Lavrov: "Crearea unui stat palestinian este cea mai credibilă soluţie în războiul dintre Hamas şi Israel"

F.D.
Internaţional / 9 octombrie 2023

Lavrov: "Crearea unui stat palestinian este cea mai credibilă soluţie în războiul dintre Hamas şi Israel"

Crearea unui stat palestinian este "cea mai credibilă" soluţie la războiul dintre Israel şi Hamas, a declarat Moscova, avertizând asupra unui risc "ridicat" de intrare în conflict a unor "terţe forţe", conform Agerpres.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a promis că Rusia şi Liga Arabă vor lucra pentru "a opri vărsarea de sânge" în Israel şi Gaza cu ţările care doresc o "pace durabilă în Orientul Mijlociu", într-o conferinţă de presă cu ocazia vizitei la Moscova a secretarului general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit.

"Nu putem fi de acord cu cei care spun că securitatea nu poate fi asigurată decât prin combaterea terorismului", a declarat el.

"Distrugerea teroriştilor" este o strategie care a fost deja aplicată de Israel, dar nu a rezolvat niciodată "problema de bază", a notat el.

Crearea unui stat palestinian constituie "cea mai credibilă" soluţie a conflictului, potrivit lui Serghei Lavrov. "Problema palestiniană nu mai poate aştepta", a adăugat el.

Ahmed Aboul Gheit a cerut găsirea "unei rezoluţii juste la conflictul israeliano-palestinian" şi crearea "perspectivelor politice", potrivit unei traduceri în limba rusă a declaraţiilor sale.

Foto: (c) SERGEI ILNITSKY / EPA

El a asigurat de asemenea că organizaţia sa respinge violenţa "de ambele părţi" în acest conflict.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat, la rândul său, că riscul intrării unor "terţe forţe" în conflictul dintre Israel şi Hamas este "ridicat", ceea ce face ecoul temerilor Israelului cu privire la un posibil atac al altor grupări, notează AFP.

Hezbollah-ul libanez, un aliat al Hamas şi al Iranului, a tras obuze într-o zonă contestată de la graniţă.

Această formaţiune, duşman al Israelului, a declarat că a tras tirurile "din solidaritate cu rezistenţa şi poporul palestinian".

Unii actori occidentali arată de asemenea spre o posibilă implicare a Iranului în ofensiva Hamas împotriva Israelului.

Teheranul a negat luni aceste acuzaţii, respingând informaţiile publicate de cotidianul american Wall Street Journal.

Iranul a fost totuşi una dintre primele ţări care a susţinut ofensiva, spunând că "sprijină apărarea legitimă a naţiunii palestiniene".

La rândul său, Casa Albă a afirmat că este "prea devreme" să spună dacă Iranul este implicat direct, adăugând totuşi că "nu are nicio îndoială" cu privire la faptul că mişcarea Hamas este "finanţată, echipată şi înarmată" printre alţii de Republica Islamică Iran.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A aparut "saracia dupa soba lavrov" cel mai mare mincinos si tupeist sa dea lectii!

    Jet bai ucigas putinist! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb