zamfir: "Din partea autorităţilor, beţe-n roate, nu ajutor"

Reporter: Care este stadiul proiectului şi când va fi finalizat acesta?

Nicolae Zamfir: Proiectul are patru componente mari: construcţiile civile, lasere de mare putere, sistemul de fascicol gama de mare intensitate şi experimentele.

Construcţia propriu-zisă a început anul trecut, în iunie, şi trebuie să terminăm anul viitor tot în iunie. Există şi unele puncte critice pe care trebuie să le depăşim.

La laserele de mare putere, construcţia a început anul trecut, în august, iar aceasta se va termina în 2018. Suntem în grafic.

Execuţia sistemului de fascicol gama de mare intensitate a început în aprilie anul acesta, puţin mai târziu decât laserele, pentru că, din punct de vedere al cercetării şi dezvoltării, este mai vast, dar nu aş spune mai complicat.

La sistemul de fascicol, construcţia va fi realizată de un consorţiu european în care participă opt ţări, prin institute de cercetare, agenţii de finanţare din trei mari state europene şi mai firme în domeniu. Este o asociaţie extrem de vastă. Cuprinde toată expertiza din Europa în acest domeniu. Atât în ceea ce priveşte laserul cât şi pentru raze gama avem întâlniri periodice, aproape săptămânale, chiar dacă nu sunt toate faţă în faţă.

Deşi mai puţin spectaculoase pentru publicul larg, experimentele sunt cele mai importante. Acestea reprezintă modalitatea prin care noi vom folosi acest centru. Şi această componentă se termină tot în 2018. Este în faza de proiectare deocamdată, în faza analogului proiectului tehnic într-o construcţie (TDR). Studiile actuale implică atât ceea ce vrem să facem, cât şi cum vrem să facem.

Reporter: Ce dificultăţi întâmpinaţi în dezvoltarea ELI-NP?

Nicolae Zamfir: În ceea ce priveşte construcţia sunt câteva lucruri extrem de sensibile, dar pe care le-am rezolvat până la urmă.

Avem dificultăţi în derularea contractelor pe care le avem cu firmele de construcţii.

Din punct de vedere al documentaţiei, ne-am pregătit încă de la început, de când autorităţile au decis ca România să aplice la Comisia Europeană (CE) pentru acest proiect. Am avut sprijinul Ministerului Educaţiei şi am avut toate actele pregătite. Spre exemplu, studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic erau gata în momentul când CE a aprobat proiectul. De asemenea, am fost gata să lansăm la licitaţie partea de asistenţă. Am zis că, pentru o asemenea lucrare, trebuie o echipă de asistenţă vastă.

Mai mult, partea de consultanţă şi conducere a proiectului de construcţie nu poate fi făcută doar de o singură persoană şi de aceea am avut o altă licitaţie.

Avem proiectantul general, care trebuie să asigure şi asistenţa tehnică. În ceea ce priveşte părţile de consultanţă pentru construcţie şi asistenţa tehnică am avut nişte probleme de comunicare. Din această cauză ne-am implicat şi noi, ca beneficiar, ca să netezim lucrurile, ceea ce implică un efort destul de mare din partea noastră.

A mai intervenit o problemă, când Apele Române au cerut studii noi privind sistemul de foraje geotermale, lucru care, din punctul meu de vedere, este destul de ciudat, ca, în mijlocul jocului, să vii cu noi reguli. Dar este o autoritate a statului şi a trebuit să ne supunem. Acest lucru durează de mai mult de opt luni şi ne ţine în loc, iar asta are repercusiuni asupra evoluţiei construcţiilor.

Mă aşteptam la mai mult suport din partea autorităţilor statului pentru implementarea acestui proiect, însă senzaţia mea este că mai mult ni s-au pus piedici în loc să fim ajutaţi.

Cerinţele autorităţilor de la Apele Române nu pot spune că sunt exagerate, fiindcă nu sunt de specialitate, dar mi s-ar fi părut normal să fie exprimate în momentul în care am făcut toată documentaţia pentru Guvern, unde este o listă întreagă de autorizaţii care se cer.

Toate autorităţile şi-au dat avizul la început, inclusiv Apele Române, iar în timpul jocului, după ce a demarat construcţia, au venit cu pretenţii noi, iar asta mi se pare neprofesionist şi deplasat.

Nu discut pertinenţa cerinţelor, ci momentul în care au fost făcute, mai ales că România şi-a luat un angajament să implementeze acest centru într-o perioadă extrem de scurtă. Avem nevoie de tot sprijinul autorităţilor, nu de frânare, pentru că este simplu să pui un băţ la o roată care se mişcă.

În parte, această problemă a fost compensată de entuziasmul echipei de aici, a celor care se ocupă de proiect.

Toţi suntem mândri că un asemenea proiect se implementează la noi şi ne aşteptăm ca autorităţile să ne ajute, nu să pună beţe în roate.

Reporter: Cum ajută construcţia acestui sistem ţara noastră?

Nicolae Zamfir: Primul rol al acestui proiect este să pună România pe harta cercetării ştiinţifice a lumii, care este o altfel de hartă, decât, să zicem, cea a cerşetorilor sau a răufăcătorilor. Este o hartă care s-a impus deja în lume, este cunoscut acest centru în comunitatea ştiinţifică mondială, se ştie că în România se construieşte un sistem de amploare într-un domeniu de foarte mare actualitate, de vârf al ştiinţei.

România a fost a patra ţară din lume care a construit lasere, după URSS, SUA şi Franţa. Acesta a fost atu-ul principal pe care l-am avut în faţa Comisiei Europene.

Ce vom cerceta la Măgurele este un domeniu cu totul nou, nu există până acum. Se caută numele acestei noi ştiinţe, se vorbeşte despre fotonică nucleară. Acesta va fi primul centru, nu ştiu dacă peste 10 ani vor mai fi încă 100, depinde de rezultatele pe care le vom avea noi. Posibilităţile acestui centru în domeniul ştiinţei sunt atât de mari şi atât de noi, încât se organizează conferinţe pe această temă în lume, cercetătorii sunt exaltaţi. Ne comparăm cu CERN din Elveţia, acela este în domeniul particulelor elementare, noi suntem unici în domeniul acesta al fotonocii nucleare şi al laserelor de mare putere.

Reporter: Este deplasat să gândim că am putea câştiga un Nobel în acest domeniu?

Nicolae Zamfir: Fiind lucruri cu totul noi, s-ar putea la un moment dat să se găsească legi ale naturii pe care nu le-am bănuit sau înţeles şi asta ar putea fi la un nivel revoluţionar la ştiinţei, care poate conduce, desigur, la un premiu Nobel. Ca idee, este perfect legitimă speranţa că la Măgurele s-ar putea lua un Nobel. Sigur, asta depinde şi de capacitatea noastră de a alege cei mai buni cercetători din lume şi de a le oferi condiţii.

În istoria ştiinţei, comparând rezultatele acelor centre cu ce s-a spus înainte să se construiască, raportul este enorm în favoarea primelor. Mult mai multe sunt descoperirile decât s-a presupus. Mintea omenească este finită. Dacă aplicăm regula, ar trebui ca, în 10 ani, la Măgurele, să se descopere de zece ori mai mult decât am anticipat. Unele dintre condiţiile pentru a se face mari descoperiri sunt îndeplinite.

Reporter: Dar ţara noastră este pregătită?

Nicolae Zamfir: Eu zic că ţara noastră poate implementa un astfel de proiect, dar mai sunt unele lucruri unde societatea trebuie să-şi optimizeze contribuţia. Din punct de vedere ştiinţific, sunt sigur că poate.

Mă voi referi la infrastructura de acces. Avem foarte mulţi vizitatori pe platforma de la Măgurele. Avem zeci de vizite zilnice din partea cercetătorilor străini. Când ajung aici prima dată, înţeleg că drumul este cum este, că se află în reparaţii. Peste tot în lume se repară. Dar când revin după un an şi văd că este mai rău, în momentul acela se blochează şi ne întreabă pe noi ce se întâmplă.

Drumul bun se termină fix la intrarea în Bucureşti (nr. în dreptul indicatorului rutier care anunţă ieşirea din Măgurele şi intrarea în Bucureşti). Infrastructura este într-o stare deplorabilă de 3 ani. Ţine de administrarea Primăriei Bucureşti (PMB). Ne-am adresat PMB şi ni s-a răspuns că au fost lucrări complexe, că toată zona a dus lipsă totală de utilităţi, că fac eforturi pentru remedierea situaţiei. Totuşi, coordonarea lor lasă de dorit. Pe doi kilometri se lucrează de trei ani şi nu se vede nimic. Este o problemă mare.

În plus, avem de luptat şi cu mentalitatea care s-a format în anumite cercuri, unde media caută lucruri şoc. Evenimentele s-au propagat repede, încât avem un tânăr japonez care a venit de curând la noi şi care ne-a rugat, când a ajuns, să îl sfătuim cum să facă să ajungă de la aeroport până la Măgurele, că a auzit că în România este periculos să mergi pe stradă, referindu-se la cetăţeanul japonez atacat şi ucis de câini în Capitală.

Media din lume exploatează aceste cazuri. Ne rupem maşinile până aici. O luăm pe toate variantele posibile - Bragadiru, Jilava.

Pe platformă sunt 2000 de cercetători care vin zilnic la Măgurele. Pe şoseaua de centură, dimineaţa la 7-8 nu se poate intra pentru că traficul este continuu. Nu există rute alternative pentru şoseaua Bucureşti - Măgurele.

În septembrie am organizat Conferinţa Europeană de Fizică Nucleară. În acelaşi timp a fost şi conferinţa ziariştior de ştiinţă din Europa. Sigur, ne-am cuplat, au venit la platformă ziarişti, 30 din aproape toate ţările europene. Apoi au apărut articolele în presa străină. În Italia a fost publicat un material cu titlul "Un jaguar în mijlocul deşertului: Platforma de la Măgurele". Alt articol, care a fost puţin tendenţios, a fost în Suedia, referitor la instalaţiile pe care le trimiteam la CERN, la Geneva, iar alături era o poză cu o haită de maidanezi de pe şoseaua Bucureşti - Măgurele, unde se specifica "fără comentarii".

Am avut zeci de ambasadori şi figuri proeminente ale politicii europene în vizită aici până acum. Toţi sunt interesaţi de ceea ce facem şi se arată contrariaţi că nu există sprijin local pentru dezvoltarea zonei.

Totuşi, Primăria Măgurele şi Consiliul Judeţean şi-au coordonat activitatea şi strategiile lor şi au înţeles importanţa proiectului.

Reporter: ELI-NP este văzut ca principalul atu al dezvoltării zonei de la Măgurele. Cum stau lucrurile?

Nicolae Zamfir: Noi am făcut ce am putut. Sunt aproximativ 100 de firme care s-au interesat de acest proiect. Am făcut un cluster care are personalitate juridică, a participat şi primăria Măgurele şi CJ Ilfov, am încercat să coalizăm forţele. Totuşi, pentru o dezvoltare zonală, forţele unui institut de cercetare sunt depăşite. Aici s-a dorit dezvoltarea unui parc ştiinţific care să cuprindă toată industria de înaltă tehnologie din România.

În acest moment, nu cred că putem să gestionăm o asemenea investiţie. Deocamdată nu s-a mişcat mare lucru. Companiile au recunoscut oportunitatea, dar se gândesc şi ele la câştig.

Eu aşa văd lucrurile: se constituie o organizaţie, spre exemplu clusterul nostru, care este condusă de o autoritate locală sau centrală, în speţă Consiliul Judeţean sau Guvernul României, care să aplice pentru fonduri structurale de dezvoltare a zonei, în care să fie inclusă şi dezvoltarea infrastructurii, a capacităţilor de construcţie civilă şi o legislaţie specifică, care să încurajeze companiile să vină aici.

Dacă nu le asiguri cel puţin aceleaşi condiţii cu nordul Bucureştiului şi încă ceva în plus, acestea nu vin. Acest lucru s-ar putea face în şase ani de zile. Am văzut în lume cum se procedează. Trebuie făcută o politică coerentă.

Eu sunt optimist şi cred că vom reuşi.

Poate se mai liniştesc luptele politice şi se mai concentrează factorul politic ca să mişte lucrurile şi în societate.

Reporter: Ce a avut în vedere CE când a aprobat acest proiect?

Nicolae Zamfir: Aprobarea de către CE a fost influenţată de trei aspecte: capabilitatea cercetătorilor din România să folosească şi să utilizeze acest nou centru (am avut zeci de întâlniri cu CE timp de un an în care a trebui să demonstrăm aceste lucruri), apoi sprijinul şi interesul comunităţii mondiale şi al treilea lucru, care era chiar condiţionat la CE, sprijinul politic. Acest aspect s-a dovedit prin adoptarea unei hotărâri din iulie 2012, prin care guvernul României şi-a însuşit acest proiect şi a aprobat indicatorii macroeconomici pentru întreg ansamblul. Fără acea hotărâre, nu numai că CE nu îşi dădea acordul, dar nici nu puteam să îl implementăm. În susţinerea acestui proiect un rol foarte important l-a avut opinia publică.

Reporter: Ce echipă de cercetători va lucra la Măgurele?

Nicolae Zamfir: Este o acţiune extrem de complexă, iar în acest context, desigur, trebuie dezvoltată echipa ELI. Suntem într-un proces continuu de recrutare.

Echipa ELI va dispune de 250 de cercetători până în 2018, inclusiv din străinătate. Am început de la zero anul trecut, acum suntem undeva la 40 de cercetători de toate categoriile. Joburile sunt deschise în mod permanent. Am avut până acum peste 400 de aplicaţii, iar 40 dintre ele au trecut procedura de evaluare. Candidaţii pentru un post se împart în trei categorii: cercetători şi ingineri români, de aici din ţară, cercetători români, unii chiar la apogeul carierei lor în străinătate şi vor să se întoarcă şi sunt cei străini care nu au mai avut de a face cu România, aceştia venind din Japonia, Spania, Bulgaria, Polonia, Germania, Franţa. Marea majoritate de până acum este reprezentată de categoria a doua. Sunt cercetători români din Australia, Statele Unite, Canada, consacraţi şi cu foarte multă experienţă. Este, într-adevăr, un centru internaţional. Au o misiune foarte grea, întrucât ei trebuie să coordoneze aceste grupuri, dar suntem în ritmul şi graficul pe care ni le-am planificat.