Laura Chiriac (ALDE) îi cere premierului să-l demită pe Gabriel Biriş

Adina Lateş
Politică / 6 ianuarie 2016

Actualizare 15:36 Suciu: "Nu se pune problema în termeni de demisie în cazul lui Biriş"

Premierul Dacian Cioloş nu i-a cerut demisia secretarului de stat Gabriel Biriş, după declaraţiile acestuia referitoare la românii care nu înregistrează venituri, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, adăugând că în cazul menţionat "nu se pune problema în termeni de demisie".

Suciu a arătat că Biriş este "unul dintre reputaţii specialişti în legislaţie fiscală", iar afirmaţia sa pe acest subiect are o problemă de formă şi una de fond.

"Problema de formă (...) a sesizat-o şi domnia sa, şi-a cerut scuze pentru cei care au considerat că se simt jigniţi de o anumită formulare. Dar tocmai această formulare din păcate a împiedicat să se înţeleagă exact despre ce e vorba pe fond în chestiunile legate de contribuţiile la asigurări de sănătate. E vorba de acel articol care într-adevăr are un caracter imperativ, dar nu l-a introdus guvernul acesta şi nici măcar nu l-a luat în calcul până acum pentru că nu a fost la guvernare. Este din vară, asumat prin consens la nivelul Parlamentului. Sigur, e treaba guvernului de acum să clarifice aceste lucruri, dar nu putea un reprezentant al guvernului să aibă o altă interpretare a acestui articol, decât cea care rezultă din lege şi asta este interpretarea care rezultă din lege", a precizat Suciu, într-o conferinţă de presă organizată la finalul şedinţei Executivului, citată de Agerpres.

Secretarul de stat în ministerul de Finanţe Gabriel Biriş afirma, pe 3 ianuarie, într-un interviu, că persoanele care nu au realizat niciun venit timp de şase luni sunt obligate să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie pentru asigurarea de sănătate.

"Cum poţi să zici 'am trăit fără nici un venit timp de şase luni'? Ce ai făcut? Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăieşti şase luni fără să câştigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câştigat, ci de faptul că nu ai declarat? Şi atunci pentru persoanele care timp de şase luni nu au avut niciun venit s-a introdus obligativitatea să plătească 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică 57 de lei pe lună, pentru asigurarea de sănătate", a spus Biriş.

(A.L.)

-----------------------

Purtătorul de cuvânt al ALDE, Laura Chiriac, îi cere premierului Dacian Cioloş să îl demită pe secretarul de stat în Ministerul de Finanţe Gabriel Biriş şi spune că acesta "promovează public ideea că o bună parte a populaţiei României "practică" evaziunea fiscală".

"Domnule Cioloş, ce vă reţine să îl demiteţi pe Gabriel Biriş? Puţin curaj! Un Guvern de tehnocraţi, aşa cum se prezintă executivul condus de Dacian Cioloş, ar trebui să acţioneze cu profesionalism, viziune şi responsabilitate. Lipsa de consecvenţă a unui membru al Guvernului trădează un oportunism politicianist fără legătură cu tehnocraţia. Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Gabriel Biriş, pe vremea când era consultant fiscal şi "poza" într-un vehement antiguvernamental, susţinea că Guvernul acţionează precum "golanii în curtea şcolii, care îi bat pe cei mici şi le iau banii de buzunar şi pacheţelul"", afirmă Laura Chiriac, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Ea critică declaraţiile făcute de secretarul de stat şi spune că Biriş şi-a schimbat ''total'' discursul şi promovează public ideea că o bună parte a populaţiei României "practică" evaziunea fiscală.

"Tot domnul Biriş spunea, în 2010, când activa în sectorul privat, că 'Guvernul nu trebuie să plece de la premisa că suntem o ţară de evazionişti'. În prezent constatăm că Gabriel Biriş şi-a schimbat total discursul şi promovează public ideea că o bună parte a populaţiei României 'practică' evaziunea fiscală. Pe cine să credem acum? Pe acel Gabriel Biriş din 2010 sau pe cel din 2016?

Acum, domnule prim-ministru Cioloş, întrebarea firească pe care îmi permit să vi-o adresez este următoarea: dacă un membru al Guvernului de tehnocraţi îşi schimbă declaraţiile şi viziunile de la un an la altul, îi jigneşte pe români şi le încalcă implicit anumite drepturi conferite de Constituţia României şi, mai ales, pune serios la îndoială profesionalismul întregului dumneavoastră cabinet, ce vă reţine să îl demiteţi?", a completat Laura Chiriac.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E VORBA DE CURAJUL D-LUI CIOLOS SAU DE OBRAZUL D-LUI BIRIS?

    SAU DE OBRAZUL INTREGULUI GUVERN CIOLOS? 

    PANA LA URMA E VORBA DE LIPSA DE RESPECT AL UNUI MEMBRU AL GUVERNULUI CIOLOS FATA DE ACEI ROMANI FARA VENITURI CARE VEZI DOAMNE SUNT EVAZIONISTI CA "SAPA DUPA RADACINI " SI NU STIU CE VOR PUNE MAINE PE MASA COPIILOR? 

    R U S I N E !!!! 

    DACA D-L BIRIS RAMANE IN ACEST GUVERN INTELEGEM CA TOT GUVERNUL GANDESTE PRECUM D-L BIRIS!!! 

    GUVERNUL CIOLOS SE DELIMITEAZA DE MARLANIA D-LUI BIRIS NUMAI PRIN DEMISIONAREA D-LUI BIRIS !!!

    DIXIT !!!  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb