Lavrov avertizează că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră este în pericol de a se prăbuşi

S.B.
Internaţional / 29 mai 2023

Lavrov avertizează că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră este în pericol de a se prăbuşi

Un atac rusesc cu drone a avariat în cursul nopţii o parte din infrastructura portului ucrainean Odesa, care este esenţial pentru exporturile sale de cereale pe Marea Neagră, a anunţat luni armata ucraineană, informează news.ro.

În paralel, Rusia a ameninţat luni că acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră nu va mai fi operaţional, dacă nu vor fi facilitate exporturile ruseşti de cereale şi îngrăşăminte, relatează Reuters.

"Dacă totul rămâne aşa cum este, şi se pare că aşa va fi, atunci va fi necesar să se plece de la faptul că (acordul) nu mai funcţionează", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov în timpul unei vizite la Nairobi.

Un acord încheiat în iulie anul trecut prevede că ONU trebuie să ajute Rusia să depăşească orice obstacol în calea exporturilor sale de cereale şi îngrăşăminte timp de trei ani, în paralel cu acordul care permite ucrainenilor să-şi exporte cerealele folosindu-se de trei porturi pe care le au la Marea Neagră, pe coridoare de transport securizate care trec pe la Istanbul, unde navele sunt supuse unor inspecţii comune ale unor reprezentanţi ai Ucrainei, Rusiei, Turciei şi ONU.

Lavrov a declarat că acordul încheiat de comunitatea internaţională cu Moscova referitor la exporturile ruse de cereale şi îngrăşăminte nu a fost îndeplinit "deloc". Acordul dintre ONU şi Rusia a fost încheiat în acelaşi timp cu acordul care permite exportul în siguranţă pe Marea Neagră de alimente şi îngrăşăminte din Ucraina, acord ce trebuie prelungit periodic. În această lună, Moscova a acceptat cu reticenţă să prelungească acest acord pentru doar două luni, până la 17 iulie, dar a declarat că trebuie făcute mai multe progrese pentru a-şi promova propriile interese.

Lavrov a mai declarat, luni, la Nairobi, că mai puţin de 3% din cerealele exportate în cadrul acordului au ajuns în cele mai sărace ţări din lume.

Pe de altă parte, un atac rusesc cu drone a avariat în cursul nopţii o parte din infrastructura portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră, care este esenţial pentru exporturile de cereale ucrainene, a declarat luni armata ucraineană. "Un incendiu a izbucnit în infrastructura portuară din Odesa ca urmare a loviturii. Acesta a fost stins rapid. Informaţiile privind amploarea pagubelor sunt în curs de actualizare", a precizat pe Facebook comandamentul militar din sudul ţării.

Armata ucraineană a declarat că forţele ruseşti au folosit drone Shahed de fabricaţie iraniană în atac, dar nu a oferit detalii.

Armata nu a precizat dacă pagubele din port ameninţă exporturile de cereale. Doar prin porturile din regiunea Odesa Ucraina poate exporta cereale şi alte produse alimentare, ca parte a iniţiativei privind cerealele.

Organizaţia Naţiunilor Unite şi Turcia au intermediat acordul privind cerealele din Marea Neagră pentru o perioadă iniţială de 120 de zile în iulie anul trecut, pentru a contribui la soluţionarea unei crize alimentare globale care a fost agravată de invazia Rusiei în Ucraina, unul dintre principalii exportatori de cereale din lume.

Acordul, care a fost prelungit în această lună, este menit să garanteze exportul în condiţii de siguranţă pe timp de război de cereale şi produse alimentare din trei porturi ucrainene - Odesa, Ciornomorsk şi Pivdenni.

RUSIA LANSEAZĂ ATACURI TOT MAI INTENSE ASUPRA UCRAINEI, ÎN AŞTEPTAREA CONTRAOFENSIVEI KIEVULUI

În cursul nopţii, Rusia a lansat un val de atacuri aeriene asupra unor zone diferite din Ucraina, inclusiv asupra capitalei Kiev, cu drone şi rachete de croazieră. Administraţia militară a capitalei a declarat că forţele de apărare au doborât peste 40 de rachete.

Pe de altă parte, Rusia a scos din acţiune cinci avioane, într-un atac asupra unei ţinte militare din vestul Ucrainei, şi a provocat un incendiul din portul Odesa de la Marea Neagră, în cadrul acestui atac din cursul nopţii. Kievul a fost supus unui atac intens pentru a doua noapte consecutiv, dar a declarat că majoritatea dronelor şi rachetelor trase asupra capitalei în cursul nopţii au fost doborâte. Explozii au zguduit însă din nou Kievul luni dimineaţă.

"Serviciile de urgenţă au răspuns la un apel în apropierea centrului capitalei. Atacul asupra Kievului continuă. Nu părăsiţi adăposturile!" a scris primarul Vitali Kliciko pe aplicaţia de mesagerie Telegram, în timp ce locuitorii alergau spre adăposturile din staţiile de metrou.

Atacurile au făcut parte dintr-un nou val de lovituri aeriene - tot mai frecvente şi mai intense - lansate de Moscova în această lună, în timp ce Kievul se pregăteşte să lanseze o contraofensivă pentru a încerca să recupereze teritoriul ocupat de forţele ruseşti.

Într-o rară recunoaştere a pagubelor suferite la un "obiectiv" militar, Ucraina nu a numit situl sau siturile lovite în regiunea vestică Hmelniţki, dar a declarat că se lucrează la refacerea unei piste şi că cinci avioane au fost scoase din serviciu. Un mare aerodrom militar se afla în regiune înainte de război. "În acest moment, se lucrează în continuare pentru a limita incendiile din depozitele de combustibil şi lubrifianţi şi muniţii", a declarat biroul guvernatorului regiunii Hmelniţki.

După luni de zile de atacuri asupra instalaţiilor energetice, Rusia vizează acum tot mai mult instalaţiile şi proviziile militare pentru a încerca să perturbe pregătirile Ucrainei pentru contraatacul său, susţine Kievul.

Ucraina a declarat că a doborât 29 din cele 35 de drone şi 37 din cele 40 de rachete de croazieră lansate în cursul nopţii de Rusia. Administraţia militară de la Kiev a declarat că apărarea sa aeriană a doborât peste 40 de "ţinte" trase asupra sa în ceea ce a fost cel de-al 15-lea atac aerian al Rusiei asupra oraşului în această lună. "O altă noapte dificilă pentru capitală", a scris primarul Kliciko pe Telegram.

Atacul a urmat celui mai intens atac cu drone, lansat asupra Kievului în noaptea precedentă, care a ucis o persoană şi a rănit mai multe. În atacul de duminică, 36 de drone au fost doborâte deasupra Kievului.

"Prin aceste atacuri constante, inamicul urmăreşte să menţină populaţia civilă într-o tensiune psihologică profundă", a declarat Serhi Popko, şeful administraţiei militare a oraşului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. lasa ca le duc pe Dunare....zici ca i autostrada , fluviul Dunarea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb